Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Cunoscandu-l pe Edrarian atat de bine, nici ca ma asteptam sa fiu judecat in vreun fel. De fapt, mi-era clar ca el avea sa ma inteleaga, ce putin pe mine, daca pe Andreas nici eu nici el nu paream in stare sa o facem. Iar oricat de tare mi-as fi dorit sa stiu ce era exact in mintea lui, nu puteam sa nu ma gândesc ca pana la urma nu-i vina nimanui. Nu ca m-ar fi ajutat cumva, caci nu prea dadeam crezare ipotezei asteia. Eu eram inculpatul, chit ca nu intentionasem asta. Era usor de vazut ca totul pornise de la mine, intr-un fel sau altul. Dar acum n-aveam cum sa indrept nimic in felul asta si, desi ezitant in prima instanta, m-am ridicat oftand apasat.
De fapt, propunerea lui Edrarian nu era deloc rea, iar daca as fi fost intr-o stare mai buna eram chiar primul interesat. Acum insa, mi-a luat cateva secunde sa ma decid ca nu e o idee atat de rea sa parasesc camera, mai ales ca altceva mai bun n-aveam de facut.
- Faci cinste, i-am cuvantat intr-un final, si poate ca o urma de ranjet imi strabatuse chipul, dar de departe.

Si cum ar putea fi mai frumos decat atat? Eram si eu in sfarsit liber si, zau, nu era ca si cum n-as fi facut oricum tot ce-mi doream. Insa lucrurile se simteau altfel acum. Totul parea sa prinda o cu totul si cu totul alta incarcatura, iar asta era, in mod evident, suspect. Prea suspect. Pentru ca, dupa atata timp petrecut in Iad, eram in stare sa recunosc foarte usor situatiile de genul acesta. Si nu doar pentru ca de obicei eu le cream. Insa era cat se poate de clar ca atunci cand lucrurile mergeau prea bine, ceva avea la un moment dat sa iasa prost si sa schimbe brusc cursul acestei normalitati false. Ori eu nu aveam sa astept ca prostul ca ceva sa se intampla, din moment ce oricum ma asteptam la asta. Nu puteam decat sa previn viitorul apropiat, foarte usor, pentru ca lucrurile mergeau anormal de bine, in condintiile in care atat eu, cat si Mako lipseam din Iad de atata timp, fara vreun acord din partea lui Azazel si nimeni nu venise inca sa ne caute. Asadar ma asteptam ca din minut in minut sa dau ochii cu el si sa-mi ceara socoteala. Dar nici ca aveam eu sa-l las pe el sa ma ia de aici. Nu aveam sa-i permit eu lui sa-mi dea peste cap planurile si sa distruga tot ce am reusit sa realizez intr-un timp atat de scurt. Nu avea decat sa vina. Eu abia il asteptam. In plus, sa se multumeasca cu faptul ca macar m-am abitnut si n-am creat dezastre. Am fost chiar diplomat, cand mi-am facut aparitia. Macar putea fi mandru de asta. Iar daca nu, poate am sa-l fac de ras si ma reneaga. Desi varianta asta nu-mi prea surade atat de tare. In fond, de ce sa m-as face eu de ras in fata astora cand as putea sa il fac doar pe el? Chit ca ar cam trebui sa ma mai gandesc la asta. Poate ca lumea de aici nu totusi inca pregatita pentru Azazel cantand in baie. Unii dintre ei ar putea ramane cu traume eterne.
N-a durat mult si sentimentul asta neplacut pe care il aveam a fost in graba amplificat de agitatia proaspat instalata aici, in sala in care ma aflam impreuna cu dragul de Cryogenias. Si l-am vazut. Se uita tinta la mine. Nu prea fericit, ce-i drept, dar n-am timp sa-l condamn.
- Nu pe aici, i-am spus, tragandu-l pe brunet dupa mine.
De fapt, se pare ca m-am razgandit. Poate ca era totusi mai eficient sa ma retrag. Ca cine stie, poate babacul a imbatranit si nu mai vede asa bine.

Aș fi un mincinos incurabil dacă aș spune că nu mă așteptam la asta. De fapt, ca să fiu sincer, tot același lucru sunt și dacă nu o spun, dar vreau să-mi păstrez statutul de tată responsabil măcar pentru încă vreo jumătate de oră, cât să-i sperii puțin. Nu că mă gândeam că mai vin cu ei doi acasă, dar nici nu eram prea sigur dacă am să-i las acolo. Aveam totuși motivele mele pentru care îi tot țineam în Iad, iar mica lor evadare nu mi-a convenit deloc, chit că aproape că pot să înțeleg de fel de gânduri teribiliste ar avea ei. În special dracul ăla mai mare, că nici nu mă gândeam că o să mai pot să-l țin mult acolo. Iar cât despre Mako, de la el nu prea aveam așteptări, căci de când mi l-a livrat Lucifer în grijă, am știut eu ce fel de derbedeu am pe mână. Dar speram ca el să fie totuși ăla mai bine călit, că doar i-a dat nebuna de mă-sa sfertul ăla de gram rațiune pe care aparent el n-a învățat să-l folosească.
Iar eu acum, din cauza bufonilor ăstora, a mai trebuit să-mi întrerup maratonul de „Neveste disperate”, numai să îi culeg pe idioții unu' și doi de prin Hellcraft, că doar m-a sunat Abbadon să-mi dea de veste și eu nu puteam să rămân cu mâinile în sân când plozii îmi aleargă de nebuni prin școlile demonice.
Și chiar m-am arătat, chit că am mai tras de timp destul cât să îi fierb puțin, iar acum nu aveam decât să aștept în mijlocul sălii primul dement care mi se va arăta, ceea ce nici măcar n-a durat atât de mult, căci la nici vreo două minute, un anumit brunet mi-a și răsărit înainte, deja de mână cu un brunețel tare drăguț. Iar dacă aș fi fost un optimist, aș fi spus că Nerravier și-a împlinit deja scopul, însă alegeam să nu trag concluzii din prima. L-am fixat, deci, numai încântat nu. Dăduse imediat să fugă, însă m-am asigurat că n-are pe unde, căci înaintea lui s-a ridicat imediat un zid invizibil, care să-l țintuiască în loc.
- Dar tu unde crezi că fugi? l-am întrebat cu rânjetul intipărit pe buze, în timp ce companionul lui se uita derutat la fiul meu, clar neînțelegând ce se întâmplă.
Și cu toate astea, brunetul n-a ezitat să mă privească cu ură, lăsându-mă tentat să mă dau cu un pas înapoi. Nu de alta, dar poate mușcă și nu vreau rabie.

