Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Cam patise. Și nu era ca și cumine i-ar fi mers lui cu mine. Dar cum nu îl credeam neapărat, n-am putut decât sa ii zâmbesc slab, având grija sa nu insist, întocmai cum mi-am și propus.
- Ia vino tu cu mine, i-am propus, apucandu-l de mana și pornind deja către autobuz, fără sa ii dau dreptul la replica. Măcar autobuzul părea neatins. În plus, Morgianna se cam potolise momentan, iar lumea deja începuse sa se instaleze pe locuri.

***

Drumul n-a durat prea mult. Fusese chiar mai scurt decât cel de dinainte,
Iar asta nu ma făcea decât sa resimt toată presiunea din aer. Am fost atent la ce se discuta, observând cum prietenii mei încercau să-și reia cursul normal, revenind la discuții simple, legate de subiecte cat mai îndepărtate de ceea ce s-a întâmplat. Astfel am reușit sa ajungem înapoi la Hellcraft, păstrând macat umpic din aerul armonios reinstalat inițial. Am coborât cu toții în liniște, urmând ca la scurt timp sa vad o figura cunoscuta, stand total relaxata pe scări, în compania unei țigări, cu motocicleta în apropiere. Și dacă alta data as fi zâmbit la vedea Katrinei, acum clar nu era cazul.
Tocmai faptul ca era atât de liniștită ma făcea sa ma agit de fapt, observând la scurt timp cum zâmbește către Morgianna, pastrandu-și aerul ei specific.
- Vai, dar cine s-a întors, replica, cu rânjetul tipic pictat pe fata.
Asta n-avea sa fie bine. Și aveau sa fie urmari pe măsură. Puteam sa simt asta.

Mi-era, în mod clar, peste puterea de înțelegere. Îmi spusese că a venit pentru mine și poate că eu chiar am crezut-o, căci speram și eu să nu își mai ia tălpășița dacă ei chiar fi păsat într-atât. Ori măcar să nu mă mai lase singură pe nebănuite, de parcă nu aș fi gagică-sa și nu aș merita și eu măcar un amărât de „la revedere”, că am și eu o inimă pe acolo pe undeva, ori cât de tare ar cam uita ăștia din jurul meu că-i posibil, că doar eu sunt brută și atât, pentru mulți. Dar ea ar fi trebuit să înțeleagă, mai bine ca oricine, și iată că făcea iar totul după capul ei, fără să-i pese că mă lasă în urmă și că avusesem și eu o amărâtă de speranță.
N-am mai zis nimic tot drumul și nici n-am mai vorbit cu nimeni, că numai de asta nu aveam chef. Era de fapt o atmosferă tare tensionată, și eu puteam să văd asta. Mako se pusese lângă soră-mea, iar eu chiar voiam să-l omor pentru asta, că și așa văzusem eu ce boacăne a făcut idiotul, așa, din prima. Că doar nu poate el să se țină în frâu. Iar eu ajunsesem să stau nu lângă Nyxis, cum aș fi vrut eu, ci în compania lui Zavien, care, totuși, fusese destul de deștept să nu mă enerveze mai tare, că pentru el nu aveam milă să-i dau una. Dar mă cunoștea, și mi-era unul dintre cei mai buni tovarăși, deci apreciam, totuși. Însă eu nu aveam chef de niciunul dintre ei, de fapt, și știam bine eu ce metode strategice de așezare și-au ales ei, că nici nu mă gândeam la altceva. Doar eu eram aia turmentată, nu?
Voiam să ajung, odată, să sparg un perete și să mă arunc în pat, pentru că altceva nu-mi mai rămăsese mie de făcut acum. Și tocmai ăsta era motivul pentru care mi-am îndesat căștile în urechi, cu muzica la maxim și fără altceva în gând decât să ignor orice aveam în cale până vom fi înapoi la Hellcraft.
Oprisem, deci, în cele din urmă, ieșind mai toți, cu idioata de Seraphina în frunte, iar ăsta nu era decât un motiv să mai aștept, alegând să părăsesc autobuzul printre ultimii, după ce majoritatea prietenilor mei erau deja afară. Am coborât într-un final, cu demonul înaintea mea, care, dintr-un motiv sau altul, se oprise brusc, postându-se în fața mea, ca și cum nu ar fi vrut să-mi arunc privirea după el. Iar asta nu m-a făcut decât să-l trântesc violent de pământ, lucru pe care era clar că-l anticipase, pentru că silueta ce aștepta mult prea calmă pe scări îmi retrezise văpaia înnebunită din ochi, pe care ei doriseră atât de mult să o stingă mai devreme.
De ce-mi făcea asta, de fapt? De ce nu putea să stea cu mine de nicio culoare și trebuia să mă chinuie atât? De ce, pur și simplu, de ce? Nici că-i mai auzisem cuvintele, căci deja îmi simțeam sângele clocotind acid, și, fără să mai gândesc măcar, m-am năpustit cu violență asupra ei, izbind-o cu putere de zidul din spatele său, fără să-mi pese de pereții care se năruiau în urma impactului. O voiam terminată, doar pentru că îndrăznea să se joace în asemenea fel cu sentimentele mele și-și bătea joc de fiecare dată, lăsându-mă să cred ca poate, doar poate, s-ar fi schimbat. Și nu era cazul niciodată. Iar eu nu știam decât că-mi pasă prea mult ca să nu vreau să i-o plătesc chiar în momentul ăsta.
- Să te ia naiba, am scuipat printre buze, țintuind-o în același loc, deja turbată de furie. Cum îndrăznești să-mi faci mie asta? i-am țipat, deși nu știam dacă cuvintele mele mai păreau în vreun fel inteligibile, căci îmi auzeam ecoul slab răsunând în creier, iar uneori și pe mine mă speria cât de inumană puteam să fiu.
Dar, sinceră să fiu, indiferența ei mă omora.

