Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Raspunsul lui chiar nu reusise sa ma linisteasca deloc. Il privisem pret de o clipa in ochi, intors bursc asupra lui si-am putut citi calmul pe care-l tot afisa. Nu. Refuzam sa il cred ori sa ii fac lui jocul. Si care era planul lui, ma rog? Avea cumva de gand sa ma innebuneasca de tot si sa ma enerveze? Nu-l sufeream si voiam sa dispara.
- Si atunci ce rost mai are toata scoala asta, daca nimeni nu poate face nimic? am intrebat, fiind abia mai tarziu constient de indignarea din tonul meu mult prea taios. Si chit ca nu-mi doream in niciun caz sa-l enervez si eu pe el, putea macar sa inceteze. Era atat de linistit si de degajat. Nu puteam sa inteleaga ca eu chiar nu voiam sa-l vad pe Astaroth murind? Si mai era si nenorocitul ala de Drangelius care n-aveaalta treaba decat sa se distreze cu Saya. Iar singura mea speranta era in ea. Voiam sa-l lase. Sa se foloseasca de el, sa se plictiseasca si sa o termine odata cu el. Caci asa era ea.
In schimb, eu eram foarte revoltat. De tot. Ma simteam de parca tot ce as fi invatat, tot ce as fi facut, toata responsabilitatea pe care mi-o asumam, n-ar fi insemnat nimic.

De fapt, asta chiar era o intrebare buna. Ideea e ca Hellcraft nu e orice școală si nu se intampla ca oricune intra aici sa si iasa mereu, caci reuseste cumva pana la final sa elimine orice urma de slabiciune.
Nu-i deloc un loc sigur, de altfel, si nimeni nu a spus ca ar fi, dar nici eu nu eram chiar convins ca-i nevoie de atâta varsare de sange, chit ca de cand ma stiu, locul asta n-a iertat. Are tendinta sa lase impresia de siguranta, dar numai cine cunoaste tot ce se întâmplă poate sa stie ca un loc lasat la mana demonilor nu-i deloc astfel. Nici nu inteleg de fapt cum de s-a hotărât consiliul acum sa faca schimbari, mai ales ca traiesc in teama iadului, dar eu nici ca aveam de gand sa-i las sa faca vreo porcarie in nestiinta de cauza.
- Practic, nu prea cred ca fara scoala asta stiai tu atatea despre magie si cum s-o folosesti, deci are si ea rostul ei, i-am raspuns relaxat, desi era clar ca stia si el asta. Mereu au murit pe capete aici, sa stii.
Nu e ca si cum ar fi avut vreun efect asupra lui, dar era bine sa fie conștient ca nu tine nimic de el.

Si atunci brusc paharul s-a spart, cedand presiunii puse de mana mea, care strangea intr-una. Si nu ca n-as fi simtit sangele curgand sau intepaturile lasate in urma alcoolului, dar nici ca a mai contat. Un lucru era cert acum: intrecuse masura. Iar eu nu eram obligat sa-l suport.
- Ma crezi cumva prost?
Drept cine ma lua? Fusesem responsabil pentru casa din care faceam parte timp de ani la rand. Nu era de parca n-as fi stiut pe ce lume ma invart ori aveam de gand sa fac caz din moartea altora. Stiam ca mor pe capete, stiam ca nu era de jeaca cu demonii. Am crescut cu Saya in casa, stiam mai bine ca oricine de ce era in stare. Iar acum ce? Venea el sa-mi tina predica, de parca n-ar fi fost in stare sa observe ca eu chiar eram preocupat de ce se intampla aici. Nu puteam sa las ca lucrurile sa se intample sub ochii mei, iar apoi s ama prefac ca nimic nu s-a intamplat. Si poate ca nici el n-ar fi trebuit, insa a avut altcineva grija sa-i scoata deja ochii pentru asta. Si acum ce mai voia? Voia sa ma distrez, asa cum faceau restul? Nici vorba. Eu aveam alte planuri cu viata mea. Tocmai pentru ca eu nu aveam o eternitate la dispozitie sa ma prostesc si sa nu fac nimic pentru altii.