Intocmai cum credeam, venise dupa noi si, mai exact dupa mine, ca pe celalalt nu pare sa-l fi gasit inca. Si n-am stat nici eu sa casc ochii prea tare ca prostul, evident, caci am initiat imediat o incercare de a scapa si, cu toate astea, presimtirile proaste n-au intarziat sa apara.
- Sa-mi bag pula, am izbucnit in momentul in care m-am lovit puternic cu capul de un zid, pe care, in mod normal l-as fi putut vedea, daca n-ar fi fost invizibil. Si s-o creada el ca-l mai las sa ma mai tina captiv.
In stilul meu caracteristic, mi-am aranjat parul, cat sa nu ii dau ocazia sa se distreze si mai tare pe seama mea, apoi m-am intors numaidecat in dreptul nesabuitului, cat sa-l pot observa imediat ranjind. Ba chiar mi se si adresase.
- Vai, ce dragut din partea ta sa ne vizitezi la scoala, am pfunit, preferand sa utilizez un ton plin de venin, in locul unuia rastit, la care probabil s-ar fi asteptat, tinand cont de protestele mele din trecut. Dar zau ca nu aveam de gand sa stau eu si sa ma milogesc in fata lui pentru ceva. Sa stii ca zidul nu m-a impresionat, am mai adaugat, fara sa ma pot abtine. Putea sa faca ce il taie, ca eu nu ma intorc. Nu astazi, nu cand vrea el.

Eu l-am crescut pe nesăbuitul ăsta? Poate îl reneg, al dracu' copil.
Nu i-am zis încă nimic, totuși, că mă amuza mai mult să văd cum reacționează fraierul. Și chiar mă pregăteam să mă pun pe râs când l-am văzut netezindu-și freza imediat după ce intrase direct în zid, dar altceva mi-a atras mie atenția, căci reacția celui de lângă el era tare interesantă. Brunetul părea chiar îngrijorat de cum își strivise fii-meu nasul, căci l-am auzit întrebând de integritatea lui. Și-i cam clar atunci că el nu știe că nu scapi de drac atât de ușor, că altfel o încercam eu de mult. Sau nu.
- Ești bine...? abia de se desprindeau cuvintele de pe buzele băiatului, în timp ce își lipea ezitant buzele de ale derbedeului, cu atâta delicatețe și afecțiune încât mi-era și greu să cred că cineva ca el ar fi putut sta pe lângă Nerravier.
Dar mi-era oricum destul de clar pe cine avea înaintea ochilor la momentul de față, căci mi se ștersese orice urmă de îndoială cum că el ar putea fi fix persoana după care idiotul de fii-meu tânjea atât de tare de prea mult timp. Și cu asta știam și mai clar că oricum n-am să-l mai iau de aici, dar nici că aș mai fi avut vreo intenție de a face asta. Oricât aș nega eu, țin și la el și la frate-su, deci nu aș putea să îi fac una ca asta tocmai acum, din moment ce știu mai bine decât oricine că a așteptat momentul ăsta de vreo opt ani.
Rânjetul mi se ștersese de pe chip de vreo câteva secunde, dar nu pentru că voiam eu să mai fac pe durul acum. Pur și simplu analizam puțin situația, pentru că aveam totuși motivele mele să-l vreau în Iad, sub ochii mei, unde pot eu să mă asigur că nu se întâmplă vreo catastrofă. Dar acum aparent a cam venit timpul să îi las pe amândoi să demonstreze de ce sunt în stare, chit că asta înseamnă că trebuie eu să fac pe supervizorul de la distanță, căci la asta nu pot renunța.
- Ia mai lasă tu maimuțărelile, i-am vorbit în cele din urmă, cu o ușoară urmă de asprime în glas. Mie nu mi-l prezinți pe gagică-tu? veni imediat după întrebarea mea, de data asta asistată de rânjetul ce stătea să mi se reinstaleze pe buze.

