Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Aham, deci acum îl interesa. Și nu că nu mi-aș fi dat seama care-i treaba, dar nici că am altceva mai bun de făcut decât să-mi povestesc dramele zilnice unui bou mai plictisit de viață decât oricine altcineva pe care să-l fi cunoscut până acum.
- Practic, nimeni. Da' camera mea e ocupată de blond drăguț care-mi folosește patul pe post de colț de plâns că dracu' știe ce i-a făcut prostul de Mako, am relatat pe scurt, înjurând pentru a suta oară faptul că fix eu trebuia să împart dormitorul cu Isidius, că doar Andreas n-aflase că poate să bocească și-n altă parte decât la el. Și asta cam înseamnă că n-am șanse să mai stau acolo ceva timp, deci mă dusesem la porcul ăla de vără-meu să stau, dar acum asta clar iese din discuție.
Îi dădusem cam prea multe detalii cumva? Desigur că da.

Bine, daca mai stateam putin cu el aveam probabil sa stiu tot ce am ratat de cand nu m-am mai vazut cu niciunul dintre ei. Incepuse deja sa-mi relateze gafele lui Mako si usor-usor incepea sa-si dea tot mai tare drumul la gura. Ori eu nu stiu daca am rabdarea necesara sa-l ascult.
- Iar acum blochezi circulatia pentru ca nu ai unde sa te duci? am constatat mai mult, observandu-i reactia, caci parea sa fie tare iritat de tot ce-l inconjoara. Si nu stiu daca era de la fata sparta ori de la orice altceva l-ar mai fi putut deranja pe el.

Se cam prinsese, ce-i drept. Căci altă scuză, de altfel, nu aveam. Deși ai zice că-s eu prea gras de nu mă poate ocoli dacă vrea neapărat să dispară de lângă mine, dar n-o face, din dracu' mai știe ce motiv ar avea el de fapt.
- Ceva de genul ăsta, i-am confirmat, totuși, că eu sunt băiat de treabă, nu ca alții.
Ceva îmi spunea totuși că nu aveam să plec prea departe în următoarele minute, deci aș fi putut foarte bine să mă fac comod.

Acum ca-mi primisem si confirmarea puteam sa-mi vad foarte usor de drum si sa-l las in plata lui ori sa continui discutia. Dar nu ma trasneau ideile, insa nici sa stau de unul singur pe aici nu-mi convenea momentan. Si nu pentru ca nu m-as fi inteles eu cu singuratatea, dar chiar ma plictiseam. Cam tare, ce-i drept.
- Hai cu mine, i-am propus, fara sa ma gandesc prea mult, urmand sa o iau la pas cat sa para sa ii dau si lui macar de ales. Dar era problema lui daca el chiar isi dorea sa ramana pe holurile din Shax, de unde puteau oricand sa apara atat curva, cat si var-su.

Ei bine, la asta nu mă așteptasem nicio clipă. Și poate că era o mare idioțenie să-l urmez, dar n-avea ce naiba să mi se întâmple mai rău, deci, fără să stau prea mult pe gânduri, am pornit după el, mai mulțumit decât m-aș fi așteptat. Până la urmă, n-aveam să stau pe vreo bancă de la intrarea în școală toată noaptea, deci.
- Tu chiar ești plictisit rău, am constatat, cu jumătate de rânjet strecurându-mi-se în colțul gurii.
Alt motiv logic nu prea era, că doar jigodia asta nu părea să știe ce-i aia compasiune.

- Nu te mai plange atat si misca-te, am comentat, fara sa-mi iau totusi privirea de la drumul meu. Stiam si eu ca ii convine, mai ales ca acum nu avea sa doarma afara, cum poate ar fi meritat sa il las. Dar nu zic ca nu era adevarat. Eu chiar ma plictiseam, iar daca gura lui mare era in stare sa il alunge si pe nefericitul ce-mi era coleg de camera, atunci nu putea decat sa fie bine venit.
- Norocu' tau, am spus imediat ce-am intrat in camera, observand absenta totala de persoane, nu e nimeni, l-am anuntat mai apoi, facandu-ma deja comod pe unul dintre paturi. Oricum alegerea mea nu parea sa conteze, caci daca era sa ma uit mai bine si sa analizez, as fi zis ca nu impart camera cu nimeni. Desi nu-mi era nici mie strain modul in care se tot mutau astia din camere pe aici, ca doar nu degeaba a ajuns blondutul acum singur cu mine.