Nu ca ma asteptam chiar la reacția asta, dar ma așteptam sa nu fie chiar cea mai pasnica de pana acum.
Putea fi mai rau, adica. Si intr-un fel as putea intelege de ce, din moment ce Rhain s-a dovenit a fi un simplu tânăr care si-a pus de unul singur pe umeri o responsabilitate care sa-l macine destul. Totusi, e un tip vulcanic si acum ca nu iese totul cum trebuie, e si normal sa-si piarda cumpatul. Eu vad lucrurile insa mult mai clar de atat. Stiu ca degeaba ar fi cautat el sa faca orice, tot nu ar fi mers.
- Calmeaza-te, i-am sugerat nu foarte afectat, insa nici banal de inexpresiv, in timp ce readuceal paharul la forma de dinainte si ii vindecam in acelasi timp si fara prea mult efort ranile tocmai capatate. Nu crede nimeni ca esti prost. Doar ca ar trebui sa o iei mai usor.
Nu-i sugeram sa se comporte ca si cum nu ar fi fost nimic, desigur, dar chiar nu ajuta sa adopte comportamentul asta.

Iar simteam ca-mi pocneste o vena in cap. Imi exploda capul si nici macar nu mai voiam sa ma uit la el. De ce nevine el, de fapt, aici? Ce avea el de dovedit?
- Atunci inceteaza, i-am cerut, fiind foarte deranjat de toate actiunile lui. Acum se dadea mare sau incerca sa ma umileasca? Stiam si eu cum sa vindec o nenorocita de taietura si cum sa readuc un pahar la forma lui initiala. De fapt, era foarte simplu. Dar, pentru cineva ca el, eu trebuia sa fiu foarte inferior si nestiutor.
Dar, oricum as fi luat-o, nimic nu iesise bine. Aveam o gramada de lucruri de care ar fi trebuit sa ma ingrijorez. Da, cum sa nu, pune-i pe Rhain si pe Drangelius responsabili cu excursia... Ca mai apoi, la ziua unuia dintre prietenii mei sa-mi vad sora cum aproape il ucide pe fiul unuia dintre membrii consiliului si tot eu sa nu ma ingrijorez, ca vine ambasadorul magiei sa ma terorizeze, iar eu trebuia sa raman calm. Da, cum sa nu. Si da, eram foarte calm.

Nu ca ar fi mers prea bine, dar nici nu aveam de gand sa mai insist. Eu unul încercasem sa-l ajutor, tocmai pentru ca imi atrasese atenția ca avand ceva special si eram dornic sa ii cunosc reactiile, ori poate sa il las sa se descarce, insa asta nu mergea in directia potrivita, si era clar ca fusese fixat de la bun început pe ideea de a nu accepta nimic venit din afara. Vedeam cat de fixat era pe lucrurile cu care fusese obișnuit, si mai mult decat atat preferam sa nu-l perturb, caci nu astfel merg lucrurile.
- Cum dorești, am oftat lung in cele din urma, ridivandu-ma in picioare, gata sa găsesc altceva de facut, ori chiar saa duc in camera mea sa-mi pun gandurile in ordine. Mi-a facut placere, am încheiat mai apoi si nici n-am mai asteptat altceva ca ma departez de el, mai ales ca era foarte vizibil iritat de prezența mea.