Poate ca i-as mai fi zis eu vreo doua bosorogului, dar intervenția brunetului m-a făcut imediat sa îi zambesc, tragandu-l mai aproape de mine.
- Nu-ti face griji, am răspuns, hipnotizat de ochii care ma priveau cu atâta grijă.
Zău că astfel de momente erau menite să mă facă să zăbovesc cu privirea asupra lui pentru eternitate. Dar acum aveam aici un anumit factor perturbator, care reușea să mă scoată din sărite. Și nu ca cel din bratele mele nu ar fi fost în deajuns pentru a ma face sa reajung la armonia de alta data, însă sunetul vocii propriului meu tata, reușea să strice tot. Și nici nu trebuia sa se sinchiseasca prea tare.
În mod normal as fi scuipat cuvintele direct și nu aș fi cooperat în niciun fel, din simplul fapt ca știam eu de ce se afla el aici. Dar știam că protestele nu aveau să mă ajute deloc. Asa ca am încercat să mă calmez, fulgerandu-l cu privirea.
Auzi la el, cică sa i-l prezint pe Cryogenias. Și nu de alta, ca poate asta ar fi mers, în alte circumstanțe. Căci tatăl meu nu era un părinte care sa nu fie în stare să înțeleagă și numai eu știam cât de mult tineam de fapt la cel dinaintea ochilor mei. Dar acum aveam și eu dreptul să fac pe nedreptatitul.
- Deci de prezentări îti arde tie, i-am comentat iritat, intorcandu-mi mai apoi privirea către Cryogenias, pentru a-i putea zambi din nou. Pentru ca, dintr-un motiv sau altul, eu chiar nu voiam sa-l impacientez, avand in vedere toata situatia. Ii povestisem cat de amanuntit am putut despre tot ce se intamplase in trecut si, poate desi acum ii era imposibil sa creada ca aveam si eu un parinte responsabil, tot a trebuit sa mentionez de el si de faptul ca datorita lui am reusit eu sa-i fac felul maica-mii cu multi ani in urma. Dupa cum vezi, n-are rost sa-ti mai zic ca asta-i Cryogenias, am continuat la scurt timp dupa, mentinandu-mi tonul in timp ce continuam sa fac prezentarile in felul meu. Si, Cryogenias, in caz ca te intereseaza, nesabuitul care face pe prostul e nimeni altul decat taica-meu. Acum te cari? l-am intrebat direct, odata ce-mi indeplinisem sarcina. Si stiam si eu ca nu asa avea sa mearga treaba, dar nu-mi placea cand venea el sa faca pe interesantul cu mine. Ca eram si eu bou, facandu-i o reclama de toata jena, insa nici nu avea rost sa se astepte la altceva din partea mea. Nu cand el apare aici si imi strica mie tot momentul.

Deci fii-meu putea fi și drăguț, aparent. Și asta nici că mă miră atât de tare, că la cât de înnebunit fusese să vină după Cryogenias, m-aș și așteptat chiar la mai rău. În schimb, acum își pusese fața de nesăbuit, că doar avea ceva de demonstrat și nu avea el de gând să lase nici măcar acum garda jos.
Nici eu nu mă lăsam mai prejos, pentru că nu voiam eu să-i dau satisfacția, că de luat în nas și-o luase de mult. Îi sfredeleam pe amândoi cu privirea, aparent critic, deși nici că aveam eu vreo intenție de a examina ce gagiu și-a luat el. Și cu toate astea, nu pot să spun că nu are gusturi buni - luate de la mine, desigur.
- Absolut încântător, am comentat ironic, însă nici chiar atât de cinic pe cât mi-e obiceiul. Dacă n-ai mai fi așa bou, poate mă căram mai devreme, l-am anunțat, încântat de ideea de a mai rămâne puțin nu numai pe capul lui, dar și pe al celuilalt, care până acum nu se obosise să apară.
Ori poate gândisem prea devreme, căci nu mult mi-a luat să aud un „ Băga-mi-aș ” venit fix din spatele meu, iar eu știam deja că ăla trebuia să fie celălalt idiot, venit și el ca ultimul întârziat la reuniunea de familie.
- Da' nimeni nu se mai bucură să mă vadă azi? m-am plâns teatral, întorcându-mă cu privirea către Mako, ce încă spera să treacă neobservat. Tu să nu crezi că ai scăpat, i-am adresat, în timp ce brunetul ofta clar enervat, alăturându-se fără pic de chef fratelui său ceva mai guraliv. Stai, că acum mă gândesc ce să vă fac, i-am anunțat pe amândoi, mult prea jovial dintr-o dată.
Și care avea să le fie pedeapsa? Păi, la cum știu eu că-s ei, o să le fie de ajuns că m-au lăsat pe mine singur, că li se face lor dor imediat și vor acasă, mai mult ca sigur. Dar mai voiam să-i fierb puțin, cât să mă distrez eu destul.

Sigur ca trebuia sa facă el pe ditamai interesantul, ca altfel nu era taica-meu. Și zău că îmi venea sa îi mai zic ei ceva, dar Mako mi-a atras atenția, facandu-ma sa ranjesc odată ce a ajuns în dreptul meu. Nici vorbă să mă bucur că a fost prin și el, ca doar asta îi dădea mai multa satisfacție clovnului. Însă era hilară situatia și nu doar eu trebuia să îl mai suport acum.
Mi-am ridicat o sprânceană în semn de uimire, privindu-l cat se poate de urat. Dar unde naiba se credea el? N-am zece ani, sa stea pe gânduri inbtimp ce-mi gândește pedeapsa. Nici nu știu de ce se mai sinchisea cu asta, oricum nimeni nu avea sa-l asculte.
- Ba n-ai să ne faci mimic. Ca eu ramai aici și la fel și ăsta, am comentat, fiind cat se poate de serios. Sa ma renege odată și să mă lase în pace. Chiar ma saturasem sa îl văd cum se distrează. Pierdeam timp prețios de stat cu Cryogenias.