Si sa-mi bag pula in ea de treaba, ca zau ca nici ea nu stia altceva. Bine, nu eram nici eu vreo sfanta si era clar ca nu era nici cazu' sa fac pe nevinovata. De fapt, nu era nici ca si cum m-as fi asteptat la altceva din partea ei. Dar cateodata e chiar proasta, ma jur. Sau asta-mi venea mie sa-i urlu acum, ca nemernica nici macar nu statea sa ma asculte. Ca poate asa ar fi aflat si ea ca am facut pana acum pe stana de piatra doar ca sa vada si ea ca nu-s o nenorocita chiar atat de mare. M-am intors pentru ea si chiar imi doream sa ma tin de cuvant. Caci de data asta chiar am privit in urma atunci cand am vrut sa plec. Si mi-a fost groaza sa constat ca nu pot. Pur si simplu nu mai puteam s-o las... Dar, in mod evident, gandurile astea au si disparut in momentul in care m-am vazut izbita cu putere. Si putea sa fie ea gagica-mea, dar pentru asta aveam s-o bat rau de tot.
- Ce dracu' ti-am mai facut acum, idioata dracu'? am urlat, ridicandu-ma si ajungand la fel de turbata in dreptul ei. Nici macar n-am realizat cand am ajuns atat de aproape, cu degetele incalcite in parul ei, aproape maraind de furie.
Mai departe m-am pierdut in nervi si in propria putere, fara sa mai stiu ce urma sa ii zic. Tot ce stiu e ca am crapat asfaltul cu ea atunci cand am aruncat-o pe jos, total indepartata de orice urma de umanitate care ar mai fi putut ramane in mine. Nu-mi doream decat sa o termin, s-o fac sa taca, sa-si inghita cuvintele. Si nu doar pe ea voiam s-o ranesc atat de rau, caci brusc cam orice fiinta aflata in aria mea vizuala parea sa-mi creasca furia. Simteam cum ard, cum pierdusem controlul fiecarui muschi si cum urma sa ma dezlantui. Dar nici ca mai judecam, iar lipsa mea fata de control ma facea cateodata si pe mine sa ma cutremur, avand in vedere faptul ca nu mai vedeam in fata ochilor. Ma simteam orbita de propriile emoti si nu puteam sa nu fac ceea ce simteam atat de tare ca vreau sa fac. Nu puteam sa ma opun. Si totusi, cumva calea mi s-a luminat din nou, iar totul a devenit mai mult decat confuz doar intr-o secunda. Si nu eram eu de vina, caci stiam doar o singura persoana care putea face esta cu atata usurinta...
- Katrina, inceteaza, mi-a vorbit, o voce atat de familiara mie, iar in cel mai scurt timp l-am putut vedea pe brunetul inalt, facandu-si acum aparitia. Privirea lui era blanda si la fel de calda ca de obicei, in timp ce glasul ii era ferm, neincetand sa ramana aproape de mine. Cumva ajunsese intre mine si Morgianna, vorbindu-mi acum din fata ei. Si stiam si eu de ce era in stare, caci nu cunosteam decat cateva persoane capabile sa ramana atat de calme prin preajma noastra si sa mai poata fi capabile si sa tina o astfel de situatie sub control. Vedeam cum lumea se agita in jurul lui, felul in care toti aveau tentinda sa se dea inapoi pentru a-l lasa pe el sa ramana langa mine. In schimb, eu n-am putut decat sa ma incrunt, simtindu-ma in continuare paralizata si parca sedata. Dar stiam eu ca asta era mana lui. Ii simteam aura aia puternica, dar atat de intunecata, de la mile departare.
- Ce cauti tu aici, nenorocitule? nu m-am putut abtine sa nu-i strig imediat demonului care se presupunea ca-mi era tata.
El parea sa-si mentina calmul si sa ma analizeze cu privirea, parand totodata ingrijorat, dar si pregatit pentru absolut orice. Urma sa-mi dea vesti proaste, ca doar stiam eu cum facea lepra asta nenorocita din fata mea.
- Am venit sa te iau acasa, veni de aceasta data raspunsul sau, lipsit inca odata de orice urma de severitate, in timp ce eu am ramas cu privirea atintita asupra sa, absolut incremenita. Imi doream sa ii spun ceva, dar mintea mea procesa atatea idei si posibile proteste incant actualii mei nervi nici nu ma faceau capabila de a rosti ceva articulat cum trebuie. Turbam, simteam cum turbam.

Mă simțeam răpusă de furie. Știam că va riposta și, de fapt, chiar am vrut să facă asta, penru că știam că poate așa mă voi putea elibera de toată nervozitatea acumulată până acum, pentru că era în fața mea tocmai ea. Nu voiam să-i aud explicațiile, căci nu avea absolut nicio scuză. Tocmai pentru că se afla aici acum mi-era mai greu să o iert că a îndrăznit să plece, fără să mă lase să știu ceva, așteptând-o ca o idioată și neștiind ce se întâmplă de fapt. Căci, dacă avea de gând să vină aici, să rămână cu mine și să nu mă mai părăsească, ar fi putut să mă anunțe. Nu ceream prea mult. Dar vreau să știu, căci nu sunt jucăria ei. Nu sunt proasta ei și nu are niciun drept să dispară așa mereu, mai ales când ea este cea care ar trebui să fie tot mai conștientă de cât de mult rău îmi face în felul ăsta.
Iar loviturile ei nu dureau, ci mai mult mă agitau, căci acum turbam de nervi, nebună și fără urmă de dorință de a mă opri. Eram gata să șterg totul cu ea, să o distrug, iar asta doar înainte să o las să-mi spună ceva, căci mintea mea nu mai percepea altceva. Îmi voiam revanșa, de fapt. Voiam să fiu bine și din nu știu ce motiv aș fi putut avea impresia că tocmai această confruntare mi-ar fi rupt în două bariera de tristețe și singurătate pe care o lăsasem să se așterne asupra mea. Și nu mi-e rușine să admit că eu chiar nu pot suporta să fiu singură și ea e singurul motiv pentru care am ajuns să mă tem atât de tare de a fi lăsată baltă, pentru că ea făcuse asta, și nu doar odată. Știa să plece, atât, iar eu nu pot să stau și să țin la ea în halul ăsta, în timp ce o văd mereu dispărând, ca și cum nu ar fi existat niciodată. Și ce crede ea că rezolvă dacă își face așa apariția? Nu poate șterge cu buretele totul. Mai rău mă distruge și nici nu realizează, pentru că mai mult ca sigur tot eu sunt nebuna care nu poate să vorbească fără violență. Și să fiu ce vrea ea, dar pur și simplu... nu pot, că mi-e prea dragă și prea importantă.
Am ignit, căci și ea scăpase de sub control, și ajunsesem să ne bruscăm una pe cealală, creând haos în jurul nostru. Apoi, când nici măcar nu mai realizam ce se întâmplă, totul s-a oprit, și m-am trezit în simțiri la timp cât să înțeleg ce se întâmplase, căci înaintea mea apăruse chiar Abbadon, demonul care îi era ei tată și pe care îl știam și eu atât de bine.
Auzisem replicile schimbate. Îi văzusem ei ura din ochi și îi simțeam lui blândețea din ton, căci eram conștintă că el chiar o iubește. Dar n-am putut să respect asta, n-am putut să stau potolită și, când i-am auzit ultimle cuvinte, am simțit cum mă rup în două. Pentru că, oricât de furioasă aș fi fost, de data asta nu mai aveam de gând să o las să se ducă. Nici că mă gândeam să fie altfel.
- Nu poți s-o duci nicăieri, m-am revoltat brusc din spatele brunetului, mârâind nemulțumită, făcându-mă auzită mult mai tare și mult mai clar decât s-ar fi cerut.
Dar eu nu aveam de gând să îngădui asta. Mai contam și eu aici, nu-i așa?

