Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Ce-i drept, îi resimțisem nesiguranța și așa-zisa ezitare. Iar, până la urmă, poate că e chiar normal, pentru că eu sunt cât se poate de străin lui și, deși nu-s tocmai cel mai moral tip la partea asta, parcă de multe ori încep și eu prin a afla numele respectivului.
Totuși, cam savuram momentul, mulțumit că și blondinul îmi intrase în joc, ghidat cel mai probabil de propriile sale instincte. Îi resimțeam gustul puternic de alcool, acaparat însă de dorința și de nici măcar cea mai mică urmă de abținere ori îndoială. Mă fascinaseră reacțiile lui, iar acum eram chiar mai intrigat de băiatul frumușel și aparent destul de inocent și drăguț ce reușise să-mi capteaze imediat atenția.
Și nu că m-aș grăbi cu ceva, însă nu ținusem neapărat să se sfârșească același contact început și întreținut până acum. N-am avut, totuși, nimic de obiectat, răspunzându-i calm și binevoitor zâmbetului.
Iar dacă stau să mă gândesc, parcă îmi plăcuse puțin cam prea mult experiența, într-atât încât să vreau să-l cunosc mai bine, măcar pentru seara asta.
- Mako, mi-am rostit pseudonimul fără urmă de ezitare, cu privirea fixată într-a sa. Iar tu? am inversat mai apoi interogația, lăsând curiozitatea să mi se citească pe buze.
Nici că dădusem atenție prea mare reacțiilor din jur. De fapt, le ignorasem total, fără pic de interes față de ce ar fi putut genera atât alegerea mea, cât și felul în care mi-am îndeplinit provocarea.

Știam și eu ca era interesat de mine și, cum nu puteam face pe nativul, era clar ca știam și de ce.
- Andreas, veni răspunsul meu, fără sa rup contactul vizual. Și poate as fi adăugat și un "Încetați sa mai pariați pe mine" dacă nu as fi fost prins în discuția asta. Unde mai pui ca Isidius se dădea tare mulțumit de victoria sa, dar eu m-am limitat la un mârâit scurt și apoi i-am zâmbit brunetului, gandindu-ma dacă nu cumva avea de gând sa se dea jos de pe mine. Eu țineam în mod special sa rămân treazi, iar după momentul asta cu Mako parca voiam și mai tare sa ma îndepărtez. Și nu, nu pentru ca nu mi-ar fi plăcut, căci cel din fata mea avea niște trăsături cu adevărat deosebite și era cat se poate de atractiv, prin absolut tot, de la gestica pana la expresie și atitudine. Dar eu nu eram tocmai pregătit. Însă eram dispus sa ii acord o parte din atenția mea, măcar în seara asta. Iar dacă întrecea măsura, aveam sa ma retrag.

Nici că n-am putut să-mi abțin numele aflându-i numele, căci aparent el era același Andreas atât de pariat. Și cam înțelegeam de ce fusese tocmai Morgianna atât de sigură, că doar mă cunoștea și știa ce și cum mă intrigă mai tare. Asta dacă nu-mi urmărise privirea până acum, doar să se asigure că-i ca ea.
Totuși, fiind atent la el, eram destul de conștient că nu e cazul să sar pe el în continuare. Și nici că aveam de gând să fac asta, întru cât momentan nu voiam decât să petrec ceva mai mult timp în compania lui. Nu că nu mi-ar conveni să se întâmple ceva mai mult, dar nu sunt genul ăla de bou. Iar ăsta a fost și motivul pentru care m-am dat jos de pe el înainte să răspund orice altceva, luând loc chiar lângă, dând să caut pachetul de țigări aflat mereu în buzunar.
- Mdap, nebuna a avut dreptate, am constatat amuzat, fără să-mi iau privirea de la el. Bun, în cazul ăsta... am început, în timp ce îmi scoteam o țigară, încercând însă să nu pierd contactul vizual, analizând în același timp unde aș putea să stau să fumez fără să fiu nevoit să-mi mut fundul până afară. În cazul ăsta, încântat, mi-am terminat în cele din urmă propoziția, repetând prima parte, ca mai apoi să mă ridic nu chiar atât de brusc, ochind instant fereastra. Vii și tu? i-am lansat mai apoi invitația, fiind în continuare interesat de el, chit că mă îndoiam că ar fi vreun vicios ca mine.

Nu stiu cat de tare m-am bucurat sa-l vad ca se indeparteaza, dar cert e ca m-am multumit cu invitatia lui si, fara sa mai adaug nimic, i-am raspuns prin alt zambet si i-am urmat exemplul. Astfel mi-am facut loc langa el la fereastra si m-am ales rapid cu o tigara intre buze.
Eram atat de tacut si faceam abstractie de toti cei din jur, lasandu-ma captat doar de Mako. Dar parca in timp ce-l priveam, priveam prin el si aproape ca vedeam stelele de pe cerul intunecat. Desigur, eu prin padurea ce izola scoala nu vedeam altceva decat pura frumusete. Eu ma regaseam in ea, ma simteam chemat de ea, chit ca altii ar fi preferat sa stea cat mai departe de orice s-ar fi aflat dincolor de peretii Hellcraftului.
- Si in ce an esti? am dorit sa aflu, incercand sa duc discutia asta undeva. Era clar ca era interesat de mine si, sincer sa fiu, voiam sa ii dau o sansa.
Inainte sa-mi primesc raspunsul, m-am trezit tousi cu Isidius in spatele meu. Roscatul era tot numai un zambet in momentul in care mi-a intins paharul plin ochi cu vodka si suc de coacaze negre.
- Hai, ia si bea, mi-a spus, stiind si eu cat de bine intentionat era.
- Nu sunt eu cel sarbatorit, i-am atras atentia fara chef, acceptand mai apoi bautura si intorcandu-mi privirea asupra lui Mako, odata ce l-am vazut pe Isidius revenind la grup.

Nu ma gandisem ca nu m-ar urma, insa am ramas putin uimit cand l-am vazut scotandu-si de asemenea tigara, si parca tot ce-mi trecea prin minte in momentul ala era sa intreb cine naiba l-a invatat tocmai pe el asa ceva. Dar n-am facut-o si nici nu am stat prea mult sa ma minunez, caci scopul meu nu era sa il fac sa se simta inconfortabil, mai ales ca oricum nu parea chiar atat de dezinvolt nici acum.
Fara sa mai adaug nimic mi-am aprins la randul meu tigara, concentrat fiind pe orice altceva decat fereastra in sine, cand am fost captat tot de Andreas, ce imi adresase o alta intrebare. N-am avut insa vreme sa-i raspund, din moment ce un roscat inalt si cu o figura curios de cunoscuta se arata cat sa il indemne pe cel de langa mine sa mai bea puțin, ceea ce s-a si intamplat.
Eram insa concentrat pe noul venit intre noi, incercand sa imi amintesc despre cine e vorba mai exact. Si nici ca mi-a luat mult sa realizez ca e tocmai Isidius, care fusese - si cam inca e, probabil - in acelasi an cu mine. N-am stat totusi sa il analizez prea mult, intru cat nici nu prea a stat cu noi, plecând imediat si lasandu-ma in continuare in compania blondului.
- Opt, i-am răspuns in cele din urma, fara sa mai am insa ragazul sa ii adresez aceiasi intrebare, cateva zgomote nu prea naturale si venite de afara atragandu-mi atentia. Ce drac...
Mai apoi, nici nu prea inteleg cand s-a intamplat si ce: sunt constient doar ca nasul meu sângerează extrem, am cam fost trimis la podea de un bocanc masiv si violent plasat in aceiasi moaca a mea deja destul de avariata de altii si m-am mai si trezit cu o gagica aparand total la intamplafe pe fereastra, deloc ingrijorata ca mi-a cam nimicit barna sau ceva.
- Ba, da' unde am nimerit? fu singura intrebare a tipei, care nici ca se uita la mine, ci mai de graba examina camera, intalnind privirile la fel de nedumerite ale celorlalti.
- Nebuno, intoarce-te aici! fusesera insa cuvintele nervoase tipate tocmai de afara care au perturbat atmosfera de-a dreptul tulburatoare, in timp ce eu reveneam in picioare, ca sa ma uit inca odata pe fereastra si sa constant cu uimire cum o a doua prezenta feminina tipa de jos.
Si am realizat cam prea tarziu ca aruncase cu ceva.
Si... da, au.
- Ce... fusese chiar si ea luata prin surprindere, fara insa sa dureze prea mult pana sa realizeze ce se intamplase si sa inceapa sa se imacineteze, cerandu-si scuze in mod repetat, fara insa sa se abtina de la a intercala intre doua silabe si cate o injuratura.
Si zau, chiar nu stiam ce naiba se intampla, dar tot n-am putut sa ma abtin de la a pune fix întrebarea carea ma macina cel mai tare.
- Cine cacat are la el o cheie franceza? - dap, asta ma lovise, fix in frunte.
Si cumva, am auzit numai rasete in fundal, in timp ce tot eu fusesem cel impins din dreptul ferestrei.
- Max, treci aici, au de baut, vorbi inca odata tipa-bocanc, adresandu-se fara indouala tovarăşei ei de jos.