Aș fi apreciat dacă tăcea și el măcar un minut întreg, dar nici că mă aștept. Faci totul pentru ei și după tot tu ești ăla rău, hă? Tipic. Orice, numai părinte nu mă mai fac eu.
- Taci mă odată, mă bruiezi, mi-am dat ochii peste cap, deși îmi părăsisem deja locul, avansând spre ei.
Și așa, observasem cu ce față lungă apăruse Mako, și eram destul de sigur că asta n-are nicio legătură cu apariția mea, că mă iubește el pe mine mai mult de atât. Aveam, deci, de gând să vorbesc cu el, pentru că să zicem că-mi pasă de ce căcaturi au amândoi pe suflet. Iar dacă Nerravier părea bine merci și fericit cu gagică-su de mână, ăstalalt zici că ieșise de sub un autobuz, că cine știe în ce rahat a reușit să se bage deja.
Oftând greoi, m-am postat totuși în fața dracului mai mare, care se tot tocmea cu mine ca ultimul idiot ce și este de fapt.
- Să scoți și tu băiatu' în oraș, i-am vorbit al naibii de serios, în timp ce-i întindeam deja ceva bani în plus, chit că știam eu sigur că se îngrijise și de asta. Și să vă protejați, am ținut totuși să adaug, că știu eu la ce-i stă capul lui Nerravier cel puțin.
- Păi și eu? se arătă imediat ofensat Mako, că doar nu putea vreunu' să primească ceva și celălalt nu.
Dar cu el aveam altă treabă, așa că, deja pornit la drum, m-am întors către el, făcându-i semn să mă urmeze.
- Tu mai stai puțin de vorbă cu mine, i-am dezvăluit, având grijă totuși să priceapă și el și celălalt că nici pe ăsta n-am de gând să-l iau acasă, că deja mă doare capul de la atâtea revolte.

Așadar babacul a cedat. Ce-i drept, mai repede decât m-as fi așteptat eu. Căci știam prea bine cat de tare își dorea să mă ia înapoi și să mă tina acolo unde am fost tinut și până acum. Acelui loc am invatat sa îi spun casa, asa cum pe el am învățat sa-l numesc tata. Însă am văzut ce se întâmplase și nu mi-a luat deloc mult sa Inteleg ca dragul meu tata tocmai acceptase situatia și chiar avea de gând sa-mi ofere înțelegere și suport. Nu s-a împotrivit dorinței mele, fapt care dovedea ca eu urma sa rămân aici, în Hellcraft, alături de Cryogenias. Iar când l-am văzut ca-mi mai da și bani, am rânjit multumita, în timp ce deja concluzionam ca asta-mi era leafa pentru isprava. Deși eu nu puteam decât să mă bucur, având în vedere că avusesem grija tare bine și de acest aspect, ca doar nici măcar n-am intenționat să plec de unul singur fără să am ce cheltui. În fond, avea și bosorogul dreptate cu ceva: pe Cryogenias cine îl mai scotea la întâlnire?
Încă rânjind, am apucat totuși să îi mulțumesc, mimând expresia de băiat cuminte, ca ma apoi sa-mi aduc privirea asupra fratelui meu, care nu părea să fie bine deloc. Iar prin asta ma refer clar la deprimat, fiindcă mă uitam la el și parcă simțeam cum îmi dispare toata pofta de viata și e înlocuită cu un sentiment tare neplacut.
Nu puteam decât să sper că nu era nimic grav și că avea să se rezolve odată ce moșul părea să inițieze ceva mișcare menită să îl consoleze. Dar chiar și așa, tot nu aveam cum sa îl las în halul ăsta, căci poate ca tata avea să se întoarcă înapoi în Iad, însă eu urma sa rămân aici - sa rămânem amândoi chiar - sustinandu-l cumva. Fiindcă nu-mi plăcea să recunosc, dar nu mi-a fost dat să văd prea des expresia aia jalnică de pe chipul lui, iar asta nu putea decât să mă îngrijoreze.
În ce s-o fi băgat Mako de data asta?

Dintr-un motiv sau altul, ajunsesem să mă plimb prin sala mare, aruncând câte un ochi din când în când celor prezentați, fără pic de interes, însă. Aveam eu presimțirile mele, totuși, iar prezența lui Mako și acum și a idiotului celuilalt și așa-zis frate al său, nu puteam să mă aștept decât ca din clipă în clipă să mai apară și frățiorul meu, pe care îl cunosc eu prea bine și mi-e greu să cred că ar fi rămas el acolo singurel, căci Iadul pare să fi fost eliberat. Problema în schimb este că el nu poate fi aici, sub nicio formă. Există motive foarte bine definite pentru care el nici măcar nu era înscris în Hellcraft, iar eu am insistat mai mult decât oricine că nu ar trebui să fie expus unei astfel de încărcături negative. În plus, pentru prima dată în viață, eu și Lucifer chiar ne înțelegeam într-o privință, căci aparent acel ingrat bun de nimic părea să știe ce e mai bine măcar pentru unul dintre copiii lui. Dar mai știu și că nu poate fi in stare să aibă cu adevărat grijă de nimeni, deci nu m-ar mira să mă trezesc în secunda următoare cu Xavi chiar aici, în ciuda faptului că el ar fi trebuit să fie departe.
Mă postasem deci în mijlocul camerei, analizând fiecare persoană care intra ori pleca. Nu că ar fi putut să-mi scape oricum. Dar momentan nu aveam de făcut altceva decât să împart priviri tăioase, pline de ură și venin, căci toată forfota din jurul meu îmi provoca deja silă.