Cum indraznea sa vina aici si sa-mi spuna cu atata seninatate ca vrea sa ma ia acasa? N-are decat sa incerce, caci stiam deja amandoi ca n-aveam sa-l urmez. Iar daca tot s-a deranjat sa vina in vizita, ar face bina sa faca deja cale intoarsa si sa se oboseasca sa se intoarca inapoi de unde a venit.
Odata ce i-a auzit si protestul Morgiannei, venit chiar inainte ca eu sa mai pot spune ceva, l-am vazut cum s-a dat la o parte din fata ei, atat cat sa ne poata privi pe amandoua. In felul asta n-am avut de ales decat sa privesc inaintea mea si sa dau ochii cu ea, iar cand am citit ce se ascundea in privirea ei, am simtit cum parca ceva se spargea si in mine. Nu voiam sa plec. Nu trebuia sa plec. Si il uram grav pentru ca-mi facea asta, pentru ca acum imi doream si mai tare sa o asigur ca n-am s-o mai parasesc.
- Morgianna, n-am venit aici cu intentii rele, si-a dorit sa o asigure, folosind acelasi ton, dar Katrina are probleme mari si stim deja ca in Iad va fi ferita de orice pericol, continua, privindu-ma de aceasta data pe mine.
- Ma lasi in pace? am refuzat categorit, cu tot dispretulde care dispuneam in acel moment. Voaim sa ma fac inteleasa, voiam sa ii fie clar si sa-i rasune cuvintele astea prin cap atunci cand se va intoarce acasa si se va vedea din nou singur. Io nu vin nicaieri cu tine, am tinut sa adaug, sustinandu-i privirea la fel de serioasa.
Putea el sa sa stea mult si bine si sa faca pe adultul responsabil in timp ce ma facea pe mine de ras p-aici. Dar adevarul era ca stiam si eu cat de tare incearca de fapt. Doar ca eu chiar nu voiam protectia lui. A nimanui chiar. Puteam sa ma descurc si singura si nu aveam nevoie sa traiesc in umbra unor babaci doar pentru ca exista prea multa lume care sa-mi vrea capul.Iar cand vorbeam eu de inamici, era calr ca nu era nimic dragut. Caci se nimerea sa ma refer tocmai la cele mai ingrozitoare si de temut creiaturi din cate exista. Si nu eram deloc singura cu altfel de inamici.
- Pot macar sa-ti cunosc si eu motivele? Pentru ce ai risca totul, Katrina?
Il uram, il uram rau de tot pentru ca ma obliga s-o zic in gura mare, dar zau ca nu m-am mai controlat atunci cand i-am intalnit privirea aia plina de siguranta.
- Pentru Morgianna! am tunat, aproape auzindu-mi ecoul propriului strigat. D-aia vreau sa stau. Si d-aia n-am de gand sa plec. Ce credeai tu? Ca e atat de usor sa vii si ma scoti pe mine din sarite, de parca eu chiar n-as avea nimic de zis? Oh, ba am, si poti sa crezi cat vrei ca ti-a mers tie smecherioara, dar cu mine nu-i atat de usor. Asa ca n-ai decat sa te duci dracu' de unde ai venit, sa te dai cu capul de pereti, sa insisti la infinit, fa absolut orice vrei tu. Mie nu-mi pasa, pentru ca eu raman aici. Ti-e clar?
Eram mai hotarata ca oricand. In schimb, el nu se arata deranjat de sfidarea mea. Si nu numai ca era obisnuit, dar tot refuzul meu se finaliza cu un oftat din partea lui, dandu-mi de inteles ca nu se astepta la mai putin din partea mea.

Sincer să fiu, nu eram eu prea sigur ce și cum s-a mai întâmplat, că ultima dată totul era cam razna și puteam să jur că numai ceremonia n-o să mai apuce să se întâmple, mai ales în ritmul în care începuse totul. De fapt, chiar eram pregătit să stau mai toată ziua după fundul demonițelor, doar ca să mă scutesc pe mine și pe cam oricine de tot ceea ce înseamnă „mai rău”, dar cumva părea că totul se mai liniștise, iar acum stăteam mai toți îngrămădiți în sala mare de ceremonii, din simplul fapt că unui grup de retarzi li s-a urât să apară ei la vreo săptămână după ce a început anul și noi, ca niște elevi model ce suntem, ne holbam acum la cum directorul tot încerca să ne aburească ca de fiecare dată, destul cât să mă facă să mă întreb tot mai tare de ce dracu' sunt eu aici și cum de nu fac orice altceva.
Doar că rămăsesem după Morgianna și Kat, iar Mako apăruse și el, probabil trimis la plimbare de scârbitura aia cu care din orice motiv dat naibii ar avea, lui îi place să petreacă timpul.
- Bă, jigodie, te-ai întors, hă? m-am trezit dintr-o dată cu o claie blondă țipând la mine, și nici că a durat mai mult de două secunde ca vărul meu să-și ia una peste ceafă. Și tare mă enerva el cum își dădea el acum ochii peste cap și se vedea important tare, dar n-aveam ce-i face, că măcar el avea jumătatea aia de drept să poată să se dea mare că noi am fi rude, nu ca alții. Prost mai ești, continuă cu ale lui, până ce privirea îi căzu pe brunetul de lângă mine și pe demonița abia reapărută. Da' voi când ați apărut? se miră, și tare voiam să nu-l bage nimeni în seamă, că asta era ora lui de limbariță, dar nici că nu se putea ca Mako să nu-i dea atenție.
- Tu de unde ai mai apărut? de amuză amicul meu cel mai bun, în timp ce Cavender se liniști până la urmă, luând un loc lângă noi.
Ce-i drept, mai lipsea Herraxus să fim formula completă, pentru că Nyxis venise și el lângă Moriganna destul de încântat, privind cum idiotul ăla își terminase în sfârșit discursul interminabil și, spunea el, era gata să anunțe elevii noi.
Nu că aș fi fost eu prea atent, dar cumva, vocea vrăjitorului răsuna în mai toată sala, și mi-era imposibil să nu aud cum le-a anunțat intrarea Adrisei și lui Edenrian Vandenstorm, care se dovediră a fi doi frați destul de interesanți, ori cel puțin la prima vedere asta dovedeau, și mai ales datorită tatuajelor ce le împânzeau trupurile, însemne pe care le știam bine și mi-era clar deja care e treaba cu ei, deci nici nu a fost vreo surprinză când, în urma testului, au fost sortați în Cimeris.
- Ăia doi îmi par cunoscuți, mă jur, am auzit-o pe demonița albăstruie vorbind, în timp ce-și mijea ochii la noile personaje ce tocmai părăseau scena pe care se aflaseră până acum, îndreptându-se drept spre brunetul înalt de care acum eram sigur că le e rudă.