Doar de o clipa de neatenție am avut nevoie și totul s-a finalizat cu sunetul puternic făcut de paharul spart acum în mii de bucăți mărunte. Îl scăpasem în momentul în care am văzut sângele de pe fața lui, urmat de intrarea noii prezente nemaivăzute. Dar asta am ignorat total, căci simțeam ca vreau sa plec, ca vreau sa ma îndepărtez și sa dispar. Aproape ca tremuram. Dar surprizele nu s-au oprit aici. Căci n-am avut timp sa reacționez, ca Mako a și fost lovit din nou, direct în frunte, de o cheie franceza. De aceasta data inca cea răspunzătoare era amica celei abia apărută. Le auzeam tare și clar. Și, privind scurt pe fereastra, am observat fata care ii vorbea celeilalte. Astfel, privirea mea a ajuns din nou la Mako, iar primul meu instinct a fost sa-l prind de mana și sa îl trag după mine, undeva mai departe de fereastra larg deschisa. Urmând acest prim instinct am ajuns sa ii vindec lui rănile și sa nu ma concentrez pe sângele de pe fața lui. Mai de graba ma concentram pe el, incercand sa dau vina pe instinctele mele, si nu pe faptul ca era posibil sa-mi placa prea mult compania lui. Dar urmarind discret trasaturile lui inca superbe nu faceam decat mai rau. Si asta nu doar pentru ca deja incepusem sa ma intreb ce o fi vazut la mine. Dar... il observasem tare hotarat, inca de la inceput. Iar asta ma facea sa fiu destul de sceptic, caci avea ceva ce imi placea si-mi doream intr-o oarecare masura sa vreau sa stiu care-i treaba de fapt cu el. Doar ca nesiguranta nu ma lasa sa indraznesc. Avea sa iasa prost. Avea sa iasa foarte prost si va fi numai vina mea.
- Cum adică sa ma calmez? Asta vine aici, ii strica fata ăluia și acum ne mai fura și băutura, l-am auzit pe Rhain cum se plânge, fiind complet revoltat pe cele întâmplate. Și cam știam noi ca Rhain se arata destul de bine intenționat și avea grija sa rezolve orice problema, de parca ar fi fost dator cuiva și noi am fi însemnat o responsabilitate. Dar bietul de el nu încerca decât sa facă un bine luând inițiativă.
- Te simți bine...? am apucat sa îl întreb pe cel din fata mea, lasandu-l să-mi observe urma de îngrijorare de pe chip.
- Ia hai sa bem toți cate un shot, interveni Isidius în cele din urma, știind ca nu aveam cum sa îl refuzam tocmai pe el. În plus, știam eu ce face și sa ne distragă de la conflict cu băutură era totuși un plan bun. Ca doar eram aici pentru Nyxis.

Sincer să fiu, încă nu realizam prea bine ce se întâmplase, dar nici că voiam atât de tare să știu. Ce-i cert era că trebuia să mă dau odată la o parte de lângă fereastră, că poate se găsește și cealaltă să urce tot pe aici, dar parcă nici nu aveam prea multă vlagă sau pornire să fac asta. Eram cam întors după ce aparent mă transformasem în sac de box ambulant, iar asta nu pentru că ar fi fost mare durere pe capul meu, dar parcă nu-mi stă așa bine cu moaca spartă constant.
Eram totuși în continuare cu privirea ațintită drept în gol, realizând mult mai târziu că fusesem luat din locul în care rămăsesem după ce tipa mă dăduse în lături, clipind repetat odată ce tot am înțeles cine încercase să mă ajute. L-am lăsat deci pe Andreas să-mi vindece rănile, poate profitând cumva de atenția în plus de la el.
Nu era niciun mare lucru, dar nu putea decât să mă facă să mă simt bine, după ce toată ziua încasasem lovituri de la cine nimerisem. Ce-i drept, nimic nu se compară cu stilul în care dragele de Morgianna și Kat au reușit să-mi mute fața. Și tot din cauza lor sunt sigur că bârnăul meu n-o să mai semene vreodată cu forma lui inițială.
Aveam acum privirea ațintită asupra celui ce se îngrija de mine, zâmbindu-i cu blândețe în timp ce îl lăsam să mă ajute, dorind să-i alung îngrijorarea de pe față, că doar eram întreg și parcă el fusese mai bătut decât mine.
- Aham, l-am aprobat, fixându-l atent în ochi, fără urmă de ezitare. Stai calm, că n-a fost cine știe ce lovitură, am vrut să-l calmez, vorbindu-i pe același ton.
Abia apoi mi-am desprins doar câteva clipe privirea de la chipul său, de care mă lasasem fascinat profund până atunci. Fusesem însă lăsat curios de prezența fetelor, odată ce și cealaltă ni se alăturase, după ce a dovedit că măcar ea avea habar să deschidă ușa. Și, deși ignoram discuțiile din jur, nu mi-a fost mare uimirea când am văzut-o pe cea cu bocancul salutându-se cu vampirul, în timp ce cheia-franceză bătea pumnul cu Nyxis.
- Le cunoști...? am întrebat destul de nedumerit către Andreas, cu speranăța că nu sunt singurul care n-are nici cel mai mic habar ce se întâmplă.
Auzisem totuși propunerea lui Isidius, pe care nu, încă nu apucasem să-l salut. Și parcă nici nu prea îmi vine, mai ales la ce se întâmplase înainte să plec. Deși, doar privindu-l și realizam că părea cam cu totul altă persoană decât cel pe care îl lăsasem, și poate că n-o să ajungem direct să ne rearanjăm fețele de la primul cuvânt, ca ultima dată.
- Îmi place cum gândește tipul cu shot-ul, se auzi în urma anunțului roșcatului, de la aceiași brunetă care părea să nu aibă nicio problemă că nimerise total la întâmplare și probabil nu știa mai mult de două persoane.

Cand am terminat in sfarsit, am revenit totusi cu privirea asupra lui si nu i-am mai spus nimic. Il auzisem, dar m-am simtit atat de absent incat mi-a luat ceva sa-i dau un raspuns.
- Ba a fost, si n-a fost doar una, i-am raspuns cu blandete, abtinandu-ma sa nu rad. Intr-un fel chiar il compatimeam, dar zau ca el a reactionat bine. Caci, sincer sa fiu, nu stiu cat de rau ar fi fost daca m-ar fi lovit pe mine. Pentru ca eu nu numai ca probabil as fi aruncat inapoi cu aceeasi cheie franceza, dar... da, prefer sa nu ma gandesc la asta si la ce fiinta mizerabila si incontrolabila se presupune ca sunt.
Le-am privit pe noile venite destul de scurt si am stiut imeediat ca le mai vazusem de cateva ori prin scoala. Dar nu imi erau prietene. Nici dusmani. Pur si simplu nu mai apucasem vreodata sa discut cu ele.
- Doar din vedere, am argumentat, incercand sa ma concentrez pe ce era mai important acum.
Fara sa fiu atent prea mult, l-am putut observa pe Isidius cum se deplaseaza deja cu tava de shoturi, iar asta mi-a mai adus un zambet pe fata, facand chiar pe chelnerul in momentul in care trecu si pe la noi, fiind nevoiti sa luam astfel cate unul.
- Pentru Nyxis, se auzi vocea roscatului imediat dupa ce shoturile au fost impartite. Iar dupa ce fiecare si-a baut portia, Devallo s-a gandit ca ar fi momentul sa ne continue jocul. Si era tare intrigant sa te gandesti la ce i-o fi trecut ingerului cazut prin minte chiar acu. Certe era ca se uita fix la Rhain, iar mai apoi brunetul deveni captat de el, cu doar cateva cuvinte.
- Tricoul jos, Rhain. Ai sa faci douazeci de flotari in timp ce unul dintre noi iti va sta in spate.
Rhain s-a aratat amuzat de provocarea primita si a renuntat repede la tricou, urmand si sunetele scoase de ceilalti, sunete ce voiam probabil sa evidentieze admiratia, pentru ca as fi fost dobitoc sa zic ca cel din fata mea n-arata uimitor.
Si s-a pus pe facut acele flotari, fara sa comenteze. Ca doar actiunile care implicau forta fizica ii placeau tare mult brunetlui. Doar ca partea amuzanta si grea a venit abia cand Devallo s-a urcat pe el, declansand o oarecare furie pe fata lui Rhain.
- Diiii, calut, i-am auzit vocea, in timp ce se distra de minune pe spatele masiv al lui Rhain.
- Daca nu taci, te pocnesc, comenta acesta, starnind astfel rasetele celorlalti.
- Nyxis, tu urmezi, il anunta mai apoi pe elful sarbatorit, afisand o expresie ganditoare. Cat mai face calutul asta al meu flotari, tu ia un pahar plin cu dintii si incearca sa bei din el.
- Dar o sa-l verse pe tot pe el, se auzi Rhain, de sub el, protestand.
- Shhhhh, detalii.