Nu a durat prea mult pana sa aud de plecarea lui Mako din Iad. Atunci cand i-am auzit propriul tata anuntandu-i disparitia, am stiut ca Iadul urma sa devina un loc tot mai gol. Nu era ca si cum Nerravier ar fi urmat sa ramana, asa ca am stiut ca asta e timp pretios si o ocazie numai buna, pe care nu o pot pierde. Eram, de asemenea, constient de cat de repede urma sa fiu gasit. Insa aveam un as in maneca si aveam de gand sa-l folosesc. Dar toate la timpul lor, caci momentan nu puteam decat sa ma bucur de libertate.
Observasem multe lucruri care au resit sa-mi atraga atentia. Aveam ce explora si asta nu putea decat sa ma multumeasca, odata ce eu eram insetat de cunoastere, iar noua lumea venea la pachet cu o multime de oportunitati. Lucruri pe care nu le mai facusem pana acum. Si, desi uram sa fiu eu cel lasat pe dinafara, tot eram incantat si, mai mult decat atat, curios. Aveam o multime de curiozitati, iar timpul petrecut aici nu putea decat sa-mi starneasca si mai multe.
Destul de optimist, mi-am vazut in continuare de drum, privind cu atentie tot ce se intampla in jurul meu. Vedeam o multime de persoane, insa pe mine cunoscut. Asta pana cand s-a intamplat, iar eu am reusit sa ajun intr-o sala mult mai mare decat cele de pana acum. Acest lucru nu-mi indica decat ca ma aflam unde trebuie, avand grija doar de o singura privire mai atenta, pentru a putea ochii in drumul meu si pe cine trebuia. Asa am ajuns eu postat acum in fata Seraphinei, cu zambetul specific pe fata si de-a dreptul fericit sa o vad. Imi lipsise mult. Si nu doar ea.
- Buna, surioara, am pronuntat, fara ezitari, in timp ce-mi mentineam zambetul si privirea mult prea blande si calde pentru acest moment. Dar eu chiar ma bucuram sa o am in fata mea, chiar daca ea nu parea sa reactioneze prea bine. Nici ea, si nici Morgianna. Dar mizam pe asta.

A fost mai mult o chestiune de timp până ce înaintea mea se arătă nimeni altul decât fratele meu mai mare, mult prea încântat de prezența sa aici. Iar eu, încă odată, eram adultul în toată situația asta, mai ales pentru că incompetenta de soră-mea nici nu era de găsit și, până la urmă, îmi era mult mai bine cu ea departe. Eu eram cea în măsură să facă alegeri aici, oricum, și situația lui se lega tare mult de cum hotăra el să mă abordeze. Știa el ce ași avea în mânecă, și știam și eu, dar cu mine nu îi merge drăgălășenia, pentru că știu prea bine că e un motiv întemeiat pentru care locul lui nu a fost niciodată și nici nu va fi într-un loc precum blestematul de Hellcraft.
- Tu n-ai ce căuta aici, i-am răspuns tare supărată, de parcă nici nu i-aș fi auzit salutul plin de voie bună. Și, ca să fie imaginea completă, privirea mea luase forma de dezamăgire pe care i-ar fi acordat-o numai și numai lui, pentru că de la el aveam pretenții până la urmă, căci s-ar presupus că e deasupra tuturor celorlalți ingrați care vuiesc în jurul meu chiar acum. Deci nu te acomoda, ai să pleci cât de curând. Sun imediat să te ducă cineva, l-am anunțat fără nicio inflexiune în ton, ca să vadă și el că nu e cazul să-și facă speranțe, totuși.
Și nu că nu ar fi Xavi cam una dintre singurele ființe la care n-aș fi și eu capabilă să țin cumva, dar tocmai pentru că fac asta, îl vreau cât mai departe de toți distrușii ăștia.

Ma asteptam la asta. Era mai mult decat evident cum avea ea sa reactioneze, dar eu stiam bine ce aveam in cap, iar asta nu era doar o incercare.
- N-ai decat, i-am spus, trecand imediat cu vederea peste privirea pe care mi-o aruncase. Stiam si eu la ce se astepta ea de la mine. Dar eu ma cam saturasem sa fiu copilul model din familia asta. Nu le condamnam pentru ca, la urma urmei, intentiile lor erau bune si nu-mi doreau decat bine, caci stiam cu toti care-mi erau mie problemele si cat de tragica mi-ar fi putut fi soarta in cazul in care urma sa raman. Insa eu imi asumam asta. Dar daca eu ma intorc acasa, vreau sa veniti si voi cu mine, i-am cerut, la fel de senin ca mai inainte.
Nu eram nebun si nici prost. Eu chiar ii cerusem sa vina cu mine, stiind cat de imposibil avea sa fie asta de realizat. Desi cu asta nu-mi doream sa evidentiez de fapt cat era de greu pentru mine sa raman singur. Am si eu pretentia sa fiu macar ascultat si sa mi se faca si mie pe plac, asa cum eu obisnuiam mereu sa le fac lor. In fond, mereu se asea cineva care sa-mi tina companie. Un al captiv in propria lume. Insa acum nu mai aveam pe nimeni. Toti au plecat. Absolut toti...

Nu am putut decât să mă încrunt, deloc mulțumită de răspunsul lui. Știam bine că urăște singurătatea, dar până acum se descurcase în felul lui. Și până la urmă, nu era ca și cum situația ar fi fost definitivă, pentru că la cum are lumea de aici chef să vină și să plece, ar fi putut fi chiar și o chestiune de câteva zile până când s-ar fi ales cu un nou camarad. Iar eu nu aveam de gând să mă întorc, orice s-ar fi întâmplat. Și nici nu-mi permiteam, deci nici n-are rost să-și fi răcit gura. Știam ce face, însă. Voia doar să-mi arate cât de puțin vrea să stea el singurel acolo, închis și ferit de toți. Însă încă-l avea și pe Lucifer și toți ceilalți demonași ridicoli cu care ar fi putut oricând să stea. Desigur, nu-i același lucru, iar lui Xavi îmi era clar că i se urâse de toată viața asta, dar n-are ce face. Mai ales cât timp e sub protecția mea, iar eu n-am de gând să-l amestesc cu un loc ca asta, având în vedere că are problemele lui de care nu va scăpa. Și aici nu se va întâmpla nimic bun, iar nici măcar eu nu pot preveni tot. Ori poate aș putea, într-un fel sau altul, însă asta ar însemna să controlez viața oricărui nătâng care își arată fața înaintea frățiorului meu, și eu nu sunt dispusă să fac chiar așa ceva ca să mă asigur că întreaga lui existență nu se va transforma cât de rapid într-o catastrofă continuă.
- N-o să se întâmple, l-am anunțat de data aceasta, cu telefonul deja la ureche, în timp ce așteptam ca la capătul celălalt să se trezească vocea tatălui meu.
Asta dacă ar fi măcar de ajuns de competent cât să ridice nenorocitul de dispozitiv ca să poată și el să afle ce dracu' îi face lui odrasla cea cuminte, că destul de înțelept să se prezinte deja aici clar nu-i.