Aproape ca ma rugam ca Eden sa nu fie repartizat in Cimeris, dar mi-a fost clar mai tot timpul si cum n-a fost timp de discutii ori de cine stie ce reactii, i-am asteptat sa termine, ca intr-un final sa-i surprind inca de cum au parasit scena.
- Adrisa, am strigat-o pe bruneta, stiind ca avea sa se intoarca imediat, iar in felul asta nu am mai fost nevoit sa ii atrag atentia si varului meu, care era fix langa ea. Acum, daca as fi stiut si pe unde naiba se afla Saya, tare bine ar fi fost. Ca nu numai ca trebuia sa-mi tin un ochi pe Eden, dar acum mai trebuia sa ma uit si in toate partile dupa demonita.
- Eden!
Atat i-a fost, ca in continuare s-a trezit cu blonda in spate, nemaipomenit de incantata si de entuziasmata la vederea celor doi. Si normal ca i-am lasat sa isi faca de cap, ca doar se revedeau dupa atata timp si macar ea sa le faca o primire mai calduroasa.
Ce a urmat dupa a fost mai mult sau mai putin interesant, avand grija ca de data aceasta sa ma indrept in directia lui Isidius, prezentandu-se si roscatul, la randul sau, in fata verilor mei.

Eram, in sfarsit, dupa atata timp, usurata. De fapt, chiar simteam ca pot sa respir in sfarsit, pentru ca ultima perioada fusese ca o tornada si abia acum puteam sa imi dau voie sa ma bucur măcar putin de moment.
Mi-am indreptat imediat privirea catre brunetul ce ma chemase, mergand direct spre el si fara grija fratelui meu, in directia caruia am zâmbit totusi, caci fusese intampinat chiar de catre demonita pe care n-o mai vazusem de atata vreme. N-am stat insa mult sa zabovesc, fiind concentrata pe Rhain, care probabil astepta niste vesti si probabil o explicatie mai concreta a tot ceea ce se întâmplase. Ori poate nici macar atat, pentru ca m-am rezuma numai la a-l saluta, in timp ce Eden aparuse si el langa mine, cu tot cu Saya in spate, ranjind incantat. Ce-mi doream acum insa era sa se tina departe, macar pentru o vreme, de probleme. Nimic mai mult, doar putina liniste, iar fratele meu e exact cel mai nepotrivit de avut in jur cand ceri asa ceva.
M-am rezumat, deci, la a-mi da ochii peste cap, atentia fiindu-mi atrasa acum de o alta prezenta, ochii fiindu-mi fixati acum asupra roscatului inalt de dinaintea mea, Isidius, din cate am înțeles.
- Adrisa, incantata, m-am prezentat, fara a putea insa sa nu fiu intrerupta de blondul ce reușise deja sa maraie la cineva, care se intamplase sa ii iasa in cale la momentul nepotrivit. Pe el nu-l baga in seama, am adaugat catre cel cu care vorbeam, luandu-mi ochii de la Eden. Ne prefacem ca nu-i din familie.
Ori cel putin, de cele mai multe ori asta sper. Si nu ca n-as tine la el, dar nici ca sunt prea mandra de ce ispravi poate face si cum tot eu ajung sa am grija de el de fiecare data.

Nu, nu fusesem in nenorocirea aia de excursie. Ca nu, nu ma trezisem. La naiba, altii mai si lucreaza. Si zau ca ii spusesem lu' Lilith sa vina si sa ma trezeasca, dar cumva am sfarsit prin a ma distra umpic cu un anumit pustan blond, care, la ultima verificare, se nimerea sa mai fie si ruda cu Zavi. Dar cui ii pasa? Mai aveam eu experiente cu copiii din Dantalion. Si nu erau deloc inocenti precum s-ar spune. Ca stiu eu mai bine.
In mod bizar, a venit si dimineata, chiar mai repede decat m-as fi asteptat, iar cum eram deja treaz, stiam ca si timpul meu de stat singurel se incheiase. Asa am pornit eu catre sala principala, fiind mai mult atras de agitatie, in momentul in care mi-am reamintit ca veneau elevi noi si avea sa se tina ceremonia. Bine, asta daca nu incepuse deja, dar zau ca nu-mi pasa. Nu mie. Caci, odata intrat acolo, printre sutele de fiinte, l-am ochit intocmai pe cel care ma interesa pe mine in mod special si caruia ii mai dusesem dorul, insa asta zau ca nu trebuia sa stie.
- Zavi! nu m-am putut abtine sa nu strig ca o domnisoara in calduri si sa rup distanta dintre noi, sarindu-i direct in brate si lipindu-mi pentru scurt timp buzele de ale sale.
Da, nici eu nu stiu ce ma apucase sa-mi arat eu sentimentele tocmai acum, dar ceva-mi zicea ca aveau sanse sa nu ma respinga... prea rau. Ori cel putin asa presimteam eu. Si vai, cat de tare imi mai doream sa nu ma insel. Ori ca macar sa nu stea ca prostul si sa se uite la mine, cand ar putea sa-mi urmeze exemplul si sa incerce macar sa pretinda ca e la fel de fericit sa ma vada.

Nimic altceva n-a mai reusit sa-mi atraga atentia, chit ca poate mai scapam cate un ochi la cine urma sa fie prezentat acum, fara însă sa fiu prea interesat. Reluasem conversatia cu Cavender, care tinea sa ma injure in toate felurile posibile doar pentru ca nu mi-a pasat destul cat sa pun pe cineva sa-l astepte pe el cat timp facea pe mironosita idioata si trebuia el sa-si ia cine stie ce mai uitase de data asta. Nu ma oboseam insa sa-l ascult, ignorand total ce avea de reprosat in timp ce eu aveam de vorbit cu ceilalti, tare curios cum naiba ajunsesera Mako si Kat aici, ca doar stiam ca nu erau deloc planificati sa apara acum si nici ca avusesem timp sa aflu ce s-a intamplat cu toate evenimentele din dimineata asta. Acum eram insa destul de linistit, dar parca mi-era ca nu o sa ramana asa, mai ales cu ei aici, pentru ca stiu prea bine ca nu poate sa mearga bine totul. Aflasem insa ca amicul meu cel mai bun era aici fara stirea lui Azazel, caci nu putea el sa aiba rabdare sa mai astepte putin. Incepuse sa-mi povestească despre seara trecuta, dar mai mult de doua cuvinte nu a ajuns sa spuna, caci am fost total distras de o voce mult prea cunoscuta mie si, fara timp de a protesta împotriva poreclei atat de detestata, m-am trezit cu acel cineva in brate, bucurandu-ma insa de atentia primita. Nici ca intelegeam cum de a ales el sa sara tocmai pe mine, insa nu m-am împotrivit in niciun fel, raspunzandu-i chiar in acelasi mod. Mi-am lipit, de asemenea, buzele de ale sale, prelungind momentul anterior, fara sa ma gândesc daca are sens sa imi fac sperante sau nu.
- Tu unde ai fost pana acum? l-am intrebat ranjind, caci inca procesam faptul ca Ev tocmai venise la mine, cand de cele mai multe ori alegea sa ma ocoleasca in favoarea oricui altcineva.
Dar imi convenea, si inca foarte tare, iar el chiar nu trebuia sa stie asta, si tocmai pentru ca stiu ca nu are niciun sens sa ma gandesc ca ar putea fi ceva mai mult. Pana la urma, asta era el, iar eu ramasesem doar un idiot care sa se gandeasca la el total altfel decat ar trebui.