Nici că am mai băgat de seamă ce-mi mai spusese, căci eu eram prea ocupat să număr camerele care s-ar fi aflat între cea în care urma să îmi petrec noaptea și cea a gorilei. Ori poate cimpanzeu mai bine.
Și chiar observasem de dinainte să mă anunțe el de absența vreunui coleg de cameră al lui, motiv pentru care am și rânjit tare mulțumit, că cine știe cu ce altă jigodie aș fi putut avea de a face acum, iar eu cred că mi-au ajuns măcar pe moment.
- Asta pot să văd și eu, i-am comentat de grabă, pregătindu-mă deja să-mi iau avânt cât să mă arunc în patul rămas liber, fără să apuc însă să duc asta la final.
Ușa s-a deschis încă odată, silueta scheletică a unui anumit colțos lipsit de expresie pătrânzând în încăpere, însoțit desigur de pacostea de gagică-su. Iar ăștia doi se numărau printre persoanele cu care chiar mă bucuram că nu apucasem să schimb vreo vorbă, deci n-am putut să nu mă încrunt, deducând instant că unu dintre ei ar trebui să fie cel mai probabil adevăratul coleg al scârbei. Iar reacția pălugii nici că m-a mirat, dându-și ochii peste cap de cum mi-a întâlnit privirea.
- Ce căutați aici? întrebă fără nici cea mai subtilă urmă de emoție, îndreptându-se direct către dulap. Nu se obosise să se uite mai mult de vreo două secunde în direcția altcuiva, însă chiar și așa, tot puteam citi scârba implantată în întreaga sa personalitate.

Si cand credeam ca am sa apuc sa am si eu macar pentru moment parte de liniste, s-a mai gandit cineva sa apara, patrunzand inauntru. I-am urmarit pe cei doi cu privirea, realizand din miscarile blondului ca el trebuia sa-mi fi fost colegul de camera. Iar daca lipsa totala de interes resimtita din tonul lui m-a facut sa realizez ca nici nu are rost sa ii raspund, privirea schimbata cu celalalt m-a facut imediat sa ma simt precum un musafir nepoftit, caci tare multa intoleranta mai citeam in ochii lui. L-am vazut urmarind blonda, ignorandu-ma pe mine, ca intr-un final sa isi opreasca privirea asupra copilului, trimitandu-i sageti otravite cu fiecare ocazie, total nemultumit de prezenta lui.
- Ryvieras, hai mai repede. Vreau sa plecam de aici, i-a vorbit blondei cadaverice, emanand din toti porii o aroganta si o scarba pe care imi era imposibil sa nu le simt.
Acela a fost momentul in care am tras pustiul langa mine, ranjindu-i, cat sa ii dau de inteles ca pe mine nu ma stanjeneau cei doi si chiar aveam de gand sa le dau un impuls, care sa ii faca sa paraseasca incaperea in cel mai scurt timp. Altfel mi-am lipit buzele de blondutul din fata mea, sperand ca asta avea sa il tina ocupat si pe el.

Când îi vedeam pe ăștia doi parcă deja mi se lua cheful de orice. Nici nu știam care mă scoteam mai tare din minți, dar nu puteam decât să aștept să plece odată. Mă simțeam constrâns cu ei aici și nici nu știu ce mă incomoda mai tare: coastele ieșite pe afară ale blondei, lipsa sa de chef ori toată importanța pe care și-o dădea gagică-su.
Am încercat să nu mă uit în direcția lor, mușcându-mi buza numai să nu spun nimic, căci privirile aruncate de către cei doi spre mine deja reușiseră să mă facă să vreau să dispar. Spre surprinderea mea, însă, m-am trezit tras chiar lângă Alfyriss, rânjetul său dându-mi imediat de înțeles ce avea de gând. I-am simțit buzele lipite de ale mele, acțiune la care i-am răspuns fără vreo urmă de ezitare. Mă prinsesem care îi era intenția, iar eu nici că aveam de ce să mă plâng față de modul de execuție, căci era clar că lucrurile luaseră o altă turnură, în favoarea mea, iar eu nu puteam decât să mă gândesc că poate urmează și mai mult.
Cu toate acestea, deși eram cât se poate de ocupat în momentul de față, n-am putut să nu aud încă odată scheletul comentând, față de partenerul său cel mai probabil.
- O să vomit, replică acesta, în timp ce-i auzeam pe amândoi pășind spre ușă. Daire, ține-mi chiloții.