Cumva m-a așteptăm și la asta. Ba chiar eram absolut sigur ca asta avea să-mi zică. Însă nu aveam sa ma împotrivesc. Modul ei de a acționa era unul clasic și mult prea previzibil ca sa nu pot anticipa asa ceva.
- Ba da, de data asta chiar se va întâmpla, veni răspunsul meu, plin de hotărâre.
Îi zâmbesc slab, semn că eu nu aveam sa ma las perturbat de intervenția ei. Nu eram idiot, ca sa încep să mă cert cu ea. Eram absolut conștient că nici asta nu va schimba prea multe. Și nu eram aici ca sa ma joc cu nervii surorii mele. Asta era treaba altcuiva.
Cu toate astea, aveam să stau aici și să aștept cuminte sa vad ce urmează să se întâmple. Păreau cu toții imposibil de convins, chiar dacă ei nu știau să ia în considerare partea esențială, mai mult decât evidenta. Eu nu voiam sa fiu tinut acolo, căci indiferent cat de protejat as fi fost, tot ma simțeam captiv. Ori eu nu aveam de gând să accept asa ceva. Apreciam toată grija, dar de data asta lucrurile se vor finaliza asa cum vreau eu. Nu e nicio mișcare independenta legata de vreun soi de sfidare, nu voiam sa fac pe rebelul, însă nici sa sufăr nu-mi doream. Oricât m-ar fi protejat, rezultatul era inevitabil, căci odată cu singurătatea, starea mea avea să se agraveze, știam asta... Și nu-mi părea rău. Preferam sa fiu distrus decât să exist în compania propriei singurătati.iar ei nu puteau face nimic, ei nu știau cum se simte asta, și erau atât de liberi...

Dupa cum ma si așteptam, asa-zisul meu tata nu fusese in stare sa-mi raspunda, motiv pentru care degetele mele ajunsesera sa se plimbe printre taste, in timp ce ii scriam un simplu mesaj cat se poate de expeditiv, prin care il anuntam ca fiul lui se afla la Hellcraft, iar de aici s-ar fi presupus ca stia si singur ce are de facut.
Intre timp insa, imi ridicam spranceana deloc impresionata, desi nu pot minti cand spun ca insistentele lui Xavi aproape ca ma surprindeau. Cu toate acestea, modul lui de abordare nu mi-era deloc strain si nici chiar el nu ma putea convinge in felul acesta.
- Eu nu stau sa ma cert cu tine. Te vei intoarce singur si gata, l-am anuntat chiar mai hotarata decat el, accentuand cu atentie decizia luata.
Stia ca nu poate sta aici. Si desi nu m-ar fi deranjat sa-mi am fratele langa mine, caci el era cel in masura sa ma scoata din monotonie, nu eram deloc dispusa sa-l las sa fie afectat de aura deloc placuta a locului astuia. Erau aici prea multe povesti nespuse si prea multe tragedii, iar eu nu-mi doream ca viata frățiorului meu sa devina inca una doar pentru ca m-am aratat ingaduitoare in fata mofturilor sale. Desigur, va avea de indurat singuratatea, dar nu e ca si cum i-ar fi fost mai bine aici. Ba deloc, caci intr-un loc precum Hellcraft afli prea tarziu ca a fi inconjurat de lume este mai de graba un dezavantaj.

Bineînțeles că insista să mă duc acasă. Voia, ca de obicei, să mă protezeje, așa că se vedea în măsură să decidă pentru mine. Iar eu îi ascultam atent replicile, urmarindu-i mișcările, căci știam eu cui îi scrie acum. Se întâmpla să fie aceiași persoană care mă știa în cu totul alt loc, deoarece eu îl anunțasem că merg în vizită la Nerravier. Dar abia așteptam să apară, oricum intervenția lui era inutilă, chiar dacă era de acord cu sora mea. În plus, el ceda mai ușor. Și totuși, de ce nu ar fi făcut-o? El ar fi fost martor la suferința mea, ori Seraphina ar fi fost mult prea departe ca să poată știi cum mă simt cu adevărat.
- Treaba mea nu e să mă cert cu tine, Seraphina, am dorit sa clarific, total relaxat. Dar n-am de gând să rămân acolo singur, viata în captivitate nu e o viata trăită cu adevărat.
Voiam ca măcar să-mi dea șansa să mă conving de unul singur. Ea a avut-o pe a ei și cumva a ales sa rămână la Hellcraft. Aveam și eu același drept, cu sau fără tragediile care veneau odată cu asta.