Cumva reusisem sa scap de el. Si chiar daca asta imi dorisem de la bun inceput, seintamplase atat de brusc incat evenimentul nu a reusit sa-mi aduca vreun gram de multumire.
Am fost usor socat de cat de repede a decis sa plece, dorind probabil sa nu mai insiste. Si nu-mi placea deloc asta, dar ma simteam tare cuprins de vina acum. Era de parca eu chiar as fi facut ceva gresit. Dar tocmai pentru ca eram convins ca era o prostie sa ma simt vinovat, am ales sa raman pe canapea. Dar linisteamea nu a durat prea mult, caci ramasesem cu privirea asupra lui si, in mod involuntar, parca incepusem sa il analizez, simtindu-ma tot mai aiurea pentru ca-l alungasem de langa mine atat de usor.
Nici macar nu observasem cand cineva s-a furisat foarte discret in spatele meu si, de nicaieri, am simtit cum primesc o plama peste ceafa. A fost atat de brusc ca nici macar nu am avut timp sa procesez. Doar m-am intors pentru a face contact vizual cu irisii verzi ai celui mai pun prieten.
- Ba dobitocule, ce-ai facut? ma certa, total deranjat de actiunile mele. Ia du-te si cere-ti scuze, imi ceru, observand seriozitatea intentiilor sale. Dar nici vorba sa ii dau lui crezare. Eu nu gresisem cu nimic.
- Am zis ca nu vreau, lasa-ma in pace, i-am vorbit, fara sa ma sfiesc sa-mi mentin tonul scazut, asa cum facea roscatul.
- Rhain, a vrut doar sa te ajute, inisista, foarte sigur si mult mai serios. Tu nu esti asa, iar el nu ti-a gresit cu nimic ca sa te porti ca un copil. Asa ca inceteaza sa mai faci pe badaranul si du-te acolo, sa-i arati cat de matur esti de fapt.
Nu stiam cum facea asta, dar cand a terminat de vorbit, m-am si ridicat de pe canapea, cautandu-l cu privirea pe singurul pe care l-am avut in vizor pana acum. Iar cand m-am simtit pregatit, am tras aer in piept si-am pornit, increzator, in directia sa.
- Levhian, i-am pronuntat numele pentru a-l face atent la mine, ai un moment? E ceva ce ar trebui sa-ti spun...

Eram, de fapt, chiar dezamăgit, însă nici nu pornisem cu multe așteptări. Și nici nu era vorba de a fi afectat, însă sperasem să-l pot ajuta în vreun fel sau altul, mai ales că altceva mai bun nu aveam de făcut.
Îmi pusesem în gând deci să nu mai stau mult, căci poate ar fi fost cazul să-i las să se distreze fără grija că mai e și-un moș de sute de ani cu ei, dar fusesem imediat luat în primire de un Nyxis care insistase să mai stau la un pahar cu el și vărul său, cu care măcar acum părea să se înțeleagă atipic lor de bine. Nici că aș fi putut să refuz, arătându-mă chiar încântat de propunere. Eram în schimb extrem de îngândurat, și ușor măcinat de anume idei, pentru că adultul din mine căuta din când în când să se revolte. Iar dacă acum nu s-a întâmplat nimic chiar atât de catastrofal, ar fi putut avea urmări tragice, chiar sub ochii mei. Nu că ar fi fost ceva de care mă puteam ocupa, dar știam că ar cam trebui să caut ceva metode mai bune și ma vigilente de protecție, fără să fac pe oficialul energant, pentru că zău că ăsta-i tiparul care mă supără cel mai tare.
- Levhian, vrea Rhain să-ți spună ceva, mă atenționă Nyxis dintr-o dată, eu nefiind atent la altceva în afară de discuția mea cu Irathius.
M-am întors însă destul de rapid și curios, chiar în momentul în care brunetul se afișase în fața mea, cu o atitudine aparent complet schimbată. Ridicându-mi sprânceana, i-am acordat momentul dorit, fără să îmi schimb atitudinea bine voitoare de mai devreme.
- Desigur. S-a întâmplat ceva? l-am întrebat cu blândețe în glas, pentru că nu aveam de ce să fac altfel, și nici nu eram pueril să mă supăr pe comportamente de genul celui de mai devreme.