Si zau ca n-am putut sa nu-i raspund cu acelasi ranjet, simtindu-ma de-a dreptul topit de reactia lui. Ba mai mult, mi-a raspuns si nici ca m-am putut simti vreodata mai bine de atat.
Ce-i drept, imi mai facusem eu scenarii d-astea. Imi faceam tot timpul, chiar, insa niciodata nu apucam sa le pun in practica. Sau, mai bine zis, nu indrazneam. Ironic cum tocmai eu nu aveam indrazneala sa ii sar in brate lui Zavi, dar era de mentionat ca brunetul nu era tocmai cea mai toleranta persoana si nu avea nici sentimente pentru mine. Iar asta cam nu-mi dadea niciun drept sa sar pe el dupa bunul plac, chiar daca ar fi parut ca imi permiteam asa ceva cu oricine voiam eu. In plus, orice gest al meu putea oricand sa-i declanseze nervii, insa asta depindea si de butoanele pe care le apasam sau pe ce puneam mana. Iar eu stiam tare bine cum sa-l ating ca sa-i provoc placere si poate doar atat, pentru ca uneori ma facea sa cred ca doar eu pot avea efectul asta asupra lui, chiar daca stiam deja ca n-ar recunoaste-o niciodata si ca probabil era doar in capul meu. La urma urmei existau o multime de alte persoane care ii puteau atrage atentia prin multe alte moduri. Eu nu aveam nimic special si nu puteam decat sa accept si sa recunosc asta. Oricum Zavi nu avea sa fie al meu niciodata.
- Prin scoala, cautam companie, l-am informat, in timp ce-mi infasuram bratele in jurul gatului lui, fara sa rup contactul vizual vreo clipa.

Nu-mi ingaduiam deloc sa cred ca ar putea fi ceva mai special cu reactiile lui, insa imi doream sa cred. Si tocmai din cauza asta ma si indepartam de ideea asta puerila, pentru ca n-am eu cum sa stau ca un copil idiot si sa ma gândesc ca as putea avea eu vreo sansa sa fiu cu ceva mai special decat oricare altul pe care l-ar fi gasit el pe moment. Stiu ca nu sunt si stiu ca nu are sens, de aceea nu-mi fac iluzii. Ori cel putin incerc sa nu, ca sa ma pot mentine pe o linie de plutire si sa nu dau de tot cu amaratele alea de sentimente pe jos. S-ar astepta careva tocmai eu sa stau cu inima cat un purice, asteptand o zice nu va veni niciodata? In mod clar, nu. Eu mereu faceam ce voiam, cu cine aveam chef si paream, probabil, lipsit de suflet, de multe ori. Iar asta tocmai pentru ca nu sunt dispus sa arat cat de mult dau si imi pasa, caci doar eu stiu cat de intens pot trai totul si cat de drag mi-e, de fapt, chiar cel ce mi-e coleg de camera si se afla acum in fata mea.
Ascundeam multe si totusi lasam totul pe fata, reactionand exact asa cum imi venea. Mi-am ridicat instant spranceana, avand grija sa nu intrerup contactul vizual.
- Si acum ai gasit, i-am raspuns cu aceiasi expresie, lasandu-mi bratele sa-i cuprinda nestingherite talia.
Inca ma intrebam " de ce ", caci tot nu puteam sa-mi explic de il apucase, dar stiam ca mi-e mai bine sa nu stiu raspunsul. Nici nu aveam de ce sa ma gândesc la asta. Imi primisem momentul dragut, deci nu aveam de ce sa il intunec cu gandurile mele.

Nu ca i-as fi inteles reactiile prea tare, dar profitam de situatie, fara sa pun intrebari. Si nu ca as fi stat eu cu grija ca-i sar lui dracii, dar nici nu puteam avea pretentia sa simta ceva pentru mine, din moment ce tot ce se intampla intre noi era doar contact fizic si atat. In plus, nici eu nu ma incepeam sa fac confesiuni, iar la cum il stiam eu pe Zavi, chiar si daca ar fi fost ceva, nici el n-ar fi facut. Dar cum nu puteam decat sa ma bucur de toata apropierea asta neasteptata si chiar publica, mi-am apropiat fata mai tare de a lui, mentinandu-mi ranjetul.
- Mi-a fost dor de tine, i-am dezvaluit, fara ocolisuri, sarutandu-l scurt inca odata.
Iar daca asta era vreun vis, atunci nu-mi doream sa ma mai trezesc. Ca doar nu era primul si stiam si eu cine se trezea de fiecare data dezamagit. Si acum zau, cum ma putea privi el altfel fata de cum ma priveau ceilalti? Nu voiam si stiam ca nici nu avea rost sa-mi fac eu sperante tocmai cu el. Dar undeva, acolo, exista o speranta care ma facea sa-l vreau si mai mult. Si chiar daca nu stiam cand aveam sa plec de aici si sa ii dau drumul, nici ca-mi doream sa ma gandesc. Tot ce-mi doream era sa petrec cat mai mult timp in prezenta lui, fara sa tin cont de orice altceva m-ar fi putut distage. De fapt, cu el in fata lui, nimic altceva nu mai exista.