Intelegeam prea bine ca singuratatea in raneste, insa ce voia sa ii fac? A rezistat pana acum atat de mult timp, dar aparent nu mai vrea sa stea in locul lui inca doi ani. Nu aveam totusi cum sa-l invinovatesc, caci niciodată nu i-a convenit situatia, insa a avut pe cineva care sa-i tina totusi companie, iar acum aparent s-a trezit fără niciun fraier care sa mai stea si cu el. Totusi, tin sa cred ca situația ar fi nimai temporara, deci n-avea niciun sens sa-l las pe el sa se complice cu cei ce frecventează scoala asta. Nu-i loc pentru Xavi aici si nu mi-l doresc in mijlocul actiunii acesteia. El trebuia sa ramana in afara, nepatat de marsaviile petrecute intre zidurile acestea. Ar fi prea mult pentru el, iar eu stiu asta sigur. Ar ceda la un moment dat, iar tot ce e in jur va incepe sa-l consume. Ori eu nu-mi permit sa-mi pierd singura parte din familie pe care inca o mai accept.
- Si ce, ai impresia ca aici iti va fi mai bine? m-am rastit catre el, deloc multumita de insistentele lui. Ai sa ajungi distrus mai repede decat ti-ai putea imagina, iar atunci o sa te rogi sa poti da timpul inapoi, ca sa ma fi ascultat.
Stiam ca am dreptate, la fel de mult pe cât stiam ca nici sa il las acolo singur si trist nu-mi placea. Dar daca in joc se afla siguranta lui, nici macar nu ma gandeam sa stau la tocmeala. Nu e doar o joaca aici.

- Nu zau, am contrazis-o imediat, urmarind-o cu privirea. Cand vreodata mi-am regretat eu propria decizie? i-am atras atentia mai apoi, caci nu-mi doream decat sa surprind un element care era total adevarat. Nu-mi regretasem niciodata deciziile luate, iar ea stia asta mai bine ca oricine. Asta pentru ca eu imi asumam fiecare pas facut, fara sa ma astept ca altcineva sa raspunda pentru propriile mele fapte. Asadar, discutia asta nici macar nu-si avea locul. Cheama-l pe tata, chiar te rog, eu nu ma misc 'e aici.
Eram mai pregatit ca niciodata sa le tin piept amandurora, fara sa ii mai las si de data asta sa castige. Nu mai puteau decide niciunul pentru mine si chiar si obligat sa parasesc scoala, tot ca mine vor ajunge sa faca. Venise timpul ca eu sa-mi aleg singur drumul pe care vreau sa-l urmez in viata. Iar eu alegeam durerea in incercarea de a alunga o condamnare sigura la singuratate.

Știam că asta e ceea ce-și dorea cu adevărat. Și poate că ar fi avut dreptate, însă el chiar nu înțelegea că eu nu mi-aș fi putut ierta faptul că am avut indulgența de a-l lăsa aici în cazul în care ar ajunge să pățească ceva. Pentru mine una, cel puțin, Xavi mi-era întreaga familie, căci el era singurul pe care îl puteam considera astfel. Și din toată răceala îngrămădită în inima mea, pe el alesesem să-l protejez, căci nu mi-aș fi dorit niciodată să îl văd suferind atât de amar cum am făcut-o eu. Nici mie nu îmi convenea să îl las de izbeliște, conștientă fiind că el n-a fost născut pentru viața de singuratic, dar în timp, devenise persoana pe care o doream în siguranță mereu. Ori eu una, fiind atâta vreme martora întregului haos închis între pereții acestei așa-zise școli, știam mai bine decât el cât de ușor l-ar putea afecta totul. Hellcraftul nu-i nimic mai mult decât o casă a sufletelor îndurerate, iar dacă pe mine asta mă umple cu putere, pe el nu va face decât să-l distrugă. Iar eu nu îmi permit să las să se întâmple asta.
Și, în același timp, nici nu vreau să-l las să se consume cu propria suferință, ceea ce e clar că s-ar întâmpla dacă va rămâne de unul singur. Și nu e intenția mea aceea de a-l condamna doar pentru ceea ce este, tocmai pentru că el a reușit să fie acea persoană la care eu chiar țin cu adevărat, dar acum mă aflu între două destine întunecate. Și niciunul nu-mi aparține. Tot ce mi-a rămas e să mă decid care e mai rău decât celălalt.
- Nu m-aș baza niciodată pe incompetentul ăla să rezolve ceva, l-am anunțat plină de ranchiună, deși el știa bine care erau părerile mele despre cel ce ar fi trebuit să ne fie tată. Pe mine trebuie să mă convingi aici. Ai ocazia să o faci, doar dă-mi un motiv destul de bun cât să mă facă ă mă răzgândesc.
Era dificil. Eu niciodată nu îmi schimb părerile, însă Xavi era destul de inteligent și îmi era îndeajuns de drag cât să poată avea acea mică șansă pierdură printre atâtea variante imposibile. Eram chiar nehotărâtă, de fapt. Și nu știam dacă îmi doresc ca el să mă convingă sau nu.

Nu stiam ce cauta mai exact prin vorbele mele. Poate un raspuns pentru dilema ei. Iar daca asta era ceea ce isi dorea, eu unul nu aveam cum sa ma opun.
- Prea bine, m-am pronuntat, vazandu-ma in avantaj. Atunci stii ca tata nu va fii in deajuns ca sa ma opreasca sa vin aici iar si iar, ori de cate ori mi se pune pata sa vin aici. Asa ca oricat ai incerca de fapt sa ma trimiti de aici, tot ma voi intoarce, chiar si in fiecare zi daca e nevoie. Adevarul e ca stii si tu ca nimic nu ma poate opri si ca oricum nu am altceva mai bun de facut acum ca sunt singur, nu-i asa? In plus, eu unul m-as gandi mai bine inainte de a pune restrictii, fiindca de data asta am ales sa vin aici, unde ma poti supraveghea. In schimb, ce te-ai face daca as apuca in alta parte, undeva unde nici tu 'i nici tata nu ati stii cum sa ma gasiti. Ce ar fi sa ma duc de nebun cat mai departe de aici si sa nu ma mai intorc niciodata? Nu are ce sa ma tina de fapt. Findca asa cum alegerile tale ma pot rani pe mine si ale mele te pot rani pe tine, poate chiar la fel de tare. Dar n-am sa fac asta daca imi acorzi putina incredere si imi dai sansa sa raman.
Nu incapea indoiala ca eu chiar vorbeam serios. Nu era nevoie sa mentionez pentru ca ea oricum stia la fel ca oricine ca amenintarile nu erau domeniul meu.