Cumva reusisem sa ma plictisesc mult prea tare la ceremonia aia minunata, unde aproape ca nimic nou nu s-a intamplat. Asa ca l-am lasat pe Terrilyen in pace, cautand o alta ocupatie, intr-un total alt loc. In felul asta am ajuns pana la urma in propria mea camera, unde am tras de timp aproximativ treizeci de minute, cat sa pot citi macar cateva pagini, caci n-am fost in stare de mai mult. Nu ma puteam concetra si, dintr-un anumit motiv, ma simteam foarte agitat si chiar nelinistit. Ba chiar tresarisem la primul sunet venit din partea telefonului, avand grija sa verific dispozitivul chiar inainte de a parasi patul si a porni catre baie.
Nici acolo nu am prea zabovit, odata ce banuielile mele deveneau tot mai puternice, nereusind sa-mi dea pace nici in timp ce-mi periam usor parul, fiind evident ca alta activitate nu aveam momentan in program.
Cand m-am hotarat totusi sa ies si sa revin in dormitor, m-am oprit in pragul usii, inghitind in sec, iar la un pas dinstanta l-am putut observa si pe musafirul nepoftit: brunetul cu privire insistenta statea nestingherit la o distanta imposibil de mica fata de mine, total neanuntat si, evident, cat se poate de strain mie. De aceea am ramas unde eram, inghetand in fata lui, urmand ca mai apoi sa scos un strigat atat de ascutit incat as fi putut spune ca probabil tocmai am reusit sa alarmez intreg Hellcraftul. Dar zau ca nu-mi pasa, voiam sa plece, voiam rau de tot sa plece. Si cine naiba il lasase pe el sa intre aici?

Bernadette imi ceruse sa raman linistit, din moment ce ea urma sa se intoarca imediat ce ar fi putut. Stiam, de aflet, ca in locul asta nu pot depinde de prezenta sa, insa imi fusese prea bine cu ea langa mine cat sa ma mai pot obisnui cu ideea ca va trebui sa ma acomodez iar fara prezenta constanta a surorii mele. Doar ea putea linistii vocile. Numai vocea ei era capabila sa ma inteleaga, fara sa fie nevoie de cuvinte ori de priviri morbide. Nu-mi doresc sa fac rau nimanui acum. Vreau o casa si poate prieteni, desi nu indraznesc sa visez atat de departe. In momentul asta ma multumeam, totusi, cu asteptatul. Stiam ca mai e cineva aici. Il simteam, inca din spatele peretelui. Ii simteam trauma si frica, nelinistea ce-l invada si vocea sa tipand dupa ajutor. Imi doream sa taca, caci ultimul lucru care-mi mai trebuia acum ar fi fost sa fiu invadat de durerea sa. Chiar imi controlam pe cat posibil puterile, odata ce invatasem ca fiinta ce probabil imi era colega de camera nu avea de gand sa-mi faca niciun rau. Ma straduiam din greu sa tin orice alta informatie de o parte, asa cum ma invatase Bernadette. Ma concentram pe orice alta voce din jur, insa nu pe respectiv, caci suferinta sa imi zgaria creierul si ma facea sa turbez. Vazusesem povestile si prea multora ca sa ma doboare numai una, totusi. Chiar si a mea reusea sa fie o alta istorisire trista dintr-o suita de milioane de altele. Toate se roteau in mintea mea, deschizandu-si paginile inaintea mea.
In cele din urma, strainul isi facu aparitia. Stiam ca probabil va fi terifiat de prezenta mea, iar el mai mult decat ceilalti. Eram chiar pregatit pentru strigatul sau si asta a reusit sa ma fascineze chiar mai tare, ramas cu ochii pironiti asupra individului dinaintea mea.
Acum, ca era aproape, il puteam analiza, chiar daca ma feream de tot ceea ce il facuse sa devina cine era. Ii priveam prezentul, vrand, nevrand.
N-a trecut mult pana ce camerei s-a deschis iar, imaginea zvelta a surorii mele facandu-si aparitia imediat. O cunosteam destul de bine cat sa stiu ca nu s-a departat inca destul.
- Nu te panica, incepu deja, privindu-l cu blandete pe strainul terifiat. Judecand dupa reactia ta, nu erai pregatit pentru un coleg de camera, insa nu eu fac regulile aici, continua pe acelasi ton, cu siguranta in voce. Eu sunt Bernadette, iar acesta este fratele meu mai mic, Mordelyus. N-ai de ce sa te temi, atata timp cat nu planificai cumva sa-i faci felul lui sau mie, termina cu ton jovial, oferindu-i unul dintre zambetele ei pline de incredere.
Bernadette era obisnuita sa explice situatii pentru mine. De fapt, avea un discurs invatat, iar de fiecare data cand ma lasa langa vreun necunoscut, nu pleca fara sa isi lase datele de contact si asigurarea ca asta-i privirea mea si nu urmaresc nimic rau, de fapt.

Nu stiu cum, dar m-am trezit ca mai intra cineva. De data asta era mai rau, de fapt, caci persoana dinaintea ochilor mei vorbea. Ba chiar avea o voce linistitoare, avand in vedere faptul ca am ramas tacut sa o ascult, fara sa mai privesc in directia celui ce mentionase anteriori ca i-ar fi frate. Asadar, asta ma putea face sa cred ca ea ii era probabil si dadaca, caci nu doar ca se vedea cu ochiul liber, insa tare usor si repede a ami aparut si ea de nicaieri ca sa ii ia partea.
Fara sa vreau m-am incruntat, abtinandu-ma cat de mult am putut sa nu o intreb daca nu cumva are probleme la mansarda, fiindca eu, printre multe alte persoane de aici, chiar nu aveam de gand sa ii sar la gat. Ba chiar eram confuz si cat se poate de alertat in privinta ei si, mai presus de toate, a holbatului tacut. Spatiul meu fusese invadat, iar eu nu am putut fi prevazator decat atunci cand am ajuns in incapere, la putin timp inainte ca ei sa-si faca aparitia. Si nu ca nu mi-ar fi stat in fire sa fiu cat sa poate de sceptic, insa era si normal sa reactionez in felul asta. Daca intra peste mine cand imi trecea prin cap sa ma schimb? Ma ia cu lesin numai cand ma gandesc la ce s-ar fi putut intampla. Ori eu chiar nu aveam incredere in noul venit, oricat de prietenoasa se arata a fi aceasta Bernadette. Caci numai eu stiam cat de greu ma impacam cu ideea de a le acorda incredere ceilalalti si, mai ales, necunoscutilor. De unde aveam e garantia ca ciudatul avea sa ramana potolit si la noaptea, cand poate am sa adorm?
- Adica eu am sa-mi impart camera cu el...? am intrebat, stupefiat si totodata iritat. Nu-mi convenea deloc si cel mai rau era ca uram sa le arat lor cat de stingherit ma simteam de toate astea, asa ca am inghitit in sec, incerc sa-mi reiau expresia tipica de nemultumit. Mda, bine, am reluat cateva minute mai tarziu, incercand in continuare sa nu privesc in directia noului coleg de camera. Imi dadea fiori, iar eu numai satisfactie nu aveam de gand sa le dau.

Stiam ca nu avea sa ii convina. Si, chiar daca incerca sa-si ascunda slabiciunea, eu puteam simti temerile lui. Ma inconjurau si le vedeam chiar inaintea ochilor mei, cat se poate de limpede. Chiar si Bernadette ii putea simti ezitarea, caci era vizibilla cu ochiul liber.
Eu unul nici ca ma miscasem si nici nu aveam de gand, ochii mei ajungand acum sa analizeze peretii incaperii. Eram chiar fascinat de tot ceea ce ma inconjura, dar evenimentele din jurul meu continuau sa persiste, cat eu imi faceau de lucru cu orice altcevs.
- Te-ai cam prins, deci, se auzi inca odata vocea surorii mele, ceea ce ma facu sa-mi intorc privirea si de data aceasta catre cei doi. Daca ai vreo problema cu el, ai aici numarul meu sa ma suni, dar in general e cat se poate de linistit, il instiinta in timp ce-i intindea o bucata de hartie pe care scrijelise cateva cifre ce-i alcatuiau numarul de telefon, conform obiceiului sau.
Stiam ca sunt un ciudat. Si stiam chiar mai bine ca cei din jur nu ma inteleleg, deci nu ma deranjau toate cuvintele lui Bernadette. Eu oricum eram pierdut in peisaj, chiar daca asimilam tot ceea ce se discuta. Nici nu aveam de ce sa protestez. Ea nu voia decat binele meu si al celor din jur, deci nu aveam sa o condamn pentru felul in care reusea sa judece si din perspectiva altora,
-Posibil sa il apuce discutatul cu peretii, dar nu e nimic de care sa-ti faci griji, adauga pe final, inainte sa se intoarca catre mine. Dupa tine ma intorc mai in colo daca esti inca aici, dar acum am de gand sa-i caut pe Xander si restul, ma anunta pe mine de aceasta data, chiar inainte de a se face disparuta, la fel de brusc pe cat aparuse.

Poate ca nu aveam eu o viata atat de minunata, insa sigur am trait zile si mai bune. Asta am reusit sa constat in decursul zilei de astazi, dat fiind faptul ca situatia in care ma aflam nu se numara tocmai printre cele mai dragute. Si nu era ca si cum nu as fi ales de unul singur sa ma bag in asta, doar ca acum puteam fi sigur de un lucru: nu-mi placea captavitatea. Ba mai mult, nu-mi placea sa traiesc intr-o cutie. Ba chiar deloc. Sau cel putin nu intr-una in care nu aveam altceva mai bun de facut decat sa astept.
- Mi-e foame, veni anuntul meu, insotit de un oftat profund. Da-mi mancare, am cerut in zadar din interiorul cutiei, caci stiam ca oricum nu avea sa se intample. Si, desi nu-mi placea neaparat sa recunosc, nici macar eu nu ii putea condamna pentru ca macar ei tineau in deajuns de tare la stomacul meu incat sa nu-mi mai dea de mancare.
Cu toate astea, soarta nu-mi dadea de ales. Trebuia sa astept si sa sper ca Arenyell va ajunge inainte sa adorm.

Deja îl înjurasem pe Arenyell prea multe minute la nivelul gândurilor mele ca să mai am răbdare să aștept, mai ales că lumea deja apăruse, iar când un grup întreg stă de vorbă cu o cutie deja pare mult prea ieșit din context.
- Taci că nu primești nimic, l-am auzit pe Assiryen comentând către Landeriev, pe care nici că-l învinovățesc că murea de plictiseală.
Ori eu unul puteam foarte bine să-mi văd de treabă și să mă distrez, însă mă seca prea tare întârzierea blondei ăleia, iar dacă eu știu să stau cuminte, nu pariez că Eriandre o să mai rămână mult potolit.
- Calen, sună-l dracu' odată pe amețitul ăla și spune-i să-și miște fundul aici, am auzit și din partea lui Zaeryus, la fel de nemulțumit de neobișnuita nepunctualitate a sărbătoritului.
Eu însă cam intuiam care e problema cu el. De fapt, îl văzusem de ceva timp cum încerca să dea bir cu fugiții când auzea de petrecere și mi-era tare ușor să înțeleg starea. Dar idiotul nu știe ce i-am pregătit și cât are să se bucure de fapt. În plus, nu-i genul care să nu apară deloc, căci e o persoană prea faină ca să lase pe toată lumea baltă.
- Da, da, acum, mi-am dat ochii peste cap, că aparent numai eu puteam să fac asta, chit că și potaia tot degeaba stă.
Fără însă să apuc să apelez, am realizat deloc surprins că tocmai de primisem un mesaj de la Erisios, cât să mă anunțe că aduce el prințesa rătăcită și că ajung imediat, motiv pentru care nici nu m-am abținut de la a rânji, privind în direcția grupului strâns în jurul cutiei.
- Liniște că vine, m-am adresat în mod special lui Landeriev, care mai mult ca sigur abia aștepta să iasă de acolo.
Nu că ar mai fi avut prea mult de așteptat, căci imediat am reușit să surprind și trupul zvelt al lui Arenyell pătrunzând în cameră, însoțit de brunetul ce se îndrepta direct spre noi, în timp ce sărbătoritul fusese deja asaltat cu urale și îmbrățișări din partea celor deja ajunși.
Cumva însă a reușit să ajungă aici, clar atras de prietenii lui cei mai buni care îl așteptau deja de prea mult timp. Sau de cadoul atipic de mare de lângă, ceea ce e chiar mai probabil.
- Vreau să știu ce naiba e în cutia aia, anunță direct, de cum se postă înaintea mea sa.
- Și scuze pentru întârziere când? i-am auzit cel mai mic dintre frați întrebând deranjat, cuvinte ce n-au reușit decât să-l amuze pe Arenyell, care deja rupea ambalajul, gata să ridice capacul.

Auzeam totul. Nu știu cum se făcea, dar din cutia asta auzeam tare bine. Iar asta nu putea sa i se datorează decât fratiorului meu mai mic, care nu părea să coopereze. Dar lasă că ies eu de aici.
Nu mult a durat și din toată forfota i-am putut recunoaște imediat vocea lui Calen, anuntand ca fratele meu mai mare a ajuns. Auzeam, printre altele, și mulțimea de voci ale căror posesori probabil roiau în jurul lui Arenyell și numai, căci aveam eu o bănuială în legătură cu complicele care a reușit să îl aducă aici. Însă toată agitația nu m-a făcut decât să mă ridic și să oftez iar, încercând să-mi dau seama cat va mai dura pana când blondul avea sa-mi observe noul adăpost.
Simtindu-l tot mai aproape am zâmbit și, odată ce am realizat ca voi fi eliberat, nu m-am putut abține din chicotit, lovit din plin de lumina dinafara cutiei.
Intalnindu-i chipul, zâmbetul mi s-a lărgit, devenind tot mai mare și mai imposibil de ascuns. Acum eram liber, căci cadoul fusese deschis, iar eu eram surpriza principala.
- La multi ani, i-am urat, imediat ce-am prins momentul potrivit. Fiindcă reușisem să zăbovesc câteva secunde cu privirea ațintită intr-a sa, nevenindu-mi să cred că momentul ăsta venise în sfârșit.

Odată ridicat capacul, n-am putut decât să rămân complet înmărmurit, cu ochii ațintiți asupra asupra blondului ce tocmai fusese eliberat. Procesasem totul și cu toate acestea îmi venea greu să cred că era chiar el, căci absența sa aici era chiar motivul pentru care încă de la începutul săptămânii eram complet dat peste cap, iar astăzi chiar mai rău.
Auzindu-i însă vocea, n-am putut decât să îi zâmbesc larg frățiorului meu, deschizându-mi brațele pentru a-i oferii o îmbrățișare cât se poate de strânsă și entuziasmată.
- Sunteți niște retarzi, am concluzionat rapid, fără însă să-i dau drumul lui Landeriev, deja râzând, căci starea mea de spirit se îmbunătățise cu mult. Deci nu cred, am adăugat spre fratele meu, desprinzându-mă pentru o clipă de el pentru a-l analiza. Și fundiță? Vai, ce drăguț, am chicotit imediat ce am observat accesoriul roz din jurul gâtului său, tare încântat de ce vedeam.
Nu știam cum a reușit să ajungă aici ori de ce, însă acum singurul lucru care mă interesa era că îmi aveam în sfârșit ambii frați lângă mine, în siguranță și cu zâmbetul pe buze. Nici că puteam fi mai fericit, de altfel, căci până la urmă nu va trebui să-mi sărbătoresc ziua fără Landeriev, iar prezența lui aici nu putea decât să îmi șteargă toată neîncrederea cu privire la seara asta, căci deja începuse absolut perfect.
- Se zice mulțumesc, băi, se răsti Assiryen în cele din urmă, deși se vedea clar că era la fel de fericit, motiv pentru care venise aproape, rânjind larg și clar încântat de desfășurarea evenimentelor.

Cert e ca noi intarziasem. Puteam arunca vina pe bataia cu sclipici initiata de demonita, dar ce pot sa zic? Si mie mi-a placut. Ba chiar asta ne-a asigurat niste timp, cat sa-l pot vedea pe Irathius intors inapoi in camera de oirunde s-ar fi intors el. Acela a fost momentul cand privirea mea s-a ciocnit puternic de a Sayei, observandu-i la scurt timp ranjetul asternut in coltul buzelor. Asadar acum nu mai avea scapare.
- Vai, Irathius, ce bine ca esti aici! mima Saya entuizasmul, in timp ce-si pastra ranjetul si contactul vizual cu elful probabil confuz. Nu era ca si cum cei doi n-ar fi fost prieteni la catarama, dar eu stiam ca amicul meu cu urechi ascutite intuia bine periculul, iar ideile blondinei... ei bine, puteau fi greu de indeplinit pentru el. Nu-i asa ca vii cu noi? continua, mai mult confirmandu-si de una singura. Caci daca Saya si-a propus asa ceva, nu-mi ramanea decat sa-mi imaginez cum va putea Irathius sa scape din asta. Ori sa vad, avand in vedere ca acum atat eu, cat si ea, il priveam insistent pentru a-i putea auzi tare si clar raspunsul.

- IRATHIUS -

Puteam oare sa am vreodata o seara liniștită in scoala asta? De fapt, nici nu vreau sa raspund, tocmai pentru ca, analizandu-mi cercul de prieteni, s-ar parea ca nu.
Ultimul lucru de care aveam nevoie era sa imi vad colegii de camera si respectiv banca ranjind la unison, tocmai pentru ca, fiind familiar cu ideile lor, nu ideile lor, asta nu avea sa îmi placa. Mai stiam si ca cel mai probabil nu era vreo cale de scăpare, dar nu aveam sa ma las atat de usor, caci orice ar fi, eu nu vreau.
-Nu. Sunt obosit, am raspuns fara sa ezit, asezandu-ma direct pe marginea patului, fara nicio intentie de a ma ridica de acolo pana cand cei doi nu aveau sa dispară. Sau chiar trei, pentru ca la numai cateva secunde usa se deschise larg, varul meu facandu-si aparitia inauntru, de-a dreptul incantat si aranjat din cap pana in picioare.
- Sunteti gata? intreba Nyxis plin de entuziasm, analizand fiecare persoana din incapere. Irathius, nu mai lenevi, am intarziat deja, ma mustra imediat ce ma luase in vizor, replica sa reusind doar sa atraga o privire plina de dispret îndreptată spre acesta.
- Eu nu am de gand sa vin cu voi, oriunde v-ati duce, mi-am aratat decizia inca odata, fara vreo dorinta de a participa la orice petrecere ar fi avut ei in minte.

Auzindu-i refuzul total nu am putut decat sa ranjesc, privind mai apoi multumit intreaga scena a lui Irathius, care, in modul lui caracteristic, strica deja cheful tuturor.
- Nyxis, ce bine ca esti aici, comenta Saya incantata, observand la scurt timp cum se indreapta catre usa, nemaipomenit de relaxata. Puteam presimti ca asta nu avea sa iasa bine. Nu-mi pasa, luati-l pe sus, tarati-l, eu vreau sa vina, a mai adaugat, expediindu-i inca o privire colegului eu posomorat de camera. Iar atunci m-am apropiat, fiind gata sa ii indeplinesc dorinta demonitei. Pentru ca, nu puteam sa ma mint, eu chiar voiam sa fie acolo.
- Haide, mai Irathius, nu fii asa printesica, l-am indemnat, postandu-ma in fata sa. Si nu ca aveam eu de gand sa ma apuc sa trag in zadar de el. Il aveam pe Nyxis aici, iar refuzul lui Irathius avea sa fie primul semnal. Totul depinde de tine acum, nu incerca sa faci asta mai greu decat pare.

- IRATHIUS -

Ma așteptam ca asta sa se intample, desi eu unul nu pot intelege de ce e atat de importanta dintr-o data prezenta mea acolo. Deja supraviețuisem unei petreceri ieri, deci inca una deja era prea mult.
- Incetati odata. Am spus clar ca nu vreau sa vin, am staruit inca odată, ca sa ma fac inteles ca ultimul lucru pe care mi-l doream acum era sa ma aflu acolo, in ciuda faptului ca nici macar nu era sigur unde se indreapta.
Hotararea mea insa parea sa fie total ignorata, ca mai totdeauna, caci varul meu nu avea destul creier cat sa realizeze ca nu trebuie sa ma ia pe sus, iar eu m-am trezit ridicat la vreo doi metri de podea.
- Lasa-ma jos, paluga idioata, m-am revoltat imediat, caci fusese totusi destul de inspirat cat sa imi blocheze orice cale prin care as fi putut sa-l lovesc ori sa scap. Ce e gresit cu voi toti? nici ca m-am abtinut de la a întreba, constient ca nu mai aveam cale de scăpare acum.
- Noi am descoperit distractia, Irathius, imi raspunse tot Nyxis, tare mandru de noua da isprava.

Odata pusi in miscare, deja Irathius a si inceput sa se zbata, iar blonda sa filmeze. Si as fi zis ca e intr-adevar o atmosfera de circ, dar ma bucuram prea tare ca sa ma plang. In plus, acum mergeam la o petrecere, nu avea decat sa ne multumeasca pentru ca are si el parte de putina distractie. Ah, si viata sociala.
- Eu ti-am spus sa nu complici lucrurile, veni replica mea, inainte de a iesi pe usa.

***

Dupa cum fusesem informati, toata petrecerea s-ar fi tinut in sala principala, asa ca odata ajunsi, Irathius si-a recapatat libertatea, asigurandu-ne totusi mai intai ca nu va da biri cu fugitii. Oricum lucrurile nu erau in avantajul lui, iar plecand nu avea decat sa faca mai rau.
Am dat in sfarsit de sarbatorit, plini de urale, ca mai apoi sa ramanem cumva in aceiasi formatie. Nu ne ramanea decat sa ne bucuram de cele ce aveau sa urmeze. Si sa bem. Caci de asta se ocupase oricum Saya, indreptandu-se catre noi cu cateva pahare pline.
- Ia spune, Irathius, ce vad ochii tai de elf? l-am intrebat, mai in gluma, mai in serios, observand ca demonita deja chicoteste. Si nu-mi era cu mirare, observand directia in care aceasta privea. Parea sa il aiba in vizor pe dragul de Valerian, insotit, de altfel, de o fiinta absolu splendida. Si se indreptau incoace.
- Buna, ni se adresa direct, total incantat sa ne vada. Iar de asta eram absolut sigur, caci era vorba de Valerian. Ma bucur ca ati ajuns, continua mai apoi, ca apoi sa incep sa-i resimt energia Sayei.
- Eu sunt Saya, se prezenta deodata, alegandu-se cu un zambet cald din partea elfului.

Îi uram atât de tare, pe toți trei. Nici nu mă îndoiesc de faptul că înțeleseseră prea bine că asta nu era ceea ce îmi doream să fac în seara asta, dar cu toate astea eu tot fusesem târât aici, numai ca să poată să se distreze ei pe seama asta. Dar nu aveam nicio pretenție din partea lor, deci chiar puteam să mă mir că elful ăla mare și prost nu ajunsese să mă plimbe pe aici urcat în cârcă și avusese decența de a-mi da drumul.
Eram sătul deja de tot ce se întâmplase și nu-mi doream decât să mă întorc în cameră și să-mi văd de treabă, nu să privesc cum lumea deja începuse să se destrăbăleze pe aici, în timp ce aerul duhnea puternic a alcool.
- Mai taci Aren... am început cât de poate de agasat, fără a reuși să-mi duc fraza la final, total captat de imaginea dinaintea ochilor mei, căci ființa ce se afla în fața mea reușise cumva să mă facă să uit de supărarea de dinainte.
Blondul ce-l însoțea pe Valerian era motivul tăcerii mele și, oricât aș fi vrut să-mi ascund fascinația, reacția lui Nyxis a fost cea care m-a trezit din visare, amintindu-mi că nu-mi doream să fiu aici de fapt. După tipicul obicei, vărul meu părea deja să coacă cine știe ce porcărie în mintea lui îngustă, motiv pentru care îmi dădu și un brânci, cât să mă aducă mai aproape de elful ce ni se înfățișase.
- Vai, Astralyon, dar de când nu te-am mai văzut, rânji fără ezitare, iar faptul că îl cunoștea deja nu mă uimea cu nimic, având în vedere nevoia constantă de socializare a acestuia. Nu cred că mi-ai cunoscut vărul mai mic, Irathius, continuă, accentuând diferența de vârstă dintre noi, ca apoi să își mute privirea asupra mea, aplecându-se cât să pot auzi numai eu ce dorea să mai comenteze acum. Vezi că ai sclipici pe fund.
Și dintr-o dată îi urăsc chiar mai tare.

Nu ajunsesem de prea mult timp, insa de cum mi-am facut simtita prezenta, Valerian mi-a si iesit in cale. Ori eu chiar nu puteam refuza o conversatie cu cineva ca el, caci de fiecare data cand ne intalneam, parca starea mea de spirit era si mai buna. Nu stiam cum reuseste, insa cert era ca tare benefic ar fi fost ca in lume sa existe tot mai multe persoane ca el. De aceea nici nu am protestat in momentul in care acesta m-a indemnat sa ii cunosc prietenii, despre care puteam fi aproape sigur ca erau cel putin la fel de placuti ca si el. Si asta nu doar pentru ca se intampla sa il stiu pe Nyxis, pe care eram vizibil incantat sa il revad. Ba chiar aproape ca nici nu apucasem sa ii raspund demonitei, ca am si fost prins imediat intr-o discutie.
- Ma tem ca n-am avut inca onoarea, i-am confirmat, zambindu-i prietenului meu si aruncandu-mi mai apoi privirea in directia celui numit. Astralyon, incantat de cunostinta, m-am prezentat, la randul meu, intinzand o mana in dreptul sau.

Îmi revenisem în simțri, căci nu îmi permiteam să fac vreo impresie proastă în fața nimănui, chiar dacă anturajul nu mă ajuta niciodată, aparent. Cel puțin era Valerian aici, prezența sa încântându-mă de fiecare dată. Și, chiar dacă întrebarea mea ar fi fost „Xander unde este