Am sperat, pana în ultimul moment, ca nu va fi nevoie sa fac asta. Și nu pentru ca as fi fost vreun orgolios idiot, iar asta putea sa observe oricine ma cunoștea cu adevărat. Doar ca... îmi venea tare greu sa spun asta în fata lui și, mai ales, de fata cu toți, care erau prezenți. Și nu stiu cum se făcea ca fix acum căscau ochii la mine.
Dar iată ca a devenit atent, iar acum nu mai era loc de dat înapoi. Mai ales ca eu nu eram un las. Nu eram, chit ca simțeam un nod în gât.
- Eu... asta fusese doar începutul. Însă mă uitam în ochii lui și parca uitasem complet ce ar fi trebuit sa-i zic. Fusesem asa hotărât, în timp ce acum nu-mi doream decât sa ma înghită pământul și nimic altceva. Dar nu puteam pierde vremea făcând pe penibilul, asa ca am înghițit în sec încă odată și am reincercat sa vorbesc. Voiam sa știi ca... îmi pare rău... pentru cum m-am comportat mai devreme. Și eu chiar apreciez faptul ca n-ai vrut decât sa ma ajuți...
De ce trebuia sa fie totul atât de greu? Cuvintele existau peste tot prin mintea mea, însă parca nu voiam sa iasă și eram tare ezitant. Unde mai pui ca exista și acea teama de reacția lui. Poate ma mai făceam și de ras pentru ca am ajuns sa-la ascult pe Isidius.

Chiar nu voiam să-l forțez, căci părea tare ezitant, și complet detașat de tipul irascibil de până mai acum. Și chiar mă întrebam ce ar fi putut influența această schimbare bruscă, dar bănuiesc că ar putea fi multe care să-l fi influențat, mai ales că mi-e greu să cred că ar fi fost în apele lui.
Așteptam, deci, să văd ce avea să-mi zică, fără să îl grăbesc ori să-mi schimb expresia calmă de pe chip. Eram aproape sigur de ce va spune, însă nu spuneam nimic, și nici nu încercam să mă arăt superior în vreun fel.
L-am ascultat cu atenție când în sfârșit se hotărî să vorbească, alegând să se scuze pentru evenimentul de mai devreme. Nu că aveam nevoie de asta, însă nici nu puteam să nu apreciez enorm gestul, extrem de matur și plăcut de auzit, chit că nu eram eu sigur că fusese din prima ideea lui, dar așa ceva pentru mine chiar nu conta.
- Stai liniștit, l-am liniștit, îngăduindu-mi să-i zâmbesc cu blândețe, căci voiam să înțeleagă că eram total sincer. E de înțeles de ce ai reacționat așa, până la urmă, am mai completat, în același mod.

Nici ca ma așteptam la mai puțin din partea lui, doar ca tot ma simțeam puțin jenat de tot momentul asta. Era de parca pentru o secunda l-as fi văzut sa nu-mi dea niciun răspuns ori sa ma trimită la plimbare, asa cum făcusem și eu cu el. Însă nu era el cel matur aici degeaba. Și poate chiar îl judecarea greșit...
Toți prietenii mei aveau încredere în el și îl priveau ca pe un prieten. Și poate ca într-o zi aveam și eu sa înțeleg cum vine asta.
- Bine atunci, i-am răspuns, într-un final, destul de copleșit de emoții. Ba chiar ii zâmbisem. Slab, dar o făcusem. Și chiar ma bucuram ca el era în stare sa ma înțeleagă.
- Nu va și pupați? se auzi, din spate, o voce pițigăiată și enervanta, urlând. Bineînțeles, m-am întors nemaipomenit de deranjat, asupra celui ce striga se și mai ca îmi venea sa îl plesnesc. Rău de tot.
- Pe asta cine l-a invitat? mi-am arătat imediat nemulțumirea, săgetând clovnul cu privirea.
- Vorbeam cu Levhian, spuse acesta, rânjind victorios. Te provoc.