Nici chiar eu nu puteam să spun că n-are dreptate. Xavi nu era genul care ar fi făcut lucruri doar de dragul de a-i răni pe cei din jur, dar ținea la libertatea sa la fel de mult cum eu stăruiam să-mi exercit controlul asupra tuturor celor din jurul meu. Și pe cât de puțin îmi plăcea, adevărul era că ar fi fost totuși în stare să facă până și așa ceva, deși îmi e greu să cred că ar putea vreodată să facă ceva într-atât de rău cât să dispară de sub ochii celor care țin atât de mult la el. Era clar că eu și fratele meu era însă opuși în prea multe privințe, dar, deși nu pare, puteam să-l înțeleg, la fel cum și el probabil că era în stare să-mi cunoască adevăratele motive din spatele deciziilor mele. Totuși, dacă aveam de ales dintre a-l supraveghea personal, chiar și într-un loc ca acesta și a-l lăsa să umble pe nebun cine știe pe unde, e clar care mi-este alegerea.
Am oftat, dezamăgită însă de rezultatul discuției. Aveam privirea fixată asupra sa și nicio fărămă de mulțumire în ochi, dar luasem o hotărâre acum, iar asta nu va mai fi schimbat decât atunci când voi decide eu că este momentul, ceea ce ar putea fi mai devreme sau mai târziu.
- Prea bine, atunci. Vei rămâne atâta timp cât lucrurile nu o vor lua razna cu tine, i-am dat în cele din urmă verdictul, fără să ameliorez severitatea ce-mi rămăsese implantată în ton. Acum ai face bine să-l găsești pe Valerian, cât eu mă duc să aranjez lucrurile cu taică-tu.

Și încă odată mi-am dovedit că prin comunicare ajungi într-un mod eficient să îți rezolvi problemele. Și poate cel mai rapid, căci durase chiar mai puțin decât m-aș fi așteptat. Însă puteam garanta încă de la început că Seraphina nu va accepta în niciun caz dispariția mea. Iar pe asta mizam eu, chiar dacă nu fusese doar o amenințare, vorbe goale menite să mă facă pe mine să câștig în fața ei. Nu era deloc așa, fiindcă se întâmpla ca eu sa fiu întocmai tipul de persoană care nu se prea împacă cu un astfel de comportament. Nu îi judecam neapărat pe cei care o făceau, doar că eu preferam sa acționez altfel, fără să rănesc pe nimeni, fiindcă eu știam prea bine ce înseamnă să suferi. Era inevitabil pentru mine. Dar chiar și așa, mă feream cat se poate de astfel de lucruri. Nu îmi doream ca cei dragi mie sa sufere ori sa le provoc durere în vreun fel. Tot ce îmi doream eu cu adevărat era ca ei să fie bine, cu toții. Și știau asta. Doar ca voiam sa fiu liber și deloc constrâns de un tărâm lipsit din ce în ce mai tare de suflete vii.
Cu toate acestea, mi-am câștigat libertatea și nu am putut sa nu îi zâmbesc, asa cum o făceam întotdeauna. Știam eu că, chiar și dacă nu avea să o arate, era multumita să mă aibă prin preajmă. Eu o cunoaștem pe Seraphina mai bine ca oricine și chiar eram în măsură să declar asta fără să am vreo îndoială. Știam eu mai bine cum îmi era sora, căci dacă nu aș fi știut, în mod evident nu ar fi fost afectată și nu ar fi reacționat.
- Ma descurc, i-am comunicat vesel, fiind chiar incantat de propunerea ei. Mi-era dor de Valerian, iar prezenta lui era atât de liniștitoare încât mă făcea să cred că, odată ce îl voi găsi, lucrurile vor continua să meargă și mai bine.

Adevărul este că deja disperam. Trecuse destul timp de când am ajuns și niciun Ev nu-și făcuse apariția încă la ușa mea. Doar Max și Nairyn ce au venit să împartă o bere cu mine, în timp ce șatena nu termina cu șirul prea lung de întrebări legate de roșcatul cu care mă văzuse stând de vorbă aseară. Iar jocul ăsta mie chiar nu-mi plăcuse, tocmai pentru că o cam antrena și pe cealaltă, iar eu nu puteam decât să mă încrunt către amândouă și să le amintesc a mia oară că dacă stau la o vorbă cu careva, nu înseamnă că-i mai mult de atât.
Ori acum eram iar singură în cameră, și chiar mă plictiseam mult prea tare să stau pur și simplu să aștept ca ceva să se întâmple. Ori eu nu aveam de gând să-mi bag nasul în camera blondei, căci cine știe dacă nu cumva îi e și colegul pe acolo și nu vreau să întrerup cine știe ce moment al lui. Nu că nu mi-ar fi mie destul de clar ce e în mintea celui mai bun camarad al meu, dar prefer să stau și să văd cu ochii mei. Ori poate să-mi zică chiar el, că doar nu aștept aici degeaba ultima bârfă.
De altfel, mă cam ardea vina că nu-l trezisem dimineața trecută, dar știam și că-i prea obosit și nici eu nu eram mai brează. Mă mir și că ajunsesem eu singură la timp cât să prind autobuzul în ultimul moment, iar în momentul ăla mi-era clar că abia de știam pe ce lume mă aflu. Totuși, e vorba de Ev acum și nu-mi va purta mie ranchiună pentru asta. Sper. Nu, nu-i cazul. Dar tot aș vrea să știu ce-i cu el de n-a dat buzna până acum.