Cumva, nu-mi dadeam voie sa cred in realitatea asta. Era mai mult decat de obicei si tot ce puteam sa ma intreb era ce naiba putea fi acum in capul lui Ev. Dar stiam: avea nevoie de atentie si probabil pe mine m-a ochit acum, chit ca putea foarte bine sa se duca la Mako, ca doar el fusese cel care lipsise vreo trei ani, nu eu. Dar i-a fost dor, aparent, de mine - ori probabil doar de a-si face de cap cu mine, si, probabil ca nici asta nu avea sa ma deranjeze prea tare. Voiam mai mult, insa. Atat de mult, dar stiam ca nu am sanse sa primesc asta. La urma urmei, ce-i pasa lui de mine? Ca ramaneam un ultim alt partener de sex si dezmat, ca si asa, altfel n-avea sa ma vada vreodata.
M-am resemnat ce-i drept, caci acum ma multumeam cu atentia pe care nici naiba nu s-ar fi asteptat de nicio culoare.
I-am zambit, totusi, ramanand cu privirea atintita asupra sa, parca nici nevrand sa clipesc, de teama ca n-o sa mai fie la fel cand pleoapele mele se vor ridica.
- Da? Pai cum asa? m-am aratat interesat, din moment ce eu credeam ca fusesem singurul care i-a simtit lipsa, chit ca fusesera doua amarate de zile.
Dar devenisem atat de obisnuit sa-l am pe Ev in jur, mai ales in camera, ca deja ajunsese ceva bizar sa nu fie acolo tot timpul.
Il trasesem mai aproape, de-a dreptul instinctiv, fara sa ma gandesc ca poate consecintele nu vor fi cele asteptate de mine. Insa nu ma multumisem cu acel sarut fugitiv. Insa ramasesem asteptand, cu ochii pironiti intr-ai sai, fara sa-mi pierd urma ranjetului ce incepea, ce-i drept, sa ma copleseasca de-a dreptul.
Dar nu m-am multumit cu atat, s buzele mele au ajuns sa le atinga pe ale lui, prea nartural sa mi se para gresit. Nu ca ar fi fost asa, in vreun fel.

Încă nu-mi venea să cred. Părea atât de incantat... Era de parca el chiar s-ar fi bucurat de prezenta mea. Dar știam eu ca probabil se gândea la ce avea sa urmeze după, căci știam amândoi cum se sfârșeau apropieri le de genul acesta, chiar dacă de obicei nu ajungeam eu sa-i sar lui în brate. Și puteam la fel de bine sa ma duc la oricine altcineva, ca sa fie el liniștit, dar ii ochisem pe Kat și Mako de mult, iar asta nu putea decât sa ma mulțumească. Însă eu nu aveam ochi decât pentru Zavi. Mereu am avut. Și numai eu știam cum s-a întâmplat asta și de cat amar de vreme încercam sa țin asta în frâu. Nu de alta, dar Zavi nu mi-ar fi răspuns niciodată la fel. Trecuse prin destule și ceva îmi zicea ca era mai bine sa nu-l întreb cat de neînsemnat eram eu pentru el.
M-am bucurat de e fiecare moment și de felul în care ma pierdeam în privirea lui. Ba chiar avusesem parte de un zâmbet, iar asta mai ca m-a șocat, pentru ca știam prea bine cat de rar era.
- Ce ma fac eu fără Zavi? am lăsat cuvintele sa iasă, fără sa le pot controla. Sa nu ma mai lași singur, am reușit sa mai adaug cu același ton tremurat.
Pur și simplu ma topeam când îl vedeam ca îmi răspunde. Habar nu avea cat de tare tânjeam eu după toate astea, după toată atenția lui... De aceea nu mai putut abitine, strangandu-l iar în brațe, ingandui-mi sa cred ca era real și ca poate Zavi nu ma lasă să-mi fac iluzii degeaba.

Mă abțineam de la a crede, căci chiar nu voiam să mă alin cu speranțe deșarte. Puteau fi vorbe lăsate în urmă ori pur și simplu că îi lipsise compania oricui, căci rămăsese aici de unul singur și, deși nu am vreo confirmare, pot să fiu sigur că Ev nu se înțelege bine cu solitaritatea. Chiar și Lilith fusese plecată, căci o văzusem de dimineață în autobuz aruncându-mi priviri încruntate și deloc prietenoase. Puteam să rămân însă cu gândul că nu are cum să fie nimic. Și mă forțez atât de tare să nu cred pentru că știu că mi-ar fi prea greu să revin la cine sunt eu acum dacă i-aș conștientiza refuzul. Și poate că nu sunt pregătit să-mi asum faptul că eu am ajuns să simt iar ceva atât de profund, dar sentimentul dăinuie de ceva timp. Mă arde, anihilează, face bucăți, ucide și lasă numai cenușă aruncat în neștire, pe podeaua propriului suflet. Aș fi preferat să închit ușa aia de tot, să-mi încui inima într-una dintre cele mai adânci crevase ale minții mele și s-o las acolo, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Dar eu sunt conștient că nu sunt nici măcar pe jumătate pe atât de dur cât pot părea în ochii multora și prefer să mă închid decât să mă las cucerit de irațiunea unor emoții care nu fac decât să distrugă ceea ce a mai rămas din mine.
Mă temeam totuși că poate el și-a dat seama deja. Ori că se joacă iar eu voi ajunge tot cel care a pus botul când n-a trebuit și pe cine n-a trebuit, pentru că eu chiar nu știu să găsesc pe cineva pe care să plac și la care să pot să ajung fără a-mi sacrifica întregul sine.
Și, totuși, puteam să citesc printre rânduri sinceritatea din cuvintele lui...
- N-am să mai plec, mi-a ieșit involuntar printre buze, căci ochii mei încă rămăseseră pironiți asupra sa și nici nu mai știu cât de limpede gândeam.
Cert este că mă simt tare departe de orice realitate cunoscută mie, și totuși atât de aproape.

Raspunsul lui m-a facut sa-mi arat cel mai frumos zambet, absolut captat de acele cateva cuvinte rostite cu atata sinceritate, dar totodata atata siguranta. Si oricat de tare mi-as fi dorit sa nu ma las furat de vorbe dulci si simple atingeri tandre, era probabil mult prea tarziu. Trebuia sa fii orb ca sa nu observi cat de tare ma topisem in fata lui si cat de tare radiam in fata oricarui gest venit din partea sa. Tanjeam tot mai tare dupa fiecare privire aruncata de Zavi catre mine si pana si dupa cel mai mic semn de atentie venit din partea lui. Nu ma mai puteam dezlipi de trupul care ardea, lipit de al meu, iar inima continua sa-mi tresalte in piept, aproape explodand fericita din cauza multimii de emotii care ma copleseau acum din toate partile.
Aducandu-mi mainile peste chipul pe care-l sustineau acum cu atata griji, mi-am mai lipit inca odata buzele de ale lui, facand-o de data asta mai lung si mai apasat, ca mai apoi sa-i zambet total multumit.
- Nu fara mine, am rostit in cele din urma, atat cat sa ma poata auzi doar el si nimeni altcineva.