N-a fost nevoie de prea mult ca totul sa se termine. Doar o ezitare si totul s-a intunecat subit.
Vedeam lumini. Apoi auzeam tipete. Si-apoi realizeam ca erau ale mele si-mi doream intr-una sa se opreasca. Voiam sa se opreasca. Voiam sa inceteze. Simteam ca doare. Simteam sangele scurgandu-se si lovind puternic podeaua carapata.
Il auzeam razand, dar eu nu plangeam. Asteptam in intunericul meu ca vocile sa se opreasca. Erau tot mai multe, tot mai agresive si misunau in voie prin mintea mea, apasata de un intuneric crud si rece. Eram prinsa... Prinsa intre barile plumburii, simtindu-mi pielea patata din nou cu sange. Si nu era al meu. Si-mi placea aici si-mi doream sa raman. Si voiam sa ies si voiam sa plec si voiam sa ma lase libera. Nu puteam sa tip. Iar il auzeam rarzand. Din nou si din nou si din nou. Nu inceta niciodata. Si era sangele meu...
Odata ce luminile s-au aprins, am ochit tavanul alb, iar mai apoi pupilele mi s-au miscat rapid intr-o alta directie, privind acum chipul superb, pus in valoare de o expresie calma. Ala a fost momentul in care am realizat ca m-am trezit cu adevarat. Cadence parea sa stea aici de ceva vreme si, dintr-un motiv foarte sigur, tineam sa cred ca avea si de ce.
- Ce cauti aici? l-am intrebat direct, fara sa il scap din ochi.
Si cum confortul nu-mi placea in mod deosebit, m-am ridicat in sezut si m-am incruntat, cautand in mod evident explicatii. Desi parca nu voiam sa stiu atat de tare ce s-a intamplat, pe cat imi doream sa aflu ce era cu el aici. Vedeam deja in privirea lui care ii erau intentiile, iar eu ardeam de nerabdare sa-l aud numindu-le.

E chiar culmea că eu nu plănuisem nimic pentru seara asta. Și da, oricât de ciudat ar suna, mai ales pentru mine, lăsasem excursia să fie singura mea așa-zisă petrecere, însă nu a fost chiar așa. Mă așteptam, însă, văzând cum merseseră lucrurile mai devreme, să se întâmple ceva mai rău. Totuși, speram să nu fie cazul, chit că Morgianna îi aruncă numai priviri mortuare soră-sii, care răspunde chiar mai agresiv. Și, sperasem că Drahyan nu-și va face apariția, convins că doar el poate să-mi strice starea, dar nu mi-a mers așa bine, și e clar că s-a lăsat cu o altercație. Dar nu, nu o să las asta să mă afecteze, iar asta doar pentru că eu îmi propun să mă simt bine. Și alcoolul îmi propune același lucru, clar. Iar eu doar sper să rămân treaz destul cât să prind și cum o să se facă de râs vără-meu de cum pune gura pe alcool. Și jur că nu vreau să pățească ceva rău, dar parcă ar fi drăguț să mai calce și e pe bec din când în când, oricât de bine intenționat s-ar arăta.
Acum totuși era altceva ce-mi atrăsese atenția mie și nu numai, având privirea ațintită asupra celor două noi figuri, dintre care se dovedise că una era chiar Max, cu care mă înțelegeam excelent. Nici Lilith nu îmi era străină, deși nu știam aprope nimic despre ea și nici nu apucasem să o cunosc pe bune, dar îmi plăcea de ea, oricât de bizară fusese intrarea ei. Eram însă curios cum de au ajuns în punctul de a se cățăra pe pereți în toiul nopții, și, cum bruneta îl luase în primire pe Xander, cu care aparent se înțelegea exemplar, vrăjitoarea îmi relată pe scurt cum reușiseră ele să enerveze un căpcăun din pădure, pe care totuși au reușit să-l distugă înainte să le prindă. Dap, tipic. Și la modul serios, pentru că asta e exact genul de activitate în care Max îmi povestește adesea că o bagă prietena ei.
Totuși, toată atenția mi s-a risipit după ce am auzit de propunerea lui Isidius, încântat de ideea shot-ului, ce mai apoi îmi fusese închinat mie în timp ce zâmbeam fericit. Și după nici nu a trebuit mult până să se revină la joc, căci Devallo își reluase activitatea de mai devreme, lansând următoarea sarcină, dedicată special lui Rhain. Ce-i cert e că m-am pus imediat pe râs, de cum am auzit ce are de făcut, iar după ce îngerul căzut s-a și așezat pe spatele brunetului, nici că mai aveam stăpânire, proabil împins la ceva mai mult amuzament din cauza alcoolului consumat până acum.
Eram euforic, ce-i drept, dar asta nu e ceva neobișnuit la mine. În plus, eram cât se poate de conștient, și chiar am tresărit când am auzit provocarea destinată mie.
- Asta-i cam imposibil, constat oprindu-mă la momentul ăsta din râs, dar nici că ar fi contat, iar Morgianna se și grăbise să-mi umple un pahar, reușind rapid să scape de Irathius care se oferise el să mă ajute, și, sincer să fiu, parcă era deja cam prea vesel, și sunt destul de sigur că abia a pus gura pe băutură.
Demonița însă nici că îl băga în seamă, iar eu se întampla să am deja paharul între dinți - nu că ar fi rămas mult timp acolo. Nu mi-au trebuit mai mult de cinci secunde să fie deja pe jos, făcut acum țăndări.
- A rezistat mai mult decât aș fi crezut, ținu însă să constate vampirul, și eu nici că nu puteam să nu-l aprob.

Adevărul este că nici nu aveam nimic mai bun de făcut decât să împietresc pe scaunul ăsta, dar nici că aveam de gând să mă mișc până ce Saya va fi trează, din propriile mele motive.
La urma urmei, ce impact ar avea oare pentru ea să fiu primul pe care îl vede când își revine? Eram curios, chiar foarte, dar păstram aparențele, iar cum profesorii aveau încredere deplină în mine, abia dacă mai intrase vreunul dintre ei o singură dată până acum.
Îmi făcusem totuși de lucru, absorbit între paginile uneia dintre cărțile pe care apucasem să le iau cu mine, ca să pot să rămân constant cu uneltirile și planurile mele. Nu era loc de stagnare, și știam că excursia îmi va oferi oricum câteva oportunități pe care nu le pot rata. Una dintre ele fiind, desigur, cea care zăcea adormită pe pat.
Ridicându-mi privirea dintre paginile manualului uzat de blesteme superioare, n-am putut să nu rămân cu ochii pironiți asupra curbelor armonioase ale corpului ei, tentat fiind să mă las stăpânit de anumite instincte și plăceri personale, în ciuda lipsei de moralitate pe care o dovedeam. Nu că mi-ar păsa de asemenea valori umane, care nu fac decât să mărginească tot ceea ce înseamnă tendință de superioritate. Ființele mai mult decât mediocre nu se lasă stăpânite de așa ceva, iar eu am trecut de mult peste astfel de idei prostești stabilite de persoane care nu știu cum altfel să-și justifice slăbiciunile.
Totuși, aveam alte motive care m-au ținut în continuare pe scaun, privind-o cu intensitate. Aveam o anumită senzație că nu o să mai am mult de așteptat oricum, și chiar așa și a fost, căci la puțin timp demonița a început să dea semne cum că și-ar reveni, urmând mai apoi ca tot ea să fie cea care se ridică de una singură în șezut, cu tot cu întrebarea de care eram sigur că va veni. Relaxat, am lăsat de tot romanul jos din mână, așezându-l fără grabă pe masa de lângă mine.
- Mă bucur că te-ai trezit, Saya i-am ignorat interogația, țintuind-o cu privirea, cu același calm arctic, având grijă să accentuez numele ei, cât să iasă în evidență.