Rămăsese destul de încordat, ce-i drept, dar nici că l-aș putea învinovății. Mulți de aici mă cunoșteau de dinainte și îmi știau bine felul de a fi și cât de puțin preț puneam eu pe funcții sau pe vârste. Bănuiesc însă că-i destul de bizar să privești ca pe un amic egal pe cineva ce ți-a fost prezentat strict ca superior, mai ales că l-am observat destul de reticent la schimbare.
I-am zâmbit la fel de relaxat, așteptând să văd dacă ar mai avea altceva de spus. În schimb, nu el a fost cel care a vorbit, ci îngerul căzut, care aparent nu terminase cu glumele lui. Iar dacă eu fusesem chiar amuzat de remarca lui și mai că râsesem, Rhain părea tare incomodat numai de idee. Iar când am fost anunțat că asta mi-e provocarea, am rămas puțin pe gânduri, analizând puțin situația. Nu m-am fi deranjat, e drept, căci vrăjitorul avea niște trăsături tare frumoase, pe care nu putusem să nu le observ din prima clipă, dar era clar că lui nu avea să-i convină asta, iar mie nu-mi place să fac lucruri care să încalce voința celor implicați.
- Da, da, hai, pupați-vă! se arătă elful de lângă mine tare încântat de idee, așteptând să-mi duc provocarea la bun sfârșit.
- Eu nu cred c-o s-o facă, își dădu rapid cu părerea vărul său mai mic, așezat chiar în vecinătatea lui Nyxis.
Nici Morgianna nu întrâzie să apară, la fel de captată de sarcina mea.
- Hai, că vreau să o văd și pe asta, rânji încântată, aruncându-i o privire lui Rhain. Ia lasă-l să te pupe, mă, îl sfătui demonița, știind că probabil amiculouji ei nu-i convenea deloc.
La scurt timp se alăturase toată lumea, toți insistând asupra sărutului. Eu, în schimb, i-am privit cu calm pe fiecare în parte, oprindu-mă asupra vrăjitorului în cauză.
- Eu n-am nimic împotrivă, dacă tu ești de acord, i-am vorbind în cele din urmă, pentru că, având în vedere situația de față și urma mea de moralitate, chiar nu ar fi fost în regulă să-l sărut acum și el să nu-și fi dat acordul.

Și nici ca a durat prea mult, iar restul s-au si apucat sa-mi sugereze ca ar fi o idee buna.
- Deci va pupați? se auzi vocea roșcatului bine voitor. Nici ca ma uitam la el, dar aproape ca puteam sa-i simt rânjetul.
Ma uitasem la Morgianna și ii observasem entuziasmul, atât pe al ei, cat și pe al lui Nyxis. Dar eu voiam sa fac asta? Încercam din răsputeri să-mi impun mintii mele sa nu reflecteze asupra frumuseții sale. Iar singura explicație logica pe care mi-o puteam ta emoțiilor mele era ca era nemuritor. Toate creaturile demonice erau frumoase și era ceva absolut normal. Dar era chiar ciudat pentru mine sa ma uit la el și sa îl privesc de parca ar fi fost ceva atractiv pentru mine, de parca chiar as fi fost atras de Levhian.
- Sărută-mă, i-am cerut cun hotărâre, nedorind sa ma mai concentrez și pe altceva acum.

Părea să fi crescut tensiunea, iar mai toată lumea aștepta să vadă ce avea el de zis, în timp ce eu stăteam la locul meu, foarte detașat și chiar curios. Erau două variante, și ambele destul de plauzibile. Căci ar fi putut totuși să cedeze, de dragul amicilor și a distracției, și în același timp se putea enerva încă odată, copleșit de atâtea insistențe.
Nu că era cel mai matur joc, dar nici mie nu-mi plăcea să fac mereu pe adultul, pentru că nu e deloc plăcut și mie îmi place să mă simt bine. Dar nici el nu păruse până acum prea reticent față de ideea provocărilor de dinainte, și era o posibilitate să accepte. Și asta s-a și întâmplat, răspunsul meu reușind să-mi smulgă un zâmbet ușor surprins.
N-am mai stat mai apoi pe gânduri: mi-am pus paharul de o parte, ridicându-mă de pe scaunul pe care fusesem până atunci așezat, ca să mă apropii de el, foarte încrezător și fără niciun fel de reținere, prinzându-i chipul între palme, iar buzele mele acum ajunseseră presate de ale, tot mai apăsat.