Ajunsesem total buimăcit, căci nici eu nu mai știam ce se mai cade să cred. Dar părea atât de real încât părea că deja mă temeam că asta nu poate fi adevărat. Vedeam sinceritatea din ochii lui și mi-era clar că nu putea fi doar în capul meu. Și era ceva în momentul ăsta care-mi tot repeta că ar putea să fie exact cum am sperat eu, dar până și mie mi-era frică să mă agăț de speranța asta.
Era ceva în felul în care mă privea, de parcă aș fi fost mai mult decât ceea ce sunt de obicei, iar atingerile lui erau cu mult mai blânde și mai atente ca în alte dăți. Îi simțeam buzele presate de ale mele, de parcă nu m-ar fi lăsat să fiu singurul rămas în jocul ăsta și scânteia din ochii mei se aprindea mai tare. Puteam s-o simt, vedeam acea văpaie ce se întețea între noi. De fapt, mă simțeam ca un nebun care-și caută realitatea, fără să știe pe ce cale să o apuce. Așa că m-am mulțumit prin a accepta zâmbetul lui și nici că mai gândeam înainte spă reacționez, căci chipul meu îi oglindea expresia mulțumită. Nu voiam să las să se vadă atât de mult. Nu plănuisem să fac asta și nici că mă gândeam că voi apuca eu ziua în care să mă gândesc că mi-ar putea fi întoarse sentimentele. Dar eram departe de orice înseamnă rațiune acum și nici că nu puteam să îmi mai imaginez acum altceva decât că am o șansă. Una singură și neînsemnată, dar o am.
- Desigur, i-am răspuns aproape șoptit, în așa fel încât nici măcar nu mai realizam dacă eu chiar am rostit cuvântul ori doar mintea mea a vorbit.
Nu mai știu nimic. Absolut nimic. Am pierdut orice contact cu tot ceea ce-mi pusesem vreodată în minte și nici că puteam să trec peste ceea ce se întâmpla acum. Mă pierdusem, ce-i drept.
- Bă, voi sunteți împreună? se auzi în cele din urmă dintr-o parte, vocea demoniței reușind să mă distragă.
Și chiar nu voiam să știu răspunsul la întrebarea asta. Nu, pentru că eram aproape sigur că n-o să fie cel pe care-l vreau eu.

Mi-am fi placut sa cred ca e doar rodul imaginatiei mele si nimic mai mult. Asta doar pentru ca-mi era teama ca nu cumva sa ma trezesc la realitate, unde sperantele mele se risipesc, iar sansele nu exista. Dar nu si acum, caci il simteam langa mine, il vedeam clar si il auzeam... atat de bine incat nu-mi permiteam sa cred ca ar fi doar o iluzie.
Si totusi, linistea a fost sparta, iar armonia distrusa de sunetul unei voci pe care o stiam amandoi atat de bine. Insa ceea ce perturbase cu adevarat momentul era intrebarea, care aproape ca durea la fel de tare ca si raspunsul, pe care n-am cutezat sa-l dau inca.
- Ugh... m-am balbait, cautand o cale de scapre, regasita in ultim moment in ochii lui Zavi. Suntem? i-am sotit lui din nou, la fel de nesigur ca si mai devreme. Si-mi era atat de greu sa aud ceea ce avea sa urmeze ca as fi preferat sa-mi inchid ochii, pentru ca atunci cand ii voi deschide sa ma aflu total in alta parte decat aici.
- Ce dracu' e cu voi, guri cascate? se auzi in cele din urma o alta voce, care a intors toate capetele spre el. Totusi, spre uimirea mea, il cunosteam pe saten si tare socat am mai fost cand am observat ca parea sa-i si cunoasca pe cei de aici.
- Tu cand naiba ai venit, scarba? se auzi vocea Katrinei, adresandu-se direct demonului, care isi mentinea aerul specific.
- Mai dreveme, ranji acesta, comportandu-se deja de parca ar fi fost in scoala asta inca de inceput. Si chiar si asa, pana si eu eram curios care era treaba cu el si cum de a decis el sa apara tocmai aici.

De fapt, voiam să se termine odată așteptarea asta și s-o refuze direct. Putea și să pufnească disprețuitor, de altfel, doar să nu mă mai lase aici să mă macin și să-mi nărui singur pulberea de speranță pe care o adunasem în numai câteva minute.
Dar n-a făcut-o, iar asta ajunsese să mă termine mai mult, pentru că eu nu voiam să dau un răspuns, căci orice încredere aș fi avut în deciziile mele vreodată, acum se spulbera. În plus, știam că nu se poate să fie cum vreau eu, pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu-i așa niciodată. Ce știam sigur, însă, e că în momentul ăsta îmi venea s-o omor pe Morgianna. Ori s-o fac să tacă din când în când, chit că auzisem eu de incidentul cu vraja de tăcere de ieri. Și, chit că nu-mi place s-o admit, scârba aia penală are și dreptate uneori.
Apoi, fără să realizez măcar cum, m-am trezit deja salvat de la un răspuns pe care nici măcar nu-l știam. Și chiar mi-au sărit nervii să-l văd tocmai pe Alfyriss aici, și nu pentru că aveam ceva de împărțit cu el, că doar mi-e tare bun amic. Dar cred că asta devine ziua „ hai la Hellcraft și nu-l anunța pe Zavien ”, că tare vine toată lumea iar eu nu știu de pe unde să-i mai scot. Nici că știam de când nu mai eram îmbrățișat cu Ev, pentru că mi-e greu să cred că i-am dat drumul, dar știam că acum ieșisem total din starea de mai devreme și nu-mi ardea decât să-i dau una șatenului, doar așa, ca să-i fac primirea cum trebuie.
- Bă prostule, tu nu ști să anunți că te apucă venitul aici? m-am arătat tare revoltat, pentru că mie nu-mi place să nu știu ce se întâmplă.
Deși nu era așa rău să fie prin zonă, că doar era mai aproape și aveam eu cu încă un idiot în plus cu care să stau, dar zău că nu înțelegeam cum de s-a hotărât să își facă fix acum apariția. Mai că mi-e că e și cu mine în clasă, iar de asta-s cam aproape sigur.
- Uuuu, îmi place ce văd, se trezi și vără-meu să comenteze, clar fascinat de scârba din fața lui. Băiat drăguț, adăugă rânjind deja, că știu eu ce vrea el acum de la ăsta și e clar că și-a primit încă una peste ceafă fix în momentul ăla, doar ca să-l trezesc puțin la realitate, că mai merita și el din când în când.

Am savurat din plin privirea blondului in momentul in care am aparut, caci era clar ca nici el si nici restul nu se ateptau sa apar eu pe aici, mai ales azi. Dar sa stea linistit, ca l-am vazut deja in brate la Zavien si aveam eu sa ma folosesc de asta atunci cand va veni momentul. Bine, nu ca ar fi intentia mea sa ma laud cu tarfele luate la rand de prin Hellcraft, ca era prea mare pierderea de timp.
Pe langa asta, nici Zavien nu m-a surprins prea tare, caci si-a luat repede pozitia de revoltat si s-a ratoit la mine de parca m-ar fi stiut pe mine sa anunt vreodata.
- Ia mai taci, ba. Tu in loc sa te bucuri ca m-au repartizat in aceeasi casa si o sa fim colegi, i-am atras atentia, ranjind, ca mai apoi sa surprind si momentul dintre el si pustiul blond, care dintr-un motiv stiut doar de el, se aratase fermecat de mine. Dar stiam eu ce voia el, citindu-i rapid scanteia din ochi. Tocmai de aceea nu m-am putut abtine sa nu pufnesc, fiind aproape sigur ca avea sa fie usor sa primesc ce vreau eu. Vai, ce copil dragut, am comentat sarcatic si aproape amuzat. Ai macar cinspe' ani?

Poate ca as avea si eu o zi mai buna daca nenorocitul asta ar inceta sa-mi dea cate una de cate ori deschid gura, dar sa zicem ca ma multumesc cu faptul ca nu-i mai rau. Si asa, parca stau cu vreun soi de frica acum, dupa ce l-am vazut tare clar cum face pe gagica indragostita tocmai cu Ev, ca am sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic. Da' eu de unde aveam sa stiu ca asta are pata pusa tocmai pe el? Da, ma abtin. Nu, eu n-am făcut nimic gresit. Cred. Doar jumatate de mustrare de constiinta pentru azi. Si asa, pusesem ochii pe tipul nou aparut, ca era tare frumusel si nu stiam dacă sa fiu frustrat ca par a fi singurul care nu stie care-i treaba cu el. Oricum, o sa-l cunosc eu, clar.
De fapt, nici ca ma deranja ca ma facuse copil, ca doar stiam eu bine ca arat ca unul, dar de atatea ori am mizat pe asta ca nici nu-mi mai pasa acum.
- Aproape opispe de fapt, dar ce conteaza, am tinut sa-i raspund, fara sa-mi abandonez ranjetul, in timp ce vedeam clar cum "Zavi" isi dadea tare plictisit ochii peste cap, motiv pentru care m-am si intors la el, cu aceiasi expresie. Da' tu ce stai acolo? Nu mi-l prezinti si mie pe amicul tau? l-am intrebat in stilul meu caracteristic, fara sa-mi iau ochii de la respectiv.
-Nu, veni replica lui fara pic de viata, dar de-a dreptul categorica, iar acum era randul meu sa ma uit urat, chit ca asta ma costase o alta palma peste ceafa, ca dobitocul nu stie sa comunice prin cuvinte. Cu mine cel putin, ca am vazut eu ce frumos vorbea el cu a lui curvulita.

Și uite cum ma amuzam eu copios pe seama copilului, de care nici măcar nu trebuia sa fac prea mult mișto ca sa-l vad că-mi face mie pe plac. Vedeam oricum cum se holba la mine, iar asta nu putea să-mi dea de înțeles ca probabil mi-am găsit o noua jucărie. În plus, era tare interesat de mine, chit ca el poate nu s-a prins ca eu n-am treaba cu el.
De fapt, altcineva mi-a atras atenția, încercând sa dispară cu discreția unei feline, fără ca măcar sa fie observat. În felul asta l-am prins pe Ev de încheietura, intorcandu-l din drum.
- O ștergi atât de repede? l-am întrebat, analizandu-i expresia, căci m-a privit tare urât în acel moment.
- Am treaba, veni argumentul lui, ca mai apoi sa-i dau drumul și sa îl vad cum dispare. Și dacă el crede ca nu știam ca e în tandreturi cu Zavien, atunci se înșela amarnic, ca nu știu eu cum de a ajuns amicul meu sa aibă pata pusa tocmai pe tarfa scolii. Dar avea el timp sa se trezească la realitate. Și, pana atunci, mi-am luat privirea de pe blond și am privit în direcția altuia, de aceasta data mai mic și total necunoscut.
- Alfyriss ma cheamă. Ce altceva mai vrei sa știi? l-am luat direct pe pusti, știind ca i-am trezit interesul și ca oricum avea sa îl bucure măcar informația. Și nu ca as fi fost eu dispus sa ma las supus unui interogatoriu, dar era amuzant sa aflu ce curiozități mai avea copilu' și dacă aveam sau nu sa ii răspundau.

Puteam sa jur ca Zavien se va duce dupa Ev si exact asa s-a si intamplat. Era tare clar acum ce naiba e cu ei doi, ca sigur s-a prins tot poporul ca a ajuns jigodia picata rau in freza dupa blond si pe mine chiar ma amuza sa-l vad cum face acum pe tafnosul. Dar el a scapat usor, ca nu l-a mai luat nimeni la intrebari si nici nu cred ca incapea indoiala cu privire la unde s-ar duce el, ca doar i-a plecat curva si cine stie cum are el treburile neincheiate.
Eu aveam oricum altceva de urmarit acum, ca mi se pusese pata pe acel Alfyriss si deja aveam in cap cum o sa ma distrez eu cu el, ca nu imi trebuie prea mult sa ajung la asta. Si stiam bine ca el se amuza pe seama mea, ca nu-s asa prost cum par, dar nu-mi pasa mie destul de chestia asta.
- Hm, am ramas vreo secunda pe ganduri, desi stiam clar ce vreau eu sa intreb. Esti liber in seara asta? am vorbit tare degajat, fara nicio urma de jena.
Nici ca ma durea ca vedeam cum Morgianna deja pufnea in ras si Mako era tare amuzat. Pe mine nu ma interesau reactiile lor. Si nici de ale lui nu-s sigur ca-mi pasa. Eu doar voiam sa stiu daca am sa primesc ce vreau sau nu.
- Tu iar n-ai ce fute? ma intreba brunetul pe ton glumet si nici ca m-am sfiit de la a rade in timp ce-i raspundeam in aceiasi maniera.
- A, pai nu, nici nu se pune problema de asta, i-am vorbit tare mandru, laudandu-ma tot odata.
Dar cam asa era. Ca daca voiam imi gaseam eu pe cineva. Dar acum il vreau pe tipul asta.

Mi-am dat ochii peste cap imediat cum l-am văzut pe Zavien ca dispare după blond. Nu ca ar fi fost treaba mea, dar încă speram ca aveau treaba împreună și ca asta era de fapt singurul motiv pentru care brunetul a luat-o pe urmele lui. Asta chiar dacă ceea ce-am văzut imi dovedea total altceva.
- Da' ce vrei tu sa știi dacă îs liber diseară? Ce, vrei și pupic de "noapte bună" sau ce? l-am ironizat la rândul meu, curios de ce-mi va răspunde. Și chiar dacă luam deja în calcul faptul ca poate avea sa-și ia gândul, eu tot ma distram. Nu aveam oricum ce pierde, ca doar ma uitam în jur și-mi găseam alta jucărie. Dar dacă stăteam bine sa-l analizez, copilul era tare drăguț și cum puteam eu sa refuz ceva care mi se oferea mie din prima?