- ISIDIUS -

Totul decurge din ce în ce mai bine. Și chiar dacă pana acum s-au sesizat o altercație, ceva loviri și niște fete noi.
Amicul meu a ajuns cumva călărit de către Devallo. Iar eu nu ma puteam abține sa nu rad. Mai ales ca Rhain își făcea singur soarta grea, fără sa realizeze ca noi mai tare râdeam de reacțiile lui. Atenția mi-a fost luata de mult de pe Andreas, care părea sa se simtă bine în prezenta lui Mako. Iar eu chiar nu aveam de ce sa intervin. Știam și eu ca pustiul se descurca și singur. În plus, îl cunoșteam pe Mako mult prea bine, asa ca puteam fi prevăzător de anumite lucruri.
La scurt timp după veni și provocarea plasata lui Nyxis. Și chit ca i-am cântărit toți șansele încă de la început, el părea foarte mulțumit. Ba chiar era tare hazliu încercând să își ducă provocarea la capăt.
Cinci secunde și paharul s-a spart. Nimic mai mult nimic mai puțin. Și dacă tot a încercat, eu nu puteam decât sa ma arat mulțumit.
- Bravo, Nyxis, am început sa strig, cu încântare, observând ca și Rhain s-a ridicat într-un final de pe jos. Ceva îmi spunea ca a făcut mai multe flotări decât a trebuit, dovada constând și în faptul ca acum Devallo era pitit pe undeva prin spatele meu, ca poate cumva îl prinde Rhain și iau lucrurile alta turnura.
- Stai ca n-am terminat, Isidius, ma avertiza îngerul căzut. Și, astfel, n-am putut decât sa ma întorc la el pentru a-l privi mai atent. Ia scoate-i tricoul lui Nyxis. Și fii atent, ca n-ai voie sa te folosești de mâini.
N-am putut sa nu rânjesc la propunerea îngerului căzut pus pe sotii. Știam eu unde bate și tocmai de aceea am și intrat în joc.
- Și atunci, Devallo, cu ce ai vrea sa i-l dau jos? m-am arătat curios, deși știam ce urmează.
- Cu dinții. Cu dinții! mi-a repetat nostalgic și aparent mândru de isprava sa.
- Cum dorești, i-am spus, deplasandu-ma amuzat pana în dreptul elfului numit. Bineînțeles, am cam ras înainte sa ma apuc de toată treaba asta, care era tare amuzanta, dar total atipica mie. Și, într-un final, am prin capătul materialul cu dinții, având grija sa nu cumva sa îl mușc pe Nyxis. Totuși, încercam sa-l menținem întreg. Și tot la fel de ușor am ajuns sa îl scap, razand.
- Bine, asta o sa cam dureze, l-am anunțat pe blondin, cu zâmbetul pe buze. Dar m-am reapucat și de data asta am început sa trag ușor și foarte lent, tot mai sus, prinzandu-ma la un moment dat de talia lui Nyxis, care cam luase foc, probabil de la băutură. Și cumva a început să-mi placa, rămânând destul de concentrat pe ce făceam eu acolo. Probabil eram ajutat și de faptul ca ma gândeam ca în locul lui era o fata, ceea ce făcea ca lucrurile sa descurga mai ușor. Iar când devenise mai interesant, deja terminasem, aruncând cu tricoul lui după Devallo și revenind mai apoi la locul meu, spre mulțumirea tuturor. Unde mai pui ca Rhain deja rânjet cu subînțeles, inmanandu-mi o sticla de bere, căci el într-un fel sau altul credea ca aveam nevoie. Dar n-a fost atât de rău. Ca sa fiu sincer, Nyxis era atractiv, iar dacă n-as fi fost eu mare fan fete, atunci clar mi-ar fi plăcut sa repet experienta și cu alta ocazie.
- Aleerah, ia da-ți tu bluzița aia jos. Și stai asa tot jocul, începu Devallo sa provoace din nou. În schimb, germana lui Drahyan nu făcea altceva decât sa ii arunce priviri otrăvite și pline de dispreț.
- Vrei sa mori, măscăriciule? ii vorbit, cat se poate de iritata.
- Te provoc, se salva brunetul în ultimul moment. Și tocmai în acel moment Aleerah rânji. Foarte sigura pe ea și total dezinvolta, își dezgolit senzual trupul, lăsând la vedere perechea impresionanta de sâni, acum acoperita doar de materialul negru și dantelat al sutienului. La finalul arunca cu bluza după Devallo, iar acesta ramase atât de înlemnit încât nici nu a observat când bucata de material ii ateriza pe fata.
- Uuuu. Țâțeee, mai apuca acesta sa spună înainte sa se trezească cu o palma din partea vrăjitoarei.
- Dacă mai comentezi, n-ai sa apuci sa dai următoarea provocare. M-ai auzit, clovnule? amenință, serioasa.
- Stai jos, femeie, interveni într-un final fratele ei geamăn. Și dintr-un motiv anume, Aleerah se întoarse lângă el, exact înainte sa ii mai arunce o privire urata lui Devallo.
- Seraphina, pronunța îngerul căzut în timp ce masa zona vătămată, da-i o palma celui mai futabil tip din încăpere.

Nu eram proasta. Dar ar fi vrut el sa fiu. Si era bizar cum s-a nimerit ca fix el sa se afle aici in momentul in care m-am trezit. Ma asteptam la Rhain, la Arencis, la Irathius, la oricine altcineva, dar nu si la Cadence. Si poate ca intr-un fel ma bucuram sa stiu ca tocmai el a stat dupa mine atata timp, dar nu atat de mult incat sa i-o si arat.
- Te-am intrebat ce cauti aici, am repetat, accentuand fiecare cuvant, in timp ce tonul imi devenea tot mai rece.
Nu faptul ca se afla aici ma nemultumea, ci faptul ca indraznea sa ma ignore, sugerand atat de calm ca se bucura pentru mine. Drept cine ma ia? In plus, care tip din scoala ar fi indraznit sa ramana atata timp singur cu mine, dupa toate cele intamplate? Asta aproape ca-l facea sa para mai dement ca mine, ceea ce stiam amandoi ca era cam imposibil. Dar eu aveam nevoie de raspunsuri. Si chit ca poate avea sa ma minta, eram destul de curioasa ce l-a determinat sa ramana. Si poate il batea gandul sa ma ia cu tampenii legate de faptul ca e el responsabil si ca e responsabilitatea lui, ca-l zbor imediat pe geam. Si unde mama dracu' era Rhain?

Nici că știam de ce să fiu mai dezinteresată: jocul lor tâmpit, sau tot șirul de evenimente care nu se sfiau să apară, unul după altul, și fiecare mai bizar.
Nu îmi mai păsase de prea multe de cum Mako și Astaroth fuseseră despărțiți, spre marea mea ușurare. Însă, mai greu îmi pica că știam ce motive avusese fratele amicei mele să sară la bătaie. Simțisem, poate chiar de mai devreme, deși nu-s prea sigură, și mă tulbură mai mult decât ar trebui, însă preferam să ignor asta acum, tocmai pentru că știu prea bine că nu e cazul să iau în seamă o altă persoană căre se întâmplă să-mi pice în mreje. Dar parcă nu se potrivesc piesele aici, și e atât de ieșit din context că tocmai el să fie cel vizat că nici nu știu ce poate fi mai pe dos decât atât, pentru că vorbim de ultima persoană de la care mă așteptam la asta.
Și apoi, mai fusese pornirea violentă, pe care nici chiar eu nu o anticipasem. Nu era deloc tipic lui, iar eu eram foarte conștientă de asta, căci altfel ar fi fost deja declarat bătăuș al școlii, dar titlul rămâne în continuare la soră-mea. Însă e imposibil să nu vezi cum încasează mereu, fără să dea înapoi, de fiecare dată când enervează pe cineva destul de tare cât să și-o ia.
Nu aveam totuși de gând să îi comentez nici lui și nimănui altcineva de asta. Sunt rea, nu absurdă, și nici o puștoaică proastă care nu știe decât să strige în gura mare ce a aflat ea. Că și dacă ar fi să profit eu de asta, nu trebuie să spun nimănui. Doar că, în mod bizar, chiar nu simt nevoia.
Îl ignoram, chit că nu se afla la mai mult de o persoană distanță de mine, pălăvrăgind cu Aleerah și râzând constant de idioțeniile pe care puteau să le facă tâmpiții ăștia, în frunte cu nenorocitul ăla căzut, care se credea tare interesant cu tot cu provocările lui. Și pe Mako îl scăpasem din vedere odată ce mi-a ieșit din aria vizuală cu tot cu potaia lui nou cucerită. Fusesem, însă, atentă, când și-a luat bătaie pe neașteptate. Nu că mi-ar plăcea prea mult panaramele proaspăt apărute, în special bruneta, ce deja se comporta ca și cum ar avea ce căuta aici, integrându-se parcă prea bine și prea direct. Apreciam totuși senzația de disconfort din ochii celeilalte, știind probabil că n-are niciun drept să se afle aici.
Nu le-am mai dat însă prea multă atenție, axându-mă pe ironizarea modului în care javra își îndeplinea provocarea, destul cât să-l facă pe elful sărbătorit să se simtă ca vreo chestie importantă și specială, poate chiar dorită - deși nu mi-aș face speranțe în locul lui.
Am pufnit, dându-mi ochii peste cap odată ce bufonul trecuse chiar la amica mea, și n-am putut decât să rânjesc mulțumită când i-am văzut fața plesnită de către Aleerah, care tocmai ce-și îndeplinise provocarea, fără nicio jenă.
Mă așteptam, însă, să treacă la mine, chit că nu pot să înțeleg ce naiba agoritm are el în a alegere ordinea și sunt destul de sigură că e foarte aleatoriu totul. Mai rău totuși mă liniștea stilul în care alegea el ce avem de făcut, dar nici că m-am dat în lături, analizându-mi rapid variantele.
- Fricos, ți-e teamă să nu te lovesc, d-aia bagi de astea, am comentat degajată, trecându-mi privirea de la un tip la altul.
Era cam dificil, căci Mako, Nyxis, Andreas, Rhain și Arencis ieșeau clar din discuție, la fel și Levhian. Valerian clar nu, și nu doar pentru că mi-e văr, dar și luând în calcul că el are stilul lui de a fi mai femeie ca mine. Vampirul în nici cel mai rău caz, Devallo clar nu și Isidius chiar mai rău. Cât despre elful ăla mic... nu, pe el nici nu l-am luat în calcul.
Am rămas cu privirea pironită asupra unei singure persoane rămase, și, deși numai asta nu voiam să fie concluzia mea, ajunsesem cumva la o alrgere clară, mai mult prin eliminare, ori cel puțin așa spuneam eu.
Fără prea mult fast m-am deplasat hotărâtă către Drahyan, și, nelâsând în urmă vreun moment de ezitare, mi-am izbit palma de fața lui, conștientă de forța mea și încercând să fac în așa fel încât să nu-i plsnească dinții din gură sau așa ceva.
- Am murit, pufni fix soră-mea, iar eu în momentul ăla deja mă așezam la locu meu, dându-mi ochii peste cap.
- Tu vrei să taci și restul serii, nu? m-am răstit la ea, fără să le acord prea multă importanță celorlați, chit că Nyxis era deja tare fascinat de decizia mea, chicotind în legea lui cu cine apuca.
- Hai mai bine fără, se băgă imediat Levhian, atent să nu cumva să mai folosesc vreo altă vrajă, știind bine că de data asta nu m-ar mai îndupleca nimeni.
Morgianna nu făcea decât să mârâie, știind că nu are ce să-mi facă, și e mult mai bine să rămână în banca ei.