Odată ce i-am simțit buzele, presandu-le pe ale mele, n-am mai rezistat. Pur și simplu am cedat presiunii și am dus sărutul la un alt nivel, cu atâta pasiune și dorința. Era de parca m-as fi descarcat, iar pana acum n-as fi cautat decât umic de contact și de înțelegere.
Și mi-a făcut bine toată aceasta apropiere, căci după ce s-a încheiat, am zâmbit, fără sa stau prea departe de el.
- Ia gata, nu mai primiți și altceva, i-am anunțat mai apoi, văzând cum se reinstaureaza pacea.

- Mhm... Sexy, nici că m-am abținut de la a comenta rânjind când am văzut ăia doi gagii sărutându-se tare interesant, iar cum eu nu am nicio treabă să mă rușinez de holbat ori vorbit, chiar mi-am arătat spiritul de adoratoare a spectacolelor de genul, deși mai mult vorbeam cu amica Max de lângă mine, care probabil că încă mă înjura că am tras-o după mine în seara asta.
Da' ce vină am eu că... nu contează, e vina mea. Deși, se distrează, știu eu. Că dacă o pui pe ea lângă o masă plină cu băutură, prea slabe șansele se nu iasă din starea ei tipică de „du-te dracu”. Iar eu chiar mă bucuram că apărusem pe aici, cu tot cu aproape-crima sau ce dracu o fi fost și scandalagia pe ciclu care s-a trezit în ceva emisiune d-aia de tot rahatul, stil Neveste disperate. Nu prea înțelegeam eu de unde atâta dramă, dar mă mulțumeam cu faptul că pot să beau cât vreau și să mai și râd. Nu mai spun că dădusem de Xander, care mi-era bun amic de țigară, și Nyxis, care aparent știa mai multe despre mine decât eu de el. Pe restul nu cunoșteam, decât din vedere maxim, căci recunoscusem eu aici niște mutre tare controversate prin școală. Ce-i drept, mă așteptam să fie toți o mână de snobi bușiți, și câțiva cam asta păreau, dar majoritatea era tare de treabă și n-aveam treabă să mă simt ca intrusa ce eram, practic. Deci, practic, m-am dat dracu', că am dat de lume faină.
Și cum momentul era terminat, iar paharul meu iar gol, m-am îndreptat direct către una dintre sticle, ca să-l umplu iar. Nu prea aveam eu stare, și-i clar că-mi ardea de vorbă, motiv pentru care, întorcându-mă, m-am așezat lângă un roșcat pe care îl tot văzusem pe aici, gândindu-mă că poate mi-am găsit noul partener de discuție.
- Isidius, nu? l-am întrebat degajată, vrând să mă asigur că-i reținusem numele bine, căci îl aflasem doar din auzite, și nici de asta nu-s prea sigură.

Ma bucurasem nespus sa vad ca ma asculta și chiar se ajunge la un moment de genul acesta. Nu era un secret ca Rhain nu era atras de fete, asa ca puteam sa vad ușor cum lucrurile se așează la locul lor. Poate chiar eram tentat sa privesc mai departe de atât și sa îl vad deja cu Levhian. Ca nu era nimeni orb, iar eu nici măcar în deajuns de stupid încât sa ma prefac ca n-ar putea fi asa. Însă asta avea sa fie doar decizia lui și puteam fi prevăzător în privința lui. Nu avea sa fie ușor cu Rhain. Ba chiar deloc. Dar cumva lucrurile mereu ajung la o rezolvare și nu ma îndoim nicio clipa de asta.
După terminarea momentului neașteptat și poate chiar prea spectaculos pentru unii, m-am dus sa ma servesc singur cu încă o bere și am ajuns abordat de una dintre noile prezente. Bruneta nu stătea prea departe de mine și nici nu apucasem sa mai comunicam pana acum. Asa ca i-am răspuns printr-un zâmbet, vazandu-mi de treaba.
- Chiar el, am recunoscut, amintindu-mi imediat numele ei. Tu ești Lilith, nu-i asa? am ținut sa ma asigur. Și da, blestemat fie cel cu auz infinit, căci mi-era greu sa nu aud tot ce se întâmpla în jurul meu. Nu mai spuneam de văz, dar n-a fost niciodată altfel, asa ca eram obișnuit.

