Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Era jalnic modul in care proceda, crezand ca imi poate face mie rau. Dar cumva, am lasat-o sa-si faca numarul, simtind toata puterea pe care o absorbeam incet, dorindu-mi sa o sec de tot. Aveam sa ii arat scarbei cat de josnica si slaba e, pentru ca eu fac legea aici. Nimeni nu mi se poate impotrivi.
Cu toate astea, ochii mi-au fugit involuntar asupra brunetului, privindu-l nefacand nimic. Iar in secunda urmatoare, m-am simtit prinsa in atacul idioatei aleia, cu Morgianna langa mine, trasa imediat afara in timp ce strigam si ma zbateam fara sa pot face ceva in privinta asta. Simteam cum ard pe interior, dar asta nu mai avea nicio legatura cu ce se intamplase. Acum avea legatura doar cu fiinta nefericita care indraznise sa ma ia de acolo.
Nu m-am rezumat decat la o ultima apropiere intre noi, oferindu-i cel mai frumos ranjet al meu, pentru ca fiecare sentiment resimtit acum, nu-mi aducea decat si mai multa putere si motivatie, facandu-ma sa ma gandesc decar la uns singur lucru: individul trebuia sa moara.
In ochii lui negrii nu vedeam altceva decat intunericul absolut, urmat de reflexia mea demonica. Fiinta cu aspect placut eram chiar eu, ascunzand in exteriorul splendid, un monstru incontrolabil, din a carui ochi sangerii nu puteai observa decat Infernul si calea spre o moarte sigura.
- Vreau sa mori, i-am spus amuzata, in timp ce radeam, abia asteptand sa-l fac sa regrete. Acum nu-mi mai pasa cine se afla in fata mea sau ce intentii avea. Trebuia sa moara. Cineva trebuia sa moara.

Eram, de fapt, intrigat de desfășurarea de forțe din fața mea. Destul de intrigat încât să par uimit, deși eu doar analizam, privindu-i maniera de atac a Sayei și vrând să văd cât de departe poate ajunge. Mă gândeam, de altfel, că o astfel de manifestare mi-ar folosi. Însă eram nesigur. Nu știu unde mă poate duce să mă încred în cineva atât de instabil. Și dacă nu o știu destul de obsedată și loilată mie, atunci nu e în regulă.
Mi-am jucat totuși rolul de protector, iar când ceilalți rămăseseră încă înțeleniți în aceleași poziții, eu am cutezat să o iau de acolo, știind că, probabil, asta va dezlega fiara. Zăcea în ea, agitată și gata să se dezlânțuie. Îi simțeam nervii, chiar atunci, chiar acolo, în timp ce eu profitam de cât de haosul din mintea ei cât să o trag afară.
O țineam aproape de mine, cât să îi simt fiecare mișcare, fără să mă tem nicio secundă. Nici nu ezitam.
Știam însă că orice ar face ea de acum în colo mi-ar putea influența alegerile, chit că eram conștient că ea nu e pe atât de lucidă. Puteai să vezi în ochii ei cât de departe e de realitate, încuiată în propriul univers. Eu, practic, o luam de lângă prada ei. Totuși, nici nu ar fi avut rost să o las acolo. Nu știam cât de departe se întind puterile fiecăreia, și nici care ar fi fost cea victorioasă. Era clar, de altfel, că ele nu s-ar fi oprit de bună voie până una nu era moartă, iar eu am rămas până la urmă responsabilul excursiei.
Mă oprisem. De fapt, ne oprisem amândoi, deși Saya zvâcnea de nebunie și ochii ei se scăldau în sânge. I-am auzit vorbele, i-am resimțit amuzamentul și furia. Nu gândea limpede, dar ar fi fost în stare să ucidă cu sânge rece fără să regrete, iar asta mă fascina atât de mult încât chiar și eu mă întrebam dacă aș putea să o controlez, cumva.
Nu mă dădusem la o parte, și rămâneam în fața ei, privind-o încrezător și drept în ochi. Eu sunt mai presus de sentimente, de altfel, dar voiam să știu tot ce poate. Mă intriga mult prea tare și nu aveam de gând să o las doar așa.
Calculat, dar mimând o sinceritate excesivă, m-am apropiat chiar mai mult, până când nu mai era pic de distanță între noi. Era, desigur, o mișcare riscantă, însă tot ce am făcut în continuare a fost să-mi înfășor mâinile în jurul trupului ei. Am tras-o fără să ezit în brațele mele, strângând-o cu siguranță.
- Mă bucur că ești bine, Saya, i-am șoptit încetișor în ureche, buzele mele lipindu-se ușor de fruntea ei.
Eram, de altfel, chiar curios cum va reacționa.

Undeva acolo, în tot întunericul, în toate strigatele disperate din mintea mea, îl auzisem... Cumva ochii mi-au revenit la normal și toată furia dispăruse. Îl simțeam aici. Ii simțeam calmul și hotărârea. Ii simțeam atingerea blândă și toată căldură emanata de corpul lui. Vocea aceea nu putea fi decât a unei singure persoane.
- Cadence... i-am pronunțat numele cu glas stins, acum toată furtuna de manie dispărând, fiind înlocuită de lacrimile mele negre, care-mi inundau ochii.
Nu știam de ce reacționam asa. Îmi era teama pentru ce as fi putut sa ii fac, în cazul în care el nu ar fi găsit puterea sa ma calmeze. Eram totuși destul de intrigata de cum a reușit tocmai el sa facă una ca asta.
Nimeni nu mai reușise asta pana acum. Toți fugeau mâncând pamantul, ca niște lași. Iar eu n-am avut niciodată sentimente pentru cineva. Nici măcar pe Cadence nu îl voiam sub alta forma de relație. Doar ca acum eram cam nesigura.
Ceva m-a făcut sa cedez în fata lui și sa îmi lipesc capul de pieptul lui, simtindu-ma oarecum în siguranță. Ma simțeam de parca el ar fi înțeles cata nevoie aveam de asta. Și eram uimita, strangandu-l chiar acum în brate, cu atâta drag, de parca as fi găsit ceva ce cautam de mult.
- După ce a făcut atâta circ pentru atenția lui Drangelius, acum se mai da și rănită, am auzit o voce pufnind în ras. Știm deja toți ca ăsta o folosește ca sa îl facă gelos pe Astaroth, adaugă la scurt timp, în timp ce alte râsete s-au auzit pe lângă individ.
Eu, pe de alta parte, n-am făcut decât sa îmi ridic privirea asupra acestuia, descoperindu-i identitatea. În acel moment m-am năpustit asupra vrăjitorului din anul opt și, fără niciun avertisment, m-am repezit asupra lui si i-am smuls inima din piept, facand-o sa pocnească chiar în mana mea. În clipa următoare i-am văzut trupul fără vlaga, picant la pământ, iar cu un rânjet plin de multumire, am aruncat pe iarba rece și rămășițele ramase din inima sa.
- Saya, i-am auzit vocea inconfundabila, urmând sa îl vad prinzandu-ma de încheietura.
Privindu-l pe Rhain sub privirile ațintite asupra noastra, puteam realiza imediat cat de dezamăgit putea fi. Se uita mine cu răceala, urmând ca imediat după sa vad lumea agitandu-se și profesori intervenind, fiind nevoita sa ii urmez.

Știam că dacă mai era să stea în fața mea și doar câteva secunde, eu clar aș fi terminat-o. N-a fost, însă cazul. Nebuna era în afara câmpului meu vizual, iar eu n-aveam decât să ies cu eleganță din autobuz, fără să mai privesc înapoi, știind că și restul vor face același lucru.
Acum nici nu mai avea sens să-i arunc vreo privire, însă mi-era imposibil să nu văd cum Drangelius își continua încercările de a o calma, iar ea se și lăsă imediat în brațele lui, amândoi unul mai patetic ca celălalt.
- Tu ce naiba aveai în cap? se răsti Morgianna la mine imediat ce sări în afara automobilului chiar în spatele meu, fapt ce m-a făcut să-mi întorc privirea către sora mea.
- Doar m-a călcat pe nervi, i-am răspuns cu indiferență și răceală.
Oricum mie nu-mi păsa dacă moare sau nu, deși parcă aș fi preferat mai mult prima variantă. Eu, la urma urmei, sunt neam din neam mortuar și port viața de apoi pe umeri. Toată teama asta umană mă amuză extrem, și nici nu-mi pot imagina mai multă satisfacție pentru mine decât să văd cum scurg ușurel viața dintr-un nemernic ghinionist. Eu sunt demoniță a vieții de apoi, de altfel, și știu mai bine ca oricine cum să mânuiesc oamenii ca să-i scurg de orice urmă de trăire.
- Mie mi se pare că te dădeai în stambă, îmi aruncă răutăcioasă cealaltă demoniță, dându-și ochii peste cap în timp ce trecea pe lângă mine.
Însă la nici câțiva pași s-a oprit, fără să mai spună sau să facă nimic. M-am întors, deci, în aceiași direcție, doar ca să privesc cum nebuna de mai devreme se trezise să facă pe criminala. Morgianna o privea încruntată, dar deloc impresionată. Eu mai că am și pufnit în râs, în timp ce în jur haosul domnea, iar priveliștea era dominată de priviri terifiate.
- Și cică eu mă dau stambă, n-am putut să nu comentez ironic, total amuzată de situație.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

La fel cum incepuse, asa se si terminase. Nu ramasese nicio urma de indoiala ca cele doua aveau sa se lupte pana la moarte. Dar lucrurile s-au linistit si au revenit imediat la normal, de parca ar fi fost vreodata ceva prea normal in scoal asta.
Ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, am inaintat individual, incercand sa ma desprind de grupul problematic. Acela a fost momentul in care atentia mi-a fost captata de actiunile Sayei, urmarind-o cu interes, in timp ce se apucase sa ucida un idiot din Cimeris. Ce pierdere de timp sa crezi ca vei scapa cu viata dupa asemenea insulte aruncate tocmai catre o fiinta atat de distructiva. O traisem pe pielea mea. Insa eu, in comparatie cu dobitocul implicat, nu eram doar un specimen lipsit de creier, capabil sa comenteze si atat. Eu n-as fi regretat sa mor pentru sora mea. Si desi era norbil, eu nu priveam asta in niciun fel. Traiam oricum cu impresia ca pentru mine lucrurile se vor termina curand. Stiam ca voi face ceva regretabil si ca atunci nimic nu ma va mai putea salva. Dar nici nu-mi doream sa fiu salvat. Oricum experimentam zilnic moartea pe interior, facandu-ma sa nu-mi doresc altceva decat sa se termine totul mai repede.
Interesat de modul in care au decurs lucrurile, am zambit, apropiindu-ma mai tare de fata locului.
- Ce idiot, am comentat razand, deosebit de amuzat de toata scena. Mai ales ca toata agitatia din jurul meu parea atat de placuta incat aproape ca-mi aducea un sentiment de nedescris, un sentiment unic. Ma simteam de parca eu as fi fost vinovatul, iar asta imi placea nespus.
- Esti cumva dobitoc? se rasti Aleerah cu raceala,
exact inainte de a ma sageta cu privirea-i otravita.
- E clar ca idiotul nu merita sa traiasca. Mai ales ca a fost atat de prost incat sa si-o caute cu lumanarea in halul asta, am lamurit inca amuzat, sub toate privirile atintite asupra mea. Ii vedeam pe toti,
uitandu-se la mine intr-un mod total deazaprobator, de parca le-ar fi fost scarba de cuvintele mele. Dar pe mine nu ma impresionau. De fapt, cam nimic nu-mi putea strica distractia in momentul asta.

In jurul meu vuia agitatie, si, desi intelegeam de ce, eu imi roteam ochii, total dezamagita de cat de mult poate sa conteze pentru ființele astea ceva atat de derizoriu.
Chiar si Aleerah era socata, musteandu-si fratele in timp ce comenta.
Morgianna nu era prea incantata de situație, iar mie parca imi venea sa ii dau o palma la cat de ipocrita poate fi in momentele de genul. Ca daca ea s-ar fi enervat si ar fi aruncat in aer totul nimeni nu ar mai fi spus nimic, chit ca se lasa cu victime sau nu.
Totusi, acum se facea ca e controlata pe moment si pare chiar o persoana responsabila si normala, dar stim amandoua ce face ea de fapt. Se pastreaza atat de indiferenta special, pentru ca nici ea nu vrea sa izbucnească, desi ne-am obisnuit toti cu iesirile ei incontrolabile si jalnice.
Iar acum ce, toate mizeriile astea aveau fetele lungi ca s-a apucat aia sa il secere, doar de dragul atentiei.
- Asta nu e in regula deloc, se gasi vampirul sa comenteze, facand ca se obicei pe desteptul. Lucruri de genul pot avea mare impact asupra altora si...
- Taci, Sangria, ii comand cu glas arctic, trecandu-mi degetele prin par cu indiferenta. Nu inteleg de ce faceti in halul asta. E o amarata de moarte, ca alte miliarde de morti, continui, ridicand din umeri.
Sora mea ma dezaproba din priviri, in timp ce Nyxis incerca sa ma induplece cumva.
- Da... dar tipul nu merita asta si... se amesteca inca in stare de soc, inghitind in sec si cautand sprijin pana si in privirea varului sau ramas intert pana acum.
- Vezi sa nu. E doar un om neinsemnat. Logic ca merita sa moara, ca de asta exista, i-o tai fara ezitari, privindu-l incruntata.
Pur si simplu urasc slabii de inima.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Eram tare incantat sa o aud pe demonita de aceeasi parere ca si mine. Si nu ca persoana conta in mod special, ci doar simplul gand ca mai priveste si altcineva situatia din acelasi punct de vedere.
Ochii mi-au fugit inevitabil pe zana care fota, Arencis parand acum foarte afectat de tot ce se intampla. Se tot uita cu ochi goi in directia in care disparuse Saya si chiar observam cat de mort de ingrijorare era.
- Te simti vinovat, nu-i asa? l-am luat la rost, fara sa ezit sa-mi arat ranjetul.
- Drahyan, chiar nu este cazul... ii lua imediat partea coltosul de langa el. Dar eu n-am ezitat.
- Taci, Cadaverious, i-am taiat-o, cat se poate de rece. Merita sa moara. Era un nimic si isi merita soarta. Majoritatea sunteti creaturi nemuritoare si, ce sa zic, v-ati gasit voi sa le plangeti de mila. Ce e? V-a speriat noul Bau-bau? am tinut sa adaug, folosind un ton scarbit, dar totodata batjocoritor.
- Inceteaza, Astaroth, interveni ingerul cazut, de-a dreptul revoltat. Chiar nu vezi ce s-a intamplat? Nimeni n-are nevoie de parerile tale, iar daca chiar nu poti sa te abti, atunci n-ai decat sa dispari si sa ne lasi pe noi, astia slabii, in pace, continua, in timp ce-mi sustinea privirea. Il vedeam afectat si nemaipomenit de enervat, insa pe mine nu ma misca toata scena asta. Existau lucuri mai importante pentru care sa iti faci griji in viata. Iar cum a murit dobitocul ala, putea sa moara oricare altul. Nu vad de ce trebuia sa se faca atata caz dintr-un nimic.
- Ma lasi? Oricum nici nu intentionam sa mai pierd vremea cu o gloata de incapabili, mi-am anuntat plecarea, intorcandu-le mai apoi spatele, fara niciun fel de ezitare. Pe mine chiar nu m-au atins reactiile lor. Iar sora-mea nu avea decat sa ramana si sa le sufle in ceafa. Eu nu eram atat de slab.

Intr-un fel sau altul, era cam frustrant de stiut ca singurul care imi impartasea opinia era tocmai Astaroth, dar ma incanta ca nu toata lumea era de-a dreptul terifiata de tot ce se intamplase.
Chiar ma enerva cat de multa atetie puteau sa ii dea idioatei, si vazandu-i atat de melancolinci nu facea decat sa ma agaseze mai tare.
Toti, absolut toti, trebuiau sa se arate extrem de afectati, de parca ei chiar ar fi patit ceva. Si, ma rog, ce le pasa lor ca s-a prapadit un prost? Zau, nu pot sa inteleg.
Nici macar Aleerah nu imi impartasea opinia, iar eu nici macar n-am simtit nevoia sa imi dau ochii peste cap cand fratele ei disparuse din peisaj, la fel de dramatic cum ii era obisnuita.
De fapt, imi convinesau nu, eu il cam intelegeam.
- Esti in regula? am auzit de pe langa mine cum Nyxis se dusese imediat catre zana, vrand probabil sa il ajute cu absolut nimic.
Pe mine ma dezgusta toata treaba asta, si nici ca mi-am tinut in frau vreun comentariu.
- Sunteti patetici, jur.
Poate omora vreunul dintre voi, ce mai ziceati? mi-am dat ochii peste cap acida, chiar inainte sa ma intorc cu spatele la ei, total dezinteresata de restul discutiei. M-am carat, le-am strigat in urma, indreptandu-ma direct spre cladirea unde urma sa ne petrecem restul sfarsitului de saptamana, lasandu-mi trupul sa pice in primul fololiu din incaperea comuna.
Nu se anuntasera inca asezarile in camera, si e clar ca personalul era ocupat cu alte tampenii acum.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Nici nu am conștientizat încotro o apucasem, dar, cert e ca am ajuns imediat în sala principala. Era uimitor cat de mult control aveam, pana și atunci când făceam totul atât de mecanic și lipsit de viata.
Rămas în picioare, mi-am îndreptat privirea spre fereastra, către văzduhul întunecat și picăturile mici, care se loveau acum de sticla. Eram destul de relaxat, având în vedere ca discuția anterioara nu a reușit sa ma miște deloc. Eu îmi mențineam părerea: idiotul merita sa moara. Și nu era singurul...
Încă îngândurat, nici măcar nu am observat absenta lui Eros, care dispăruse din cine știe ce motiv. Nici măcar nu am sesizat când a coborât de pe mine chiar. Dar nu aveam de ce sa-mi fac griji pentru animalul ala mizerabil. Nu aveam nevoie de ea, asa cum nu aveam nevoie nici de persoane în jurul meu. Eu nu venisem aici ca sa îmi fac prieteni și nici nu aveam ceva de dovedit. Oricum, simpatiile pentru anumite persoane erau semne de slăbiciune. Te implicat emoțional și erai terminat. Ori eu eram mult mai presus de atat.
Am observat-o cu coada ochiului pe demonita cu par platinat, știind ca și ea urma sa se separe de ceilalți. Și chiar dacă mergeam amândoi pe același principiu, eu nu intenționam sa o detest mai puțin ori sa ii dau vreun pic de atenție.

Nici nu ajunsesem de prea mult timp si deja incepusem sa-mi perind ochii de-a lungul peretilor, gandindu-ma ca poate ar fi trebuit sa il iau pe Imperius dupa mine. In schimb, eu alesesem sa il las la Hellcraft, gandindu-ma ca probabil i-ar fi mai bine acolo.
Era oricum mai presus decat un animal si nu era treaba lui sa se tina mereu dupa mine, insa uneori chiar imi placea sa il am ca si companie, tocmai pentru ca fiinta aia necuvantatoate intelegea atat de bine lucrurile de genul asta.
De fapt, pe mine chiar ma deranjase toata treaba asta, si cum ei erau atat de afectati de ce facuse ea. Ii acorda atat de multa atentie si pe mine ma scoate din sarite.
Singurul care fusese de aceiasi parere cu mine s-a intamplat sa fie fix idiotul ala, si eu nu aveam de gand sa stau sa deliberez cu el cat de penibila e toata situatia.
Asa ca am tras aer in piept, ridicandu-mi privirea ca sa vad cum o prezenta blanoasa luase loc in poala mea. Stiam ca mai vazusem animalul inainte, si nu mi-a luat mult sa realizez ca asta era tocmai dihorita lui Astaroth, care probabil fugise in sfarsit de el.
Nici nu mi-am mai dat seama de ce nu o alungasem inca sau cand incepusem sa o mangai in ritm constant, insa asta avea ceva efect linistitor asupra mea.
- Deci eu jur ca nu inteleg idiotii astia. Sunt asa ei creaturi mari si tari, dar nu stiu si ei ca o moarte e o moarte. Toata ziua trebuie sa stea dupa fundul nebunei, ca si cum ea chiar ar merita asta, si acum raman impietriti cand vad si ei cat o duce pe ea capul, incepusem sa ma revolt tocmai dihorului, de parca ar fi avut ceva de zis.
Dar asta nu prea conta acum, pentru ca eu macar ma simteam ascultata.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Instinctiv, mi-am aruncat privirea din nou asupra demonitei, care statea inca in acelasi loc si m-am incrutat imediat ce am observat noul ei companion. Eros a mea isi facuse loc la ea in poala si parea ca n-avea sa se cliteasca de acolo. Afurisita cauta probabil caldura si confort, iar mie nu imi venea decat sa ii rup gatul si sa o arunc la primul cos de gunoi care-mi iesea in cale.
Scarbit total de imaginea din ochii mei, aproape ca mi-as fi dorit ca cineva sa ma stropeasca cu acid pe fata. Asta ca sa nu ma apropi si sa le omor pe amandoua.
Dar asta am si facut, iar cand am ajuns in dreptul Seraphinei, am apucat dihorita alba de cap si am privit-o iritat.
- Creatura nenorocita, am marait enervat in timp ce strangeam tot mai tare, vazand cum fiinta se zbate, chitaind pana in momentul in care i-am dat drumul, aruncand-o fara ezitari pe podeaua rece.
Odata ajunsa pe jos, Eros ma privi trista, cu ochii mici si negrii stralucind, de parca ar fi urmat sa lacrimeze. Dispari, i-am ordonat mai apoi, privind-o cum dispare in graba din ochii mei.

Nu prea mi-a durat mult liniștea, ca la doar cateva secunde dupa ce ma acomodasem de-a binelea cu prezenta dihorului, continuand sa il mangai pierduta in ganduri, am fost profund tulburata de reintrarea in scena a aceluiasi vrajitor blond pe care il dispretuiam atat, fapt ce m-a facut sa ma incrunt imediat.
Nici ca imi convenea cum intrase in scena, comportandu-se cu animalul lui de parca i-ar fi gresit cu ceva doar pentru ca a venit la mine, cand in mod clar parea sa ii fie chiar bine aici.
L-am privit dezgustata cum se comporta ca ultimul dement cu biata fiinta, iar pe cat de putina compasiune exista in mine si pe cat de indiferenta sunt in general fata de necuvantatoare, toata purtarea asta a lui m-a deranjat grav, facandu-ma sa il tintuiesc dur cu privirea.
- Da' problema ta care e? l-am intrebat revoltata, fara sa ma ridic de la locul meu. Te crezi asa grozav ca te-ai luat de un animal mic si pricajit, sau cum?

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Am ignorat total comentariile demonitei, aruncandu-i decat o singura privire inainte de a vedea si restul gloatei venind.
Mi-am intors fata imediat in alta directie, strambandu-ma la vederea fostului sef Cimeris. Rhain parea sa fiarba de nervi, fiind acum oprit de idiotii pe care tocmai i-am parasit, fiind acum pus sa dea explicatii.
- I s-a dat o potiune care a reusit sa o adoarma, ii informa el, mentinandu-si aerul impunator si tonul aspru. Profesorii au considerat ca doar asa va disparea orice tentatie de a mai face rau cuiva. Insa acum e bine si se va trezi in curand, adauga, observand mai apoi cum idiotii schimbau zambete intre ei.
- Dar astea sunt vesti foarte bune, reactiona Cadaverious, aruncandu-le priviri elfului arogant si zanei idioate.
- Idioata! Vai, ce ma bucur ca e bine, rasufla usurat mascariciul grupului. Ar trebui sa mergem sa o vedem, sugera mai apoi.
- Nu te sfatuiesc, Devallo. Se va trezi singura si va veni ea la voi, raspunse Rhain sever, iar eu n-am putut decat sa pufnesc si sa deschid gura pentru a-i ironiza. Mai ales ca era specialitatea mea sa stric cheful tuturor si sa preschimb zambetele in fetele lungi si triste.
- Sunteti penibili, am tinut neaparat sa le zic,remarcand la scurt timp privirea de gheata a surorii mele.
- Iar nu taci?
- Mai scuteste-ma de tot circul asta ieftin. Nesabuita si-o merita. Iar daca as fi fost in locul directorului as fi exmatriculat-o si as fi aruncat-o in cea mai mizerabila temnita, i-am rapuns idioatei, observand si eu cum eram privit. Dar, pentru mine, asta nu era deloc un lucru rau. Puteam spune ca fara doar si poate asta era una dintre zilele mele bune.
Cu toate astea, mi-am auzit geamana razand, citind dezamagirea de pe chipul ei palid.
- E amuzant cum dintre toti fix tu te-ai gasit sa vorbesti despre asta.
In acel moment, ochii mi s-au marit pret de o secunda, urmand sa ii arunc o privire dispretuitoare. Nu-mi vine sa cred ca ma trata asa. Pe mine! Cum indraznea sa-mi aminteasca tocmai mie despre asta? Eu nu negasem niciodata faptul ca as merita ceea ce mi se intampla.
- Tu sa nu-mi vorbesti mie asa, nenorocito, am marait, cat se poate de iritat de atitudinea si cuvintele ei. Sa nu incerce ea sa ma intimideze, ca poate uit ca e sora-mea.

Astaroth nici măcar nu avusese ocazia să încerce vreo încercare prostească de a lui să-mi dea o replică, că întreg grupul de așa-ziși elitiști tocmai ce intră în încăpere, cu toții roind în jurul vrăjitorului brunet - alt insuportabil duhnind de aere și nerecunoștință, căruia, sincer, nici măcar nu înțelegeam cum de i-am reținut sau măcar aflat numele.
M-am încruntat instant, total agasată de noile prezențe reinstalate în același perimetru în care eram eu. Nu puteam să suport cât de îngrijorați pot fi pentru aia, când văd și ei că e doar un nimic.
Rămăsesem în locul meu, refuzând să mă ridic sau să îi bag în seamă inițial, fără să nu pot să nu le aud discuțiile aprinse, asupra cărora îmi roteam constant ochii.
Inițial, anallizasem ce au de gând, sperând că măcar Aleerah s-a mai deșteptat, pentru că era clar că ceilalți erau prea pămpălăi să vadă care e treaba cu adevărat, iar Valerian are tendința să tolereze și aprecieze absolut toate persoanele care îl înconjoară, mai ales când fac parte din același cerc.
Se părea că cel cu care eu chiar eram pe cale să mă cert înainte să năvălească ei se pornise, vrând să ironizeze situația. Și, dacă de obicei eram atât de împotriva lui și total de comun acord cu sora sa, acum era toată situația inversată.
Am privit însă cum i se distrugea tot avântul odată cu replica gemenei sale, și, chit că rânjism tare amuzată de situație, tot nu îmi convenea că tocmai prietena mea cea mai bună nu-mi împărțea acum convingerile.
- Tu ai intrat la ea? l-am auzit pe actualul șef de la Cimeris întrebându-l pe Rhain, ignorând total tot circul de aici, prea îngrijorat pentru nebună.
Eu am căscat teatral, făcându-mă mai comodă pe fotoliu.
- Zău că regret că acum n-am omorât-o, la cât de mult îmi strică mie tot tam - tam-ul ăsta cheful, vorbesc agasată de tot ce se petrecea în jur, căutând cu privirea dacă cumva revenise prin zonă dihorul lui Astaroth.
- Tu să taci, că nu avem nevoie de părerile tale acum, se răsti Morgianna la mine, plină de aroganță.
Dar cine se mai crede și ea? Pe lângă faptul că fiind sora mea era cam singura care chiar s-ar fi încumetat să se certe cu adevărat cu mine, ea e la fel de dereglată ca Saya, dar ea se mai dă și matură, iar toată indiferența asta de doi bani o cam ajută. Știm noi cu toții că ea e la fel de explozivă când o apucă, dar ea lasă în urmă catrastofe la nivel înalt.
- Ce-i, te crezi mai bează? Pe tine trebuiau să te sedeze direct dacă făceai vreo boacănă, i-am întors replica foarte arțăgoasă, ca apoi să-mi continui frustrările, gesticulând lejer. Dar acum serios, sunteți atât de penibili cum stați acum ca fraierii și îi plângeți ăsteia de milă, că vai, e ea cu capul și nu poate să stea două secunde fără să încerce să-l impresioneze pe Drangelius. Amândoi, două târfe penale.
Iar în asta credeam de-a dreptul, pentru că e clar că niciunul nu e mai breaz, și amândoi se cred foarte importanți, când nu au mai nimic care să îi facă așa. Doar o sărită și un tocilar privilegiat.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Zău ca mi-as fi dorit sa o bat rău de tot o Aleerah. Dar n-am putut sa nu rânjesc atunci când am auzit-o pe prietena ei cea mai buna, la fel de atașată ca și mie. Deși eu ma distram tare mult pe seama ăstora acum.
- Am fost prezent când s-a întâmplat totul, ii raspunse elfului. Chiar daca incerca el sa faca pe ala mare si tare, stiam ca e afectata. Ca doar prostul asta era bona ei. Și ceva îmi spune ca Drangelius nu mai apuca ziua de mâine, dacă n-o lasă în pace,, continua, mai încruntat decât de obicei.
Arencis s-a schimbat brusc la fata, aratandu-se la fel de enervat. În schimb, eu am început sa rad, gata sa ii mai ironizez odată.
- Vai dar ce va mai place sa ii plângeți de milă dezaxatei. Dar hai ca se descurca ea. Toți șobolanii supraviețuiesc cumva, nu?
- Mai taci, Astaroth, se apuca brunetul să-mi spună, de parca as fi ascultat. Și totuși, fix în acel moment am văzut-o pe Eros revenind, ducandu-se exact la aceeași persoana. De data asta nu m-am enervat, lăsând animalul sa își facă de cap. Momentan aveam alta ocupație.
- Va deranjează adevărul, asta e, nu? am comentat, privindu-i pe fiecare cu interes. Știți ca idioata aia trăiește degeaba, ca n-o sa se facă niciodată bine și ca n-o sa se controleze niciodată. Ar trebui sa va vedeți fetele. Păreți atât de îngrijorați pentru o ființă măruntă, care trebuie eliminata.
- Ajunge! se răsti Rhain, fierband în continuare de nervi.
- Dacă mai deschizi gura odată, te omor cu mana mea, Drahyan, se auzi glasul zânei cu pumnii inclestati. Figura de pe față lui părea sălbatică și aproape înfricoșătoare. Dar eu știam ca se simțea vinovat ca nu si-a oprit bestia la timp.
- Vai ce penibil, i-am răspuns neimpresionat, privindu-l fix în ochi și observând cum ura lui creste.
- Dispari odată Drahyan, ma goni sora-mea cu răceala, de parca aia ar fi contat mai mult decât mine.
Știam ca ei nu ii pasa de Saya, dar ii pasa de restul. Și probabil se abținea de dragul lor, cat sa ii poată consola pe prosti. Zău ca uneori nu îmi venea sa cred ca suntem gemeni. Sentimentele astea... O distrugeau.

Nu credeam că o să apuc eu să văd ziua în care să fiu de acord cu Astaroth. Și, pe cât mă amuza că în afară de nebuna mea personală adusă se acasă, nimeni nu se mai gândea să-mi răspundă. Mai fuseseră și martori mai devreme la înfruntarea din autobuz, unde e mai mult decât clar că nu aveam nicio intenție să-mi arăt cine știe ce puteri, pentru că eu, spre deosebire de unii, știam bine să mă stăpânesc și eram destul de matură să văd când e cazul să dau mai mult și când doar mă joc.
Am pufnit deloc impresionată de schimbul de replici din jur, mulțumită că acum prezența blănoasă revenise la mine în brațe, lăsându-se mângâiată și alintată în timp ce priveam în jur la ce specimene idioate sunt aici.
Mă dezamăgea însă că buna mea prietenă și confidentă se dăduse de partea lor, deși era clar că nu avea niciun fel de afinitate pentru dereglata cu pricina, și oricine știa asta foarte bine.
- Da' bine că-i iei apărarea, m-am încruntat spre ea, cu răceală în privire. Ce-i, nu mai ști cum a vrut să-ți facă felul în autobuz, Aleerah? am întrebat detașată, trecându-mi o mână prin păr, fără pic de compasiune pentru toată situația.
- Termină-te și tu, că deja exagerați amândoi, se băgă iar sora mea, în încercările ei prostești de a mă ține în frâu, ca o „soră mai mare” ce nu știe să fie.
Oricum, eu eram mult mai încercată și mai matură ca ea, și, oricât de rea eram, măcar știam despre ce vorbesc.
- Ia mai taci, tâmpito, mi-am dat ochii iar peste cap, fluturând foarte dezinvoltă din degete, chiar în timp ce aruncam asupra sa o vrajă de tăcere, pe care nu va avea cum să o desfacă fără acordul meu, iar eu alesesem să stea mută următoarele ore. Ce, vrei și tu să spui ceva? m-am răstit către Nyxis, care încerca să stea pe lângă Arencis, probabil din nevoia lui de a se da bine pe lângă oameni puternici care să-i salveze fundul de fiecare dată.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

- Hai termina, Seraphina, ca doar stii ca nu o suport, ii raspunse sora mea, dandu-si ochii peste cap. E prietena lor si, comentand fara rost, nu e ca si cum as face mai bine. Ba dimpotriva, atrag toata ura asupra mea si nu vad de ce sa ii dau mai multa atentie decat pana acum, continua, cu raceala. Si intr-un fel intelegeam planul idioatei. Stia ca lumea avea sa ii sara si ei in cap, mai ales ca acum erau tare preocupati de starea dezaxatei. Si, in loc sa arunce cu vorbe in ea, se limita la inidiferenta, probabil convenindu-i sa stea pe langa Valerian acum, in loc sa se certe si ea cu ceilalti. Si ii intelegeam perfect stratetgia, dar eu n-aveam sa ii intru in joc. Ca mie nu-mi pasa de niciunul si nu ma aflam printre ei decat din cauza ei. Dar ea cam uitase cine ii e frate aici. Si avea sa regrete.
Am observat-o mutandu-si mai apoi privirea asupra mea, ceva mai scarbita si totodata enervata. Era ca si cum mi-ar fi purtat pica. Si nu o intelegeam. Sora idiotata ce era... Eu am sarit sa ii iau partea in fata dementei, iar ea asa ma rasplatea? Ori ce? I s-au urcat cumva la cap figurile de printesa si se astepta ca eu sa am obligatia si aici sa ma sacrific pentru ea?
- Iar tu... incepuse, insa eu am pufnit, fluturandu=mi plictisit o mana prin aer.
- Iar eu imi mentin ideea, iar tu ai sa ma lasi in pace, i-am taiat-o, fara s-o las cumva sa termine. Nu avea ea ultimul cuvant si nici vorba sa primesc eu mustrari de la ea. Eram satul pana peste cap de mustrarile tuturor. Ei oare chiar nu puteau intelege ca nu ma interesa parerea lor?
Exact dupa ce i-am raspuns surorii mele, mi-am axat atentia asupra elfului din Dantalion si am ranjit, facand contact vizual cu Seraphina pentru doar o secunda. Auzisem ce-l intrebase si, pentru mine, asta n-a fost decat simplul semnal ca ii venise si lui randul. Ca mie-mi placea sa rad de toti. Si nu faceam discriminari, ca-i uram pe fiecare dintre ei in egala masura.
- Oh... Bietul MonBlanc, am inceput, folosind un ton fals de compatimire, in timp ce-l priveam cu rautate pe clovn. Ce e? Ai coborat si tu pe pamant si acum brusc esti afectat de ce se intampla in jurul tau?
- Pana aici, Astaroth! Tu sa nu te iei de Nyxis, am auzit zana izbucnid, iar in secunda urmatoare o lua razna, urmand sa-l privesc fara reactie, cum se apropie furios si ma loveste direct in fara.
Din cauza impactului, am facut vreo doi pasi in spate, revenindu-mi fara probleme. Si pentru ca eram cu mult mai superior, m-am abtinut imediat sa nu ii intorc si eu atacul, lasandu-l sa se faca de ras. Si ma amuza nemaipomenit de tare gandul ca asta avea sa-l coste. Caci avea sa fie pedepsit rau pentreu ceea ce mi-a facut, indraznind sa ma atinga.
- Dar tu ce ai? Ti-am jignit cumva animalul de companie, Kraebelin? am tinut sa intreb, in timp ce blondul era acum tinut in frau de Rhain, iar Valerian, care nu putea sa nu se bage, ajunsese deja in fata lui, exact intre noi doi si pozitionat cu spatelel la mine.
Sa nu mai zic ca eram cat se poate de multumit de rezultat si ma invesea toata tensiunea de aici. Erau atat de vulnerabili incat nu realizau cat erau de patetici.
Si eu abia asteptam sa ma duc cu un ochi vanat la profesori si sa le povestesc totul, ca mai apoi tot eu sa privesc cum zana o plateste.

Eu nu înțeleg ce e în capul ei, zău. Chiar ține să se dea după toți idioții ăștia doar ca să nu stârnească mai multe controverse? Nu că nu aș ști că asta e ceva atât de tipic Aleerah, dar parcă mi-e greu să văd că cea mai bună prietenă a mea nu mă susține și singurul de partea mea e tocmai frate-su, pe care nici măcar nu îl înghit.
Nu că nu m-aș descurca și de una singură, că oricum pun pe plâns pe oricare de aici dacă vreau, dar e clar că ar fi fost mai distractiv să am cu cine să-i ironizez, mai ales când vorba de „mult iubita” lor Saya, figură pe care n-o s-o pot înghiți vreodată și îmi merită doar cel mai sincer dispreț. Iar apoi, nu știu de ce încă se mai agită atât de tare, că oricum nu are niciun leac și o să rămână toată viața o sărită și nimic mai mult. Iar toată lumea aparent trebuie să roiască în jurul ei, când nu are nimic care să o facă mai bună ca altcineva. Nimic, doar o boală mentală și atât, iar ăsta ar fi elementul ei special. Dar e pierdută de mult, și eu nici măcar nu mă obosesc să aștept ziua în care capetele astea seci o să vadă că pur și simplu nu merită.
- Mdeah, ce să zic, îmi dau ochii peste cap, așezându-mă mai bine în fotoliu.
La momentul ăsta eram cam singura care stătea jos, deși soră-mea se sprijinea de perete survolând încăperea din priviri. Eu nu aveam de gând să mă mișc prea curând, continuând să mângâi relaxată chemul de blană așezat și acum în poala mea. Avea ceva efect foarte plăcut asupra mea, și prinsesem privirea curioasă a Morgiannei de cum a observat, obișnuită ca eu să nu prea am tangențe cu animalele, mai ales cu cele mici și pufoase.
Urmăream liniștită spectacolul, văzând cum Astaroth continuase să se ia de Nyxis, elful doar înghițind în sec în timp ce vorbea. Nici nu a trebuit să mă uit la demonița aflată la vreo jumătate de metru distanță de mine ca să știu că se dezlipise de zid, gata să atace, protejându-și ca de obicei cățelușul speriat, prea dependent de atenție și de protecția altora. Am urmărit însă uimită cum altcineva intervenise înaintea surorii mele.
Deși, dacă stau să mă gândesc, la cât de mult încerca păluga aia idioată să-l consoleze și ce bine încerca să se dea pe lângă el, nici nu-i de mirare că Arencis a sărit să-i ia apărarea. Plus, nu degeaba i s-a dus lui renumele de zână bătăușă, iar uite-l acum în acțiune, spre marele meu amuzament. Izbucnisem de-a dreptul în râs cum i-am văzut reacția și nici că aveam să mă potolesc prea curând.
- Vai, nu-mi spune că a dat zânuța din aripioare, m-am adresat de data asta lui Drahyan, ironizându-l pe cel vizat, foarte veselă. Ai de grijă cu el, că e periculos rău ăsta. Poate data viitoare aruncă cu praf magic roz în tine.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Eram cat se poate de amuzat, privind furia din ochii lui, observandu-i pe idiotii aia doi cum aproape ca trageau de ei ca sa nu revina asupra mea. Dar eu parca abia asteptam sa il vad cum da dovada de idiotenie din nou. Si poate ca de data asta si strigam in gura mare, ca sa atrag atentia profesorilor. Desi zana avea sa plateasca si era ca si pedepsit. Iar de bataie nu puteam sa zic neaparat ca eram incantat. In mod evident, tineam la fata mea si avea si cine sa mi-o vindece, ca eu sa nu depun vreun efort in plus. Si, desi mi-era scarba inca de cand imi aminteam, stiam si eu ca oricare de aici era mai bun ca mine. Da, fiecare nenorocit de aici avea ceva... In schimb, eu nu aveam nimic. Niciun fel de putere speciala, nicio persoana care sa-mi ia partea, nici macar capacitatea de a-mi folosi puterile ca toti ceilalti. Absolut nimic. Insa asta era un detaliu pe care nu trebuia sa-l stie si ei. Era oricum destul de frustrant ca o stiam doar eu. Nu intelesesem niciodata de ce tocmai eu si-mi era incredibil de greu sa ii privesc pe toti cum se lafaie cu magia, in timp ce eu nici macar nu eram demn sa o folosesc. La mine totul era limitat, iar lucrul asta n-avea sa se schimbe niciodata. Dar ei... Ei ce naiba au facut ca sa aiba parte de un asemenea noroc?
- Vai, ce frica-mi e, i-am raspuns demonitei, sarcastic si totodata amuzat. Mi se citea pe fata incantarea si interesul catre mai mult. Uita-te doar la fetele amandurora, sunt asa penibili, am tinut sa adaug, fara sa realizez ca eu tocmai incepusem sa conversez cu una dintre cele mai antipatice fiinte posibile.
- Mai taci odata, Astaroth, imi vorbi Rhain, de parca as fi ascultat eu tocmai de el. Dar n-am putut sa nu profit de moment.
- Mai lasa-ma cu aerele de dur. Nu mai esti tu sef acum. De ce nu-l lasi pe cel actul sa ia atitudine? Sau s-a speriat cumva? l-am ironizat, in timp ce-l priveam cu coada ochiului pe varul mai mic al elfului.Vad ca lasitatea e ceva trasatura de familie deci.
- Poate ca nu, dar tot sunt responsabil, veni el cu argumentul, de parca chiar i-ar fi pasat cuiva de ce spunea el.
- Pai stai sa vedem daca ai sa mai fii atunci cand or sa auda profesorii cum l-ai incurajat tu pe Krabelin sa ma ia la pumni, am ras, privindu-le fetele acum impietrite.
- Oh, mai termina odata, papusel, ca te vindeca sora-ta, comenta si celalat mascarici de comapnie. Si nu stiu ce incerca el, dar se vedea deja pe fata lui ca era nemultumit si ca probabil fix faptul ca nu putea face nimic era si sursa.
De data asta am privit-o pe Aleera cum casca plictisita si se aseaza intr-unul dintre fotolii. Ea era complet dezinteresata, dar era tipic ei.
- Mai bine mor, raspunse fara cchef, fara ca macar sa se uite la mine. Ea probabil astepta ca toata scena sa se termine, dar eu am ranjit si mi-am adus mana asupra rozatoarei din bratele demonitei la care se tot ducea. Mi-am trecut usor degetele prin blana alba lui Eros, stiind ca urma sa se agate de mine, insa parca acum nici asta nu m-ar mai fi deranjat. Totul mergea mult prea bine.[/color]

Era clar ca Astaroth fusese la fel de amuzat de intamplare ca si mine. Si in ciuda faptului ca nici macar nu il puteam suporta, ma incanta ca aveam cu cine sa comentez, pentru ca a face doar pe spectatorul nu era genul meu. Pur si simplu voiam sa vad tot haosul, iar felul in care ei se contraziceau unul pe altul, sarind sa se apere unul pe altul era chiar patetic. Uite-te la Rhain, atat de perfect cum se crede el, trecand sa-si aprepe asa zisii oameni.
Eu pufnisem in ras, privindu-i din punctul meu.
Preferam sa nu o mai bag in seama pe Aleerah, stiind ca ea oricum nu ar vrea sa intre de partea mea, in ciuda a orice ar crede de fapt. Si ma deranja, clar, dar nu aveam ce face
L-am urmarit cu privirea pe Irathius, care, simtindu-se atacat, deja se ridicase tantos si arogant, vrand probabil sa isi apere onoarea. Nu ca ar avea el cine stie ce.
- Ce vrei Asatroth, spui ca n-ai meritat-o? Sa vedem ce o sa creada directorul dupa ce o sa ii povestesc cum ti-ai batutu joc de Nyxis, ca e clar ca n-o sa-i prea convina.
Se umfla in pene, tipic lui. E cert ca fiind nobil elf avea ceva mai multa credibilitate in fata altora, dar ma indoiesc ca ar ajunge prea departe.
Intre timp Astaroth venise ceva mai aproape de mine, si nici ca m-am mai obosit sa-i arunc o privire urata, fiind insa cam intoarsa cand vedeam cum poate animalul ala sa-l suporte in continuare, dupa cum se purta cu el.
Casc teatral, reintrand in joc cu urmatoarea replica, plina de ironie.
- Vai, si chiar o sa ii pese cuiva de ce zice micutul elf care a avut destul noroc sa ajunga sef. Pacat, dar nu.
Morgianna inca nu putea sa vorbeasca, motiv pentru care statea in continuare in coltul ei, foarte intoarsa.
- Ce, nu mai spuneti niciunul nimic? Nu va mai pasa sa va aparati fraierii? Hai sa fim serios: Saya cel mai probabil o sa se dea cu capul de pereti pana moare, Nyxis doar e obsedat sa aiba oameni care sa ii tina spatele si voi tot ce faceti e sa le cantati in struna, continui, de-a dreptul relaxata, revenind mai apoi la Drahyan. Ia sa vedem, ce cine mai radem acum, i-am comunicat, ranjind incantata de haosul din jur.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Ochii mi-au fugit imediat asupra multimii de creaturi idioate din fata mea si am ranjit, in aria mea vizuala intrand imediat coltosul brunet din Vapula.
- Tu nu zici nimic, Sangria? am inceput, fixandu-l rautacios cu privirea. Iar te ascunzi in spatele lui Cadaverious si-l lasi pe el sa faca toata treaba, pentru ca pe tine nu te asculta nimeni? am continuat la fel de rautacios, mutandu-mi mai apoi privirea asupra Seraphinei. Cum poti sa stai cu ei?
Intrebarea mea era evidenta. O vedeam mereu cu ei, impreuna cu Aleerah si nu intelegeam de ce. Nu am stitu ca nici ea nu ii suporta, ca drept dovada, eu d-aia nici nu stateam cu ei. Ce rost avea sa dau eu atentie uneo gloate de fiinte mizerabile. Ii vedeam si eu cum isi petreceau zilele discutand despre lucruri fara noima, certandu-se deagaba si dezbatand subiecte care nici macar nu ii priveau. Si nu puteam sa uit cat de copilarosi erau unii dintre ei, iar aici nici nu ma raportam la varsta, ca era clar ca elful ala mare si prost era copilul grupului. Si,
decat cu astia, brusc singuratatea devenea o optiune mai usor de indurat.

Am urmărit cu privirea cele desfășurate în continuare, pufnind imediat ce am auzit că se legase de vampirul ăla idiot, care acum nici că spunea ceva. Și oricât de deștept s-ar da el, știm noi toți că de fapt e doar un enervant de tocilar, care și-a ridicat privirea din cărți și s-a trezit că există și realitate abia acum.
Acum probabi el voia să se dea matur, dându-și ochii peste cap când îl auzi pe Astaroth vorbind, fără să facă prea multe comentarii.
- Poți mai bine, Drahyan, fu tot ce spuse, continuând mai apoi să dialogheze cu Irathius, care era chiar lângă el.
Mi-am dat ochii peste cap, deloc impresionată de tot ceea ce se petrecea, atenția fiindu-mi încă odată captată de cel de lângă mine, iar de data asta chiar am rămas puțin pe gânduri înainte să-i răspund.
- Din același motiv pentru care stau aici acum: să râd de cât de prost joacă de-a prietenii, i-am răspuns, văzând cum Morgianna se depărtase nervoasă de mine, probabil gata să se chinuie să desfacă afurisita aia de vrajă - nu avea șanse, însă.
Și nici nu mi-a luat mult să analizez lumea din jur, oprindu-mi privirea asupra îngerului tăcut, care nu spusese ceva de parcă prea multe secunde.
- Ia uite și tu, a rămas și clownul ăla fără replică, rânjesc, trecându-mi mâna prin păr.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

I-am dat imediat dreptate, știind ca și eu ma aflam încă aici din același motiv. Dar trebuia sa recunosc ca adoram haosul de aici și sa ii vad cum încearcă sa îmi răspundă mie, de parca ar putea reuși vreodată.
- Nu e ca și cum ar conta prea mult ce comentează un nimic ca el, i-am răspuns demonitei, prindu-l mai apoi pe îngerul căzut, cum aproape ca mâraia la mine, nemaipomenit de furios. Dar n-avea decât sa încerce sa spună ceva.
- De parca as vorbi eu cu tine, i se auzi vocea enervanta într-un final, poluant total inutil atmosfera plăcută, formata cu ajutorul meu și al Seraphinei.
- Auzi, măscăriciule, tu s-o lași în pace, m-am răstit, fără ca măcar sa ma uit la el. Îmi țineam ochii ațintiți acum în direcția noii companioane, obținută în mod involuntar. Asta cred ca ma amuza mai rău decât zâna aia fără creier, i-am vorbit, cu tonul meu specific, plin de superioritate.
În clipa următoare mi-am văzut geamana ridicandu-se, în timp ce eu am urmărit-o cu privirea, ca sa pot constata ca se apropia de cele doua potai din Dantalion, care erau deja aici și le făceau ei și celorlalți cu mâna, pentru a deveni mai ușor de detectat. Și nu mult a durat pana sa ii vad și pe ei ca se evapora în direcția lui Andreas și Isidius, doua ființe total inferioare și deosebit de enervante.
- Nu înțeleg cum primesc scârbe din astea aici, am mai comentat, revenind asupra lui Eros, care deja se catarase pe umărul meu, deosebit de afectuoasa.

Am rânjit instant, amuzată de modul în care același retardat pomenit mai acum încerca să facă pe interesantul, și, deși tot ce știa să facă era să dea din gură de aiurea, tot ținea să pară acum ceva mai inteligent.
Era însă destul de penibil că s-a și găsit să comenteze, vrând probabil să dea o replică prin care s-ar fi apărat. Nici că m-am abținut din a-mi da ochii peste cap, pregătită fiind să-i râd în față. Rămăsesem totuși perplexă, cu privirea ațintită asupra patenerului mei de discuție proaspăt obținut. Și, chit că fusese ceva bizar că ne înțelegeam noi cât să râdem de niște idioți, n-am putut să nu fiu uimită când l-am auzit că acum mai îmi lua și apărarea.
Am ales totuși să nu spun nimic de asta, mai atentă la următoarele lui cuvinte, în urma cărora am și pufnit în râs, aruncându-mi ochii rapid asupra celor doi membri Dantalion tocmai intrați în scenă. Am strâmbat din nas instant, chit că știam că Aleerah s-ar înțelege cu Andreas și nici eu nu aveam cine știe ce vrajbă cu el. În schimb e de-a dreptul enervant cum se dau și el și cealaltă javră drept băieți de treabă, când noi toți știm că n-o să se controleze ei prea mult timp.
Revin însă către Drahyan, meditând puțin asupra spuselor lui. Ce-i cert e că nici mie nu-mi convenea de ce aduc aici ultimele reziduri de vrăjitori, ca apoi tot ei să se numească instituție de prestigiu. Dar nu prea ai ce să-i faci, mai ales când directorul e un idiot și jumătate, mort tot după actele lui de caritate și copii bătuți de soartă, pe care ține să-i ia sub protecție. Lucrurile nu stau chiar așa, însă.
- Ce pretenții să mai ai de la Hellcraft? L-au primit pe unul ca Drangelius, deci nu mă mai miră nimic, i-am răspuns într-un final, în tonul vocii strecurându-mi-se dezgustul pentru tot ce ține de inferioritate.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Atunci cand am auzit-o n-am putut decat sa pufnesc, fiind de acord cu ea inca odata, dar si destul de deranjat de ironia sortii.
- Cel putin pe tine nu te-au pus in camera cu jigodia aia mizerabila, veni raspunsul meu plin de dezgust, referindu-ma, evident, tot la Drangelius. Si nu ca nu m-ar fi amuzat sa rad de el de fiecare data cand aveam ocazia, dar uneori voiam sa dorm fara sa stiu ca se afla si parazitul ala in aceeasi incapere cu mine. Si nu era problema legata de faptul ca nu il puteam suferi, dar inca nu puteam realiza cum au putut lasa pe unul ca el sa stea cu unul ca mine. Pana si eu ii eram mai superior mizerabilului. Ala merita sa doarma afara, in padure daca se putea. Dar nici macar ala nu era locul lui. Si nici macar moartea nu era o alegere potrivita pentru exterminarea lui. Iar eu eram primul cand venea vorba de sugestii care implica tortura. Ba chiar eram dispus sa fiu eu ala care il distruge si il lasa definitiv fara suflu. Ala chiar nu avea ce cauta pe lumea asta. Nu facea nimic bun, nu era la nimic bun. Era doar la mila tuturor si era absolut penibil.