Nici ea nu se lăsa dusă de nas, dar nici eu nu trădam nimic altceva față de ceea ce îi spuneam. În plus, știam deja că îi părea bine să mă vadă tocmai pe mine aici, și nu vreunul dintre idioții ce îi stau de obicei în spate, mai ales că aveam oricum sursele mele și știam cum ei se distrează acum la petrecere, nepăsându-le de soarta prietenei lor.
Degeaba încerca matahala de la Cimeris să mă amenințe, dacă tot eu eram prima față pe care Saya a văzut-o cum de și-a deschis ochii, în timp ce lui nu îi pasă, prea ocupat să se simtă bine cu ceilalți amici, ce, în cele din urmă, s-au dovedit mai importanți pentru el decât ea. Și sunt sigur, foarte sigur chiar, că asta n-o să-i pice deloc bine.
Dar nu caut să o indispun din prima, la fel cum nu vreau nici să o aburesc. Ar fi chiar o porcărie imensă din partea mea, mai ales având în vedere că eu așteptasem până acum după ea doar ca să dau totul peste cap pentru propriul meu amuzament de moment. Eu gândesc mai mare și mai bun de atât. Nu mă raportez la prezent, căci oricum în fața mea timpul e relativ, și o să-l pot conduce fără vreo problemă cât de curând.
- Așteptam să te trezești, i-am răspuns dezinvolt, ridicând din umeri inexpreiv. Ce altceva aș fi putut face? am adăugat, pufnind ușor ironic.
De data asta m-am ridicat de pe scaun, mergând fără vreo reținere la patul unde era așezată în continuare, luând loc pe marginea acestuia, extrem de relaxat și, mai mult decât aparent de grijului față de Saya.
- Cum te mai simți? am întrebat-o, căutându-i privirea cu a mea, ca să-i pot transmite așa-zisa îngrijorare pe care știam atât de bine să o mimez.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Tot ce-mi doream de fapt era sa plec. Mie nu-mi pasa de ziua elfului și nici de provocările primite de toți dobitocii ăștia. Ca doar nu voiam eu sa vad cum se sărută ala cu Andreas sau cum potaia mai mare îl dezbracă pe unul dintre ei. Și numai pe sora-mea n-o vedeam eu dezbrăcată acum. Iar ei cică se distrau. Dar erau doar patetici.
Nu a trecut totuși prea mult timp și, fără sa mai aștept, m-am trezit pocnit de demonita aia, pe care tot încercam eu sa o ignor din anumite motive. Iar atunci m-am enervat, aruncandu-i o privire cat se poate de urata.
- Au! De ce dai în mine? m-am răstit, atingându-mi în mod involuntar obrazul. Tu sa dai în ala, nu în mine, am mai adăugat, arătând imediat către nemernicul la care am sărit mai devreme.
Aleerah a început sa râdă, aruncandu-i priviri prietenei ei. Și părea tare mandra de fapta sa, ca mai apoi sa se uite și la mine în același fel. Femeie tâmpită, cine știe ce dracu' avea în cap. Ca doar puteam sa jur ca acum isi facea scenarii cu mine si cu demonita care, din motive situte numai de ea, a ales sa ma pocneasca fix pe mine. Si sigur isi batea joc, pentru ca eram sigur ca nu ma considera pe mine cel mai bun dintre toti dobitocii astia. Asta pentru ca nu ma cconsideram si stiam foarte bine ca nici nu puteam fi.
- Aham, deci și asta e dotat, comenta măscăriciul. Și fix atunci, m-am văzut nevoit sa îl fixez cu privirea, facandu-l imediat sa cada cu tot cu scaun. Sa-l lege cineva la ochi, urgent, ceru, în timp ce restul încă râdeau. Trebuie sa pipai pe cineva și mai apoi sa recunoști persoana. Asta-i o provocare, se apuca sa ma informeze, însă nici nu am apucat sa refuz, ca surioara mea a fost pe faza și m-am văzut deja legat cu o panglică roșie și împins mai departe, probabil în centrul încăperii.

Prost raspuns. Il credeam si eu un mincinos mai bun. Desi era si el in deajuns de destept incat sa stie ca daca o forteaza si nu-mi da un raspuns care sa ma multumeasca, avea sa iasa urat. Si cand spun urat, ma refer strict la el.
Auzind si ultima intrebare, am ranjit, urmarindu-i fiecare miscare, observandu-l venind mai aproape si luandu-ma la intrebari, de parca eu chiar eram proasta sa-l cred. Si nu ca il vedeam neaparat rau intentionat, dar de ce tocmai el a venit sa se intereseze de soarta mea. Eram tare dezamagita ca nu era Rhain aici. De Arencis nici nu mai trebuia sa mentionez, ca iar ma apucau dracii.
- Foarte bine, l-am asigurat, cu siguranta in ton, fiind de data asta mai relaxata in timp ce-mi reluam dintr-o data expresia tipica, cu nelipsitul meu ranjet la vedere. Dar tu? De ce mai esti inca aici? l-am intrebat mai apoi, stand acum ceva mai aproape de el, cu ochii atintiti asupra sa. Si era tare amuzant cum in acei ochi mari si negrii cautam un raspuns sincer, in incercarea de a-l citi. Dar nu era ca si cum mi-as fi dorit neaparat asta, ci mai mult voiam sa aud ceea ce-mi doream eu sa aud.

Intenția mea era să ignor toate reacțiile, oricât de intens erau exprimate. Și puteam să îmi dau ochii peste cap către Aleerah, ori să mă prefac că frate-su nici nu mai există, dar zău că era o anumită combinație de persoane pe care nu puteam să o las în pace. Și dacă Morgianna tăcuse acum, eu tot voiam să îi zbor capul măscăriciului, care numai să se abțină de la comentat nu se putea, iar auzindu-l, desigur că și soră-mea parcă prinsese iar tupeu să râdă , oricât de penibil ar fi.
Nici nu m-a mirat că Astaroth nu avea nicio intenție să își îndeplinească sarcina, dar se pare că amica mea i-a luat-o imediat înainte, nelăsându-l să facă pe idiotul antisocial ce și este, oricum.
Eu nu eram deloc interesată să văd cum avea să se desfășoare ei în continuare, motiv pentru care m-am și ridicat plictisită și fără prea multă vlagă, cu scopul de a mă duce să fumez o țigară și să-mi mai umplu odată paharul, care la momentul de față ajunsese golit complet.
N-am apucat să fac totuși mai mult de doi pași, căci am fost acaparată total de o anumită pălugă hiperactivă, și, probabil din cauza șocului de moment, nu l-am trimis în primul zid, fără să-mi pese dacă e ziua lui sau nu.
- Ghicește cine-i aici, vorbi entuziasmat Nyxis cam în același timp, iar eu am înțeles că deja mă băgase în porcăria aia de provocare.

Ceea ce căutam eu nu era credibilitate. Nu, eu voiam cu totul altceva, și deja mi-era clar că o să primesc. Vedeam în ochii ei cât de uimită era că tocmai eu dintre toți rămăsesem cu ea, și nici că putea să ascundă cât de neașteptat de interesată era de asta. În plus, nici că absența oricui altcineva m-ar fi deranjat, căci asta nu mă făcea decât să ajung cu un pas înaintea tuturor. Nici nu aveau cum să mă mai depășească acum, pentru că dintre toți, eu eram cel ce se îngrijea de bunăstarea Sayei acum, și nu ei, iar asta mi-o făcea ca și câștigată, în cel mai bun caz. Oricum, știam sigur că atunci când va afla cum nenorociții ăia au abandonat-o în halul ăsta, fără să se gândească măcar la ea, va ieși urât.
Până atunci, ea se chinuia degeaba să-mi caute sinceritatea în ochi, pentru că, oricum ar fi fost, era bafta ei să deslușească ceva în abisul negru din privirile mele. Nici că mă lăsat citit, dar mi-era ușor să mimez asta, de parcă eu chiar aș fi avut emoții de trădat.
- Nu plec fără tine, am anunțat-o pe ton calm, lipsit de inflexiuni.
Nu aveam niciun motiv de a mă teme, tocmai eu, și tocmai de ea. Și nu o vedeam în niciun caz ca pe un monstru, pentru că nici eu poate că n-aș fi departe de titlul ăsta, după ideile preconcepute ale unor fricoși nedemni. Dar pe mine nu mă interesează, căci trăiesc după propriile reguli și nu îmi pasă de absolut nimeni altcineva ce nu are vreun rol în îndeplinirea planurilor mele.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Iar dacă n-ar fi fost Aleerah, probabil ca as fi protestat și n-as mai fi ajuns sa intru în jocul lui. Ce-I drept, puteam trișa foarte ușor, ca doar nu voiam sa ma fac eu de ras, doar ca am fost luat prin surprindere de vocea elfului enervant, care deja îmi sugera o anumita persoana.
Cu toate acestea, am întins mana și am atins, fără prea multa convingere persoana. Imediat după mi-am retras mana și m-am apropiat, atingând-o din nou. Nici gând sa o pipai pe oricare ar fi fost în fata mea. Dar, în mod neintenționat, am ajuns sa ating ceva rotund și plăcut la atingere. Iar atunci când am realizat eu ce e, m-am dat înapoi imediat, nedorind sa repet experienta si grabindu-ma la scurt timp dupa sa dau jos panglica roșie, care-mi acoperea privirea.
- Nu, nu. Trebuie sa spui cine e, îmi atrase măscăriciul atenția, fapt care m-a făcut sa ma enervez și mai tare, oprindu-ma pentru o clipa în loc.
- Sa... Sa... Prietena lu' sora-mea, am argumentat, realizând ca nu are rost sa încerc sa ii pronunț numele ala. Pentru mine părea imposibil de pronunțat. Și nici nu ma vedeam nevoit sa ii zic pe nume.
Acela a fost momentul în care am dat materialul jos și l-am aruncat de graba în cel mai apropiat perete, fără să-mi pese cu adevărat de ce se intampla cu el.
Iar când am văzut ca am avut dreptate, am ignorat orice alta reacție din parte clovnilor și m-am dus să-mi umplu paharul gol doar pe jumătate.
- Aleerah, aseaza-ți un pahar intre țâțe. Xander o sa trebuiască sa bea din el, provoca măscăriciul cu rânjetul pe buze, în timp ce eu nici n-am mai fost atent la reacția surorii mele. Era clar ca voia sa se distreze pe seama vampirului. În schimb, eu nu știam cum sa stau acum mai departe de ei, încercând sa nu ma gândesc la ceea ce am făcut și la ce s-o fi gândit demonita în acel moment. Era clar ca măscăriciul a vrut să-și bata joc de mine în fata tuturor. În plus, nici măcar nu știu ce cautam eu aici. Ar fi trebuit oricum sa plec de mult.

Cum în ochii lui nu citeam prea multe, am ales totuși sa ma bucur măcar de apropierea dintre fetele noastre și am rămas exact în aceeași poziție de pana acum, trecandu-mi ușor o mana peste chipul lui superb. Era chiar bizar cum un simplu om putea fi atât de atractiv.
- Și unde ai de gând sa ma duci? am dorit sa aflu, din moment ce era clar ca avea de gând sa plece de aici. De fapt, era cat se poate de evident ca a rămas pentru a-mi verifica starea. Și părea tare serios cu asta. Încă eu nu eram impresionata de faptele lui nejustificate. Și uram sa ii dau dreptate, dar în momentul asta simțeam o ura crescândă pentru cel pe care îl consideram fratele meu. Nu știam ce face, dar el știa ca nu aveam sa reacționez deloc bine în momentul în care îmi voi deschide ochii și voi vedea alta persoana inafara de el.

Poate doar pentru că nu voiam să îi fac soarta ușoară lui Astaroth nu am protestat, iar singura mea reacție a fost o rotire a ochilor, așteptând să se termine și tâmpenia de provocare și să fac orice aveam eu de gând. Era oricum de-a dreptul penibil, iar el făcea să pară și mai aiurea, de zici că era speriat să și atingă vreun om.
Iar mie parcă îmi venise să pufnesc când i-am simțit degetele pe sânul meu, însă ultimul lucru care sunt e absurdă, și nu are rost să pocnesc acum un prost legat la ochi care oricum n-a mai pus mâna pe piept de tipă până acum. Mai mult mă amuzase ce-i drept reacția lui, căci se retrăsese instant, ca și cum ar fi fost curentat sau așa ceva.
N-am spus nimic, așteptând însă verdictul, și, deși nu îmi spusese numele, fusese incredibil de exact. Eram totuși tare contrariată, căci e imposibil să nu știe cum mă cheamă, iar eu nu putusem să nu observ primele lui încercări de a mă numi, chit că renunțase imediat. Iar asta nu mă face să cred decât că nu e în stare să pronunțe numele meu.
- Idioți patetici, am azvârlit cuvintele pentru mai toți, fără o țintă anume, chiar înainte de a ridica din umeri, finalizând de data asta obiectivul pentru care mă și ridicasem inițial, ajungând la fereastră cu o țigară deja aprinsă și paharul plin în mână.
Exitasem totuși să vin lângă Mako, care încă era ceva mai în colo cu noua lui potaia aia mică, și mă urcasem pe verandă, privind de acolo cum se desfășura restul jocului.
De altfel, chiar voiam să râd de vampir, care deja se ridicase, acceptând fără comentarii provocarea, pe care ceilalți o pregăteau acum.

Câștigasem, pentru moment. Nici nu mă îndoiam de asta, oricât de imprevizibilă ar fi Saya. Știam însă prea bine că nu se sfârșește aici, iar tot ce avea să zic o va influența, într-un fel sau altul. Pe ea, ori reacțiile ei. Eu în schimb mă comportam chiar natural și fără să mă străduiesc, căci nu aveam de ce.
- În cameră, am anunțat-o, lăsând însă loc să interpreteze cum vrea afirmația mea. Ideea era ca ea să știe că eu chiar nu am de gând să o las singură aici, și, orice s-ar întâmpla după, nu avea să fie într-o amărâtă de infirmerie.
Voiam, de asemenea, să știe că eu sunt mai sus decât amărâții ei de camarazi, că eu nu avea nici cea mai mică obligație, și totuși mă aflam acum lângă ea, ceea ce ei nu au fost în stare. Eram oricum superior și ea o știa, căci altfel clar nu ar fi fost atrasă de mine, iar eu am de gând să exploatez asta la maxim, din moment ce pe ea o vreau de partea mea, mai mult decât pe oricine altcineva. Și aici e o regulă nescrisă, care spune că atunci când eu doresc ceva, voi primi, indiferent de consecințe.

Stateam numaidecat in exact acelasi loc, impreuna cu Mako si mai trageam din cand in cand cate un ochi si pe la ce se intampla intre ceilalti. Iar acum eram martor la ceva ce nu vezi in fiecare zi: Xander era pus sa bea dintr-un pahar asezat cat se poate de bine intre sanii prietenei mele si, daca nu l-as fi cunoscut pe vampir, as fi zis ca avea sa zica pas. Dar n-a fost deloc asa, chit ca eu eram mai mult atent la Mako decat la ce se intampla in jurul nostru de fapt. Discutam si zambeam adesea, iar pe masura ce avansam, ma facea sa ma simt de parca n-as fi putut vedea decat in ochii care ma priveau continuu. Avea o arecare sclipire in ochi atunci cand se uita la mine... Si-mi dadea impresia ca era cu adevarat captat de mine. Privirile ne erau conectate si, nu stiam daca era neaparat de la alcool, dar incepea sa-mi placa compania lui, poate chiar mai mult decat ar trebui.
- Si cum se face ca nu te-am mai vazut pana acum? am dorit sa aflu, ducand la gura paharul pe care doar ce l-am umplut din nou.
Zau ca nici nu apucasem sa realizez macar cand l-am terminat pe ultimul sau cand cand am inceput sa beau. Eu aveam aparent prea multa treaba cu Mako pentru a mai sta sa ma gandesc si la ce naiba fac.
- Valerian, tu tre' sa bei ceva si... Si sa incerci sa canti ceva asa, iar noi sa recunoastem orice chestie dubioasa si de neinteles vei alege sa canti, se auzi Devallo, in fundal, plansand alta provocare.

M-am oprit din mangaiat si atins dupa cum aveam eu chef, ca mai apoi sa-mi dau ochii peste cap, neimpresionata.
- Ba nu mergem in nicio camera, l-am anuntat, ranjind mai apoi. Ai sa vii cu mine, sa-mi caut prietenii, am continuat, lasandu-i un sarut scurt pe buze.
Nu am vrut sa ii dau de inteles ca m-ar deranja faptul ca Rhain nu se afla aici. Oricum era de la sine inteles ca aveam sa-mi ies din fire chiar si daca incerc contrariul. In plus, imi placea sa ma bucur de ce am in fata, chit ca o faceam in felul meu. Ca nu-mi pasa daca se prinde sau nu, dar eu faceam ce voiam eu, cu cine voiam eu. Iar el trebuia sa se considere fericit pentru ca eram mai mult sau mai putin mandra ca se afla aici. Aham, si pentru ca ii dadeam atentie, ca puteam sa fac abstractie de el si sa il trimit la plimbare oricand. Dar stiam si eu cat de tare uram singuratatea de fapt. Si chiar nu aveam sa ma plang de companion, caci el era cel pe care il asteptam.

Nu mai fusesem foarte interesat de ce se întâmpla în jur, dar tot țineam să îmi mai arunc din când în când privirea către ceilalți, cât să mai fac vreun comentariu cu privire la joc, inserat în discuția mea cu Andreas. De fapt, și izbucnisem în râs de câteva ori, dar atenția mea era concentrată asupra celui de lângă mine, cu care rămăsesem de vorbă până acum, chiar și după incidentul cu bocancul. Și cheia franceză. Și tot.
Cam terminam țigară după țigară, și probabil că și pahar după pahar, neatent la cum mi se desfășurau viciile, căci ochii mei erau setați pe chipul blondului și nimic mai mult. Eram tare fascinat de prezența lui, și mă intriga abstract de tare, dar nici eu nu știam ce așteptam de la el, pentru că-i clar că nu îl vânam pentru vreo partidă sau ceva. Dar ce-i drept e că îmi captase atenția, și eu eram acum după el, fără să fiu conștient de intențiile mele clare.
Îmi luasem doar câteva secunde privirea de la el, pentru a urmării cum vampirul își îndeplinește provocarea de-a dreptul hilară, revenind însă asupra lui imediat ce l-am auzit întrebându-mă.
De fapt, era chiar o întrebare normală, și mă așeptam să apară la un moment dat, motiv pentru care am zâmbit, trăgând încă odată din țigară.
- Am fost vreo trei ani plecat în Iad ca să scap de maică-mea, i-am explicat pe scurt, deși nu mă sfiam să îi dau mai multe informați dacă întreabă, din moment ce oricum povestea e destul de cuoscută prin rândul celor din ultimii ani, mai ales că se știe bine cât de impotriva mentalității celor ca mine am fost mai mereu.

O lăsasem să facă ce vrea, după propria dorință, fără să mă împotrivesc atingerilor ei, și cooperând automat.
Nici nu m-a surprins răspunsul ei: la urma urmei, scopul meu era să îi demonstrez cât de netrebnici sunt amici ei și cu cât de mult le sunt superior, lăsând-o în același timp să creadă că eu sunt singurul căruia îi pasă de ea acum și am numai cele mai bune intenții cu ea, căci ea nu trebuie să simtă că ar fi vreo jucărie în mâinile mele. Nu, din contră, ea are nevoie să se simtă în control mai mult decât orice, iar eu nu aveam să mă abțin de la a o face să simtă asta, deși tot ca mine o să iasă.
- Dar nu-i nevoie să îi cauți mult, am atenționat-o, privind-o ceva mai serios decât înainte, ca să știe că eu eram foarte sigur pe mine și pe informația pe care aveam să i-o dau. Știu eu unde sunt toți, am continuat, mai încruntat de data asta, căci eu aș fi fost ce care înțelegea gravitatea problemei acum.

Bun. Raspunsul lui ma luase prin surprindere si tocmai de aceea m-am incruntat, ramanand fixat pe raspunsul lui timp de vreo doua secunde. Si parca in acele momente mai tare am incercat sa nu ma gandesc la trecut, ca stiam eu mai bine ce fel de parinti nebuni am avut si eu odata.
- De ce ai vrut sa scapi de ea? imi iesi involuntar intrebarea printre buze. Dar, la scurt timp am realizat ca am fost prea indiscret si ca nu era treaba mea. De fapt, nu raspunde la asta. E ok, am adaugat imediat dupa, incercand sa-mi indrept greseala. Ca poate pentru el era vreun subiect sensibil si nu avea chef de asa ceva. In plus, nu prea vad de ce s-ar apuca sa-mi dea tocmai mie asemenea informatii.
In mod normal, nici macar nu ma pun sa intreb ce stiu ca nu ma priveste. Insa asta era semn ca trebuia sa incetez sa mai beau. Deja ma ametisem si ma cam lua gura pe dinainte, devenind penibil.

De data asta doar l-am fixat cu privirea, iar apoi m-am incruntat, vizibil iritata de expresia lui. Intelegeam tare bine ce se intampla aici. Si mai intelegeam al dracului de bine si ce urma: mhm, urma sa fac urat, asta urma.
- Vorbeste, i-am cerut serioasa. Si-ai face bine sa nu faci pe desteptul.
Puteam deduce foarte usor ca nu facea asta ca sa se joace cu nervii mei. Nu avea el tupeul asta si cumva puteam sa observ ca nu batea campii.

Nici de data asta nu am putut să nu mă mir de curiozitatea lui nou apărută, fără însă să fiu deranjat de întrebare. Că și dacă nu ar fi fost probabil efectul alcoolului, tot nu-s eu vreun sensibil care să facă urât dacă se apucă cineva să încerce să-i cotrobăie prin viață.
Nu că aș da orice informație, dar cum nu era nimic prea nou, mi-era mai bine să-i spun chiar eu, decât să audă cine știe ce alte interpretări de la vreun altul.
- Stai calm, că nu e mare lucru neștiut, l-am liniștit încă de la început, ridicând paharul către buze, sorbind chiar înainte de a-i răspunde. Păi maică-mea cam e... - m-am opit, realizând abia acum cât de orfan am rămas și, chiar mai mult, cât de puțin a putut să mă afecteze - ...era, de fapt, vortexul original, și de aici e ușor de înțeles ce nu-mi convenea, i-am relatat, știind bine cât de mult de dusese vorba cruzimii ei, că doar nu stătea regină peste tot ce-i mai urât între pământeni degeaba.
Dar eu nu-s așa, și nici nu vreau să-i fiu succesos. Pur și simplu, m-am născut în mediul greșit, iar asta recunosc cu mândrie. Și ce dacă locul meu nu-i nicăieri? Asta e.

Nu-i ca și cum nu știam că Saya va urma să se dezlănțuie, dar nu asta conta pentru mine. Ba chiar era prielnic, pentru că poate va reteza puțin relațiile cu ceilalți idioți, care mie îmi stau în cale și de care n-am nevoie.
N-am încercat să par că i-aș ascunde. Eu eram rațional, și asta se vedea, motiv pentru care i-am comunicat imediat ce știam și eu.
- La petrecerea de ziua lui MonBlanc, i-am dezvăluit, cu aceiași mină severă de mai devreme. Nici nu le-a păsat, am mai adăugat, deși eram sigur că ea oricum va deduce asta cunoscându-le locația actuală.
Și avea să iasă urât - pentru ei, nu pentru mine.

Nu l-am privit in niciun fel atunci cand a pomenit de vortexul original. Auzisem totusi de asa ceva si mi-era cat se poata de greu sa cred ca am in fata mea o astfel de fiinta. Si nu pentru ca n-avea nici cea mai mica intentie sa faca vreun rau cuiva, dar m-a facut sa-mi aduc aminte de ce am aparut eu pe lume si cat de mort ar fi trebuit sa fiu acum.
- Te inteleg, am apucat sa mai zic, zambind slab si aprinzandu-mi mai apoi o tigara. Refuzam sa mai pun si alte intrebari tampite ori sa ma mai gandesc la orice altceva apartinea de trecut. Nu voiam sa-mi amintesc. In plus, ma durea deja capul si nu voiam sa stiu cum se termina, in cazul in care aveam sa insist cu asta.

M-am uitat urat in momentul in care i-am auzit si ultima fraza. Atat de urat incat ai fi spus ca mi-as fi dorit sa ii sfasi pielea pentru ca a indraznit sa-mi spuna mie asta. Nu prea voiam sa cred asa ceva, avand in vedere ca el era singurul aflat in fata mea si nu exista nicio dovada cum ca n-ar avea dreptate. Dar nu-mi placea mie sa-l cred oricum, chit ca incepeam sa fierb de nervi.
- Si ce propui? am intrebat, sugerand deja faptul ca urma sa ma razbun. Si nu neaparat pe Nyxis, caci bietul de el nu avea nicio vina si nici ca i-as fi stricat lui ziua. Dar un anumit brunet avea sa plateasca. Si cu sau fara Cadence, eu tot aveam sa ma duc acolo. Pentru ca daca am fost exclusa, acum ce? Ar trebui sa ma astept sa nu fiu primita? Desi nu e ca si cum as avea eu nevoie de permisiunea cuiva ca sa apar pe undeva. Iar acum nu aveam nevoie decat de un raspuns ca sa stiu daca ma duc si singura. N-aveam eu nevoie de insotitor, dar era totusi de luat in calcul ca as putea gasi un aliat in el. Ori asta, ori poate il folosesc putin pentru amuzament, ca stiam si eu cat de intolerat era de restul creaturilor cu care obisnuiam sa-mi petrec timpul.

Nu plănuiam să ajung să înghit în sec, dar nici că am ezitat când l-am auzit dezvăluindu-mi cum mă înțelege. Și nici nu știam ce secrete ori probleme întunecate ar fi putut ascunde el, dar ultimul lucru pe care îl aveam în cap era să stau acum și să-i răscolesc trecutul, mai ales că ăsta-i momentul și, oricât m-ar intriga, nu am de gând să-l sec de voie bună tocmai acum. Oricum, nu îmi stă în caracter.
Terminând încă o țigară și grăbindu-mă să o aprind pe următoarea, am aruncat o scurtă privire la cum se desfășurau ceilalți, captând de asemenea figura Seraphinei, ce se încruntase spre mine de cum am observat-o. N-am ezitat, deci, să revin cât mai curând cu ochii asupra lui Andreas, analizându-i încă odată trăsăturile delicate, fără a mă a abține de la a-i zâmbi.
- Din fericire, a trecut, am ținut să punctez, mai optimist acum. Oricum, așteptam de o groază de timp să revin, am adăugat, iar zâmbetul mi se lărgi pentru câteva secunde, iar prin asta îi și transmiteam cât de mult mă încântă compania lui.

Dacă nu m-aș cunoaște, poate că și eu m-aș fi mirat de cât de bine poate să îmi meargă. Era sceptică și ultimul lucru pe care îl dorea era să-mi dea crezare, dar nu avea cum să nege. Totul era exact cum am spus eu că va fi, și de îndată când va vedea cu ochii ei câtă dreptate am avut nu va mai fi cale de întoarcere. Și, deși nu mizez decât pe reușită, am și un plan de rezervă. Întregul moment e calculat ce-i drept, iar chiar dacă pe mine nu mă afectează neapărat ce se va întâmpla, e clar că până ne vom întoarce la Hellcraft eu o să o am pe Saya de partea mea.
- Mergem după ei,i-am comunicat hotărât, dar fără să trădez vreun sentiment anume.
Arătam doar că știu exact ce-i de făcut și nu mă dau în lături. Asta era și ideea principală cu ea, căci trebuia totul să se întâmple exact cum ar vrea ea, iar eu eram cât se poate de dispus să o las să se creadă în rolul conducătorului.
Mă temeam oare să mă joc cu demonii? În niciun caz.
Așa că m-am ridicat de asemenea, pornind spre ușă, fără însă a ieși fără ea.

In realitate, discutia asta nu ne facea niciunuia bine, chit ca-mi placea compania lui...
Si zau ca nu voiam sa fac eu pe naivul tocmai acum, dar parca ceva din glasul lui imi dadea de inteles ca a avut de suferit mai mult decat vrea el sa arate si ca, intr-un fel, poate ca nu eram nici atat de diferiti. Iar daca era sa tin cont de ceea ce-mi spunea un anumit mentor acum ceva timp, atunci cam aveam dreptate, caci asta ar fi insemnat sa-mi ascult instinctele.
Dar nu. Nu-mi doream si nici nu aveam de gand sa repet greselile din trecut. Era clar ca tot ce simteam eu acum se datora doar cantitatii de alcool de care eram totusi constient ca n-avea sa-mi faca vreun bine, neramanandu-mi decat sa fiu atent la ce miscari aveam sa mai fac in continuare. Deja pierdusem sirul intamplarilor. Incepusem doar sa aud tot felul de voci care mai mult ma dadeau peste cap. Dar nu pentru ca nu le-as fi recunoscut, ci pentru ca le auzeam pe toate simultan si nu prea ma mai simteam in stare sa fac legatura intre voce si proprietar ori dintre cuvinte si mesajul transmis. Nici nu stiam unde au ajuns cu jocul ori randul cui era. Tot ce stiam era ca, la un moment dat, am simtit ceva mic si moale, miscandu-se pe langa picioarele mele, carora, ulterior, le-am si pierdut controlul, exact in momentul in care am si depistat rozatoarea alba care-mi dadea tarcoale. Mai apoi nici macar n-am mai stiut ce s-a intamplat. Insa, cumva, m-am trezit in brate la Mako, zambind acum ca prostul in fata lui. Si, la ultima verficare, eu mai aveam si un pahar in mana, care acum disparuse. Si, la naiba, ca era asa frustrant ca n-aveam habar nici macar daca l-am varsat pe el ori daca o fi ajuns pe jos. Ce-i drept, nu l-am auzit sa fi ajuns spart pe podea, deci trebuia sa fie inca intreg. In plus, ma cam durea putin capul si simteam o nevoie tampita de a zambi ca dobitocul la orice as fi avut in fata.
- Scuze, am apucat sa zic, in timp ce ranjeam ca un ratat la Mako. Pentru ca mda, nu se putea sa nu ma fac eu de ras in fata unui tip cu care chiar incepusem o discutie normala si care, pana acum, nu mi-a dat de inteles ca ar fi abut intentii ascunse.
Cu toate astea, ma simteam atras de el ca un magnet. Si exact acum, privind in acei ochi albastri, mi-am putut auzi inima batand dintr-o data mai tare. Nu ii spuneam nimic, buzele nu mi se miscau, iar zambetul ala tamp imi ramasese intiparit pe fata. Era de parca am fi fost conectati intr-un anumit fel, de parca as fi asteptat o miscare din partea lui, un raspuns care sa-mi confirme ca e reciproc. Dar eu am ajuns sa ma uit la el, simtind tot mai tare cum as fi putut face asta toata seara, fara sa ma mai satur de imaginea celui din fata mea.

Păream să depășim subiectul anterior. Ori pur și simplu asta speram eu, căci nu era tocmai momentul să cotrobăi prin restul amintirilor, mai ales că mă simțeam așa bine în compania lui Andreas și să ne adâncim prea tare în porcăriile astea nu ar fi însemnat decât să stricăm toată atmosfera. Plus, cu tot alcoolul consumat până acum, nici că m-ar fi mirat să se transforme careva în bocitoare sentimentală, iar asta nu-i deloc ce vreau eu.
Oricum, vedeam că el era ceva mai amețit ca mine, dar eu și așa eram destul de obișnuit să torn pe gât pahar după pahar și abia târziu să se vadă cât de dus sunt. Și nu că aș fi băut vreo cantitate infimă și eram perfect acum, că știam și eu că nu-i așa, dar mă țineam destul de bine în continuare.
Nu că aș putea spune la fel despre blondin, ce părea, acum cel puțin, pierdut complet în spațiu și total dezorietat, căutând ori nu ceva ce probabil nici el nu știe. Aveam ochii pe el, și tocmai de aceea am fost chiar pe fază când trupul lui a alunecat spre mine, prinzându-l imediat pe el în brațe, și nelăsând nici paharul ce până atunci se aflase între degetele sale să cadă, reușind deci să îl apuc și să-l pun în siguranță, pe pervazul din spatele nostru.
Mie de Andreas mi-era, însă, căci acum rămăsese prins de mine, și cumva nici nu am putut să fac altceva decât să-i răspund zâmbetului său. Avea ceva imposibil de adorabil, și parcă ajunsesem să mă întreb cum poate cineva să pară atât de inocent și totuși așa atrăgător în același timp. N-aveam nici cum și nici de ce să neg frumusețea trăsăturilor lui, iar rânjetul ăla naiv nu făcea decât să fascineze de-a dreptul, iar nici eu nu mai eram foarte sigur ce era în capul meu privindu-l pe el. Căci cert e că s-a dovedit a fi puțin mai mult decât un băiat drăguț, și nu știu cum să iau asta, pentru că tare mi-ar plăcea mie să îl mai am prin zonă și mai în colo.
- N-ai de ce să-ți ceri scuze, i-am răspuns calm și încă atent la chipul lui, zâmbindu-i cu căldură și fără să mă abțin de la al lipii de mine complet.
Rămăsesem totuși cu privirea pironită într-a sa, și nici nu aveam de gând să întrerup contactul vizual, ori cel puțin nu curând dacă nu ar fi fost nevoie. Mâinile mi-erau încolăcite în jurul taliei sale, și, deși poate că aș fi vrut ceva mai mult, m-am rezumat la atât. Nu avea sens să exagerez poate, căci el nu era atât de treaz, și oricât de bou și idiot aș fi, nu-s un căcat de persoană și nu prea vreau să fac ceva cu care el poate că nu ar fi de acord.

În ciuda a orice m-as fi așteptat, Mako mi-a răspuns. Și nu asa cum m-as fi așteptat, pentru ca nu s-a arătat deranjat de ceea ce s-a întâmplat. Ba chiar deloc. Iar în momentul în care m-a lipit de el, am chicotit ca un copil, continuând sa îl privesc.
- De ce ne luam în brate? l-am întrebat, distrat în ciuda voinței mele.
Ma simțeam ca un copil mic și idiot, care nu știe ce face. Și cam pierdusem orice control. Dar mai rău era ca știam ce mi se întâmplă, si-mi plăcea atât de mult sa stau cu el... Iar acum, în bratele lui, simțeam o siguranță pe care nu o mai simțisem pana acum. Simțeam atâta căldură, iar privirea lui era capabila sa ma liniștească, să-mi transmită ca nimic nu avea cum sa mi se întâmple. În plus, discutam cu el și ma făcea sa ma simt de parca l-as fi cunoscut de o viata. Și sa-mi bag, ca eram tare prost, comportandu-ma în felul asta, tocmai cu el.

Nici că nu aveam cum să mă abțin din a râde cât de ușor și nerăutăcios puteam când l-am auzit. Avea o anune copilărie și inocență puerilă, dar clar nevinovată, pe are nu aveam cum să o ignor nici dacă mă străduiam. Și, mai mult, eram chiar conștient că el probabil numai să se controleze nu poate, dar nu era nici departe de aerul lui tipic. Vedeam însă în spatele aparențelor, și știam bine că nu era doar un copil, chiar deloc. Nici că îl puteam privi așa, chit că toată naivitatea din cuvintele lui asta ar exprima.
Eu continuam însă să-i zâmbesc încurajator, și chiar acum mă întrebam dacă nu cumva fac o greșeală: jur că oricât de mult m-ar fascina el și cât de frumos și puțin cam prea intrivant este, eu nu am niciun gând să profit de el, dar mi-e că poate prin ochi oricărui om cu capul pe umeri și care nu a folosit vodka pe post de apă cam asta s-ar descifra. Ce dracu', eu sunt ăla de face pe adultul responsabil acum - cică. O să-mi treacă.
- Hmmm, păăăi... am început, vrând să îi găsesc o explicație bună. De ce să nu ne luăm în brațe? am realizat în cele din urmă, râzând chiar la propriul răspuns, iar vorbele mele ajungeau imediat la el, căci îl țineam lipit de mine. De ce, ai prefera să facem altceva?