Era bizar că mă simțeam prostesc de mândră că i-am nimerit numele? Că mai aveam eu variante, dar am fost tare încântată că nici măcar n-am fost aproape de a mă face de râs. Da, îmi pasă de bazaconii de genul, ce-i drept, pentru că nu-mi place să mă simt penibilă și mi-era acum și să pară că mă dau interesantă sau o altă prostie de genul, iar eu clar nu-s aici pentru așa ceva. De fapt, nici nu știu de ce sunt aici, dar e clar că nu aveam eu de gând să pierd vremea în cameră tocmai acum, în excursie, când sunt și eu în sfârșit liberă cică și nu mai trebuie să fug de profu' când mă strecor noaptea afară.
Rămăsesem tare impresionată când l-am văzut știindu-mi numele, pentru că n-am prea fost eu menționată în gura mare, și abia de ai auzit vreun „ Vai Lilith, nu ești moartă încă! ” prin fundal, dar vag.
- Cine mi-a divulgat identitatea? i-am răspuns glumind, în stilul meu nu prea concret de a-i confirma că eu sunt nebuna pe care o pomenise. Gata, în bat, am mai adăugat, în același scop, și deși făceam eu pe cică serioasa, se vedea clar că nu-i așa.
Speram eu să fi dat de unul glumeț, dar din câte părea, cam așa era. Nu de alta, dar abia am scăpat de înmormântări.

Zău ca mie-mi prindea bine noua companioana și nu aveam eu de gând sa refuz vreo conversație. Nu-mi stăteam în fire și nici nu vedeam de ce sa fac asa ceva.
- Și dacă ti-as spune ca am tras cu urechea? i-am dezvăluit, mai în gluma, ma în serios. Deși cam izbucnisem în ras, ca era hilara imaginea pe care o aveam în minte și prinsesem deja spiritul de gluma. Chit ca nu era chiar după mine. Nu era ca și cum as fi putut face asta sa înceteze. Ma puteam face doar ca nu am auzit nimic. Și nici asta nu era o opțiune prea buna. Dar da, se vedea ca ea nu făcea parte din grupul vesel. Mai toți prietenii mei erau conștienți de puterile mele, iar asta nu făcea decât ca lucrurile sa devina și mai amuzante.

Ala deci, îmi intra în joc, și îmi răspunsese cam în același fel. Ori ce puțin așa cred, că mi-ar fi mie tare bizar să-mi imaginez ditamai omul stând cocoșat să audă cum îmi pomenește mie numele care. Plus că nu pare el genul.
- Păi, am făcut o pauză, cât să mai duc odată paharul la gură. Aș spune că e nepoliticos, l-am informat, cu seriozitate. Da' pe mine mă cam doare în pulă de politețe, i-am dezvăluit imediat după, râzând în final, căci tocmai asta arătam.
Și uite cum domnișoara din mine bea ca ultimul mascul feroce în timp ce intrase pe geam direct în moaca unuia. Că-s feminină rău de tot, dă-mă dracu'.
Deși hai să nu. Că mai am și eu momentele mele de fetiță drăguță, și de multe ori par alergică tare la pantaloni, dar nici nu-s aici să plâng că mi-a picat o geană sau mi s-a rupt unghia.

Și uite cum râdeam eu cu sticla la gura.
Total normal, as fi putut spune. Poate chiar tipic mie. Dar chiar și așa, nici ea nu părea sa pice prea ușor.
- Au, pai asta înseamnă că brusc am devenit nesimțitul serii, i-am spus, luând o gura din sticla pe care o țineam în mana. Merit bătut, nu alta.
Era amuzant cum am ajuns eu la discuții fix cu fata care l-a lovit pe Mako cu un bocanc în fata. Și nu ca n-ar fi fost Mako genul care intre în tot felul de probleme, însă, în ceea ce ma privește pe mine, vremurile alea au apus de mult.

Ei, pai uite ca mi-am gasit chiar companie tare faina, si eu apreciez genul asta de chestii micute, ca e mare lucru intr-un loc de genul sa dai de cineva care sa nu se sfiasca sa rada la genul asta de prostii. Nu aveam eu oricum cele mai digerabile glume si nici stilul de aristocrata trezita in secolul gresit, deci parca de multe ori nu ma simteam ca m-as integra in locul asta, caci eu sunt mai de graba o betiva scapata in lume.
Dar acum mi-era chiar ok.
- Pai sa vezi tu bataie, l-am amenintat in acelasi spirit, concentrandu-ma iar pe paharul meu, care se golise inca odata. Hai lasa, ca tu stii macar sa folosesti usa, i-am adaugat apoi ranjind, razand mai mult de isprava mea, in timp ce ma orientan catre o sticla de bere.

De fapt, nu era tocmai adevărul. Si-as fi fost un ipocrit sa nu recunosc faptul ca și eu, cândva, obișnuiam sa fac asta, fără sa țin cont de modul în care ceilalți ar putea fi afectați de acțiunile mele. Cu acest gând am mai luat și ultimul strop din sticla, urmând ca mai apoi să-mi torn și eu în pahar din ce bea ea acolo.
- Ai putea fi uimita, i-am mai spus, observând mai apoi ca acum pana și paharul ei era gol. Mai vrei unul? am dorit sa ma asigur înainte sa încep sa torn.
Nu îmi doream sa trag concluzii primite, însă dacă bănuielile nu ma înșelau, as fi zis ca bruneta avea sa ia cu ochi buni intențiile mele.

Nu m-am abtinut de la a-mi ridica spranceana. Nu-l stiam mai deloc, di acum nu faceam decat sa-mi dau cu parerea, deci avea dreptul sa ma uimeasca, caci oricum eu nu m-as fi asteptat la nimic.
- Sa inteleg ca tu dai buzna prin acoperis? m-am aratat interesata, fara sa-l scap din privire.
Nici ca m-am gandit sa ii refuz propunerea, pentru ca, sa fiu sincera, eu abia incepusem sa beau si duceam tare bine, insa ma bate grav dorinta de a nu ma ridica nicio secunda de la locul meu. Eram, totuși, o lenesa si jumătate, de prea multe ori.
- Aham, toarna, l-am indemnat fara sa stau pe ganduri, deja relaxata si chiar aproape obisnuita cu el.

Ce-i drept, nu m-am putut abtine sa nu rad, turnandu-i si ei in pahar. Nu stiu cum se facea ca, pe langa atmosfera placuta pe care o simteam aici, mai erau si intrebarile ei curioase, care nu faceau altceva decat sa-mi trezeasca amintiri. Si nu erau sub nicio forma lucruri care nu meritau un gram de atentie, caci erau tare amuzante.
- Am facut si asta, veni raspunsul meu, urmat de un zambet sincer. Dar acum nu-i tocmai specilitatea mea.
Nu era ca si cum nu mi-ar fi facut placere sa repet gafele din primii ani. Aveam cu cine si nici nu aveam de ce sa-mi fac prea multe griji. Eram atat de relaxat incat pana si prietenii meu se intrebau adesea ce mi-ar putea perturba mie linistea. Insa am vazut ce puteau face niste puteri catastrofale in cazul in care nu erau controlate si care erau si victimele ce veneau odata cu faptele. Asta era ceea ce nu voiam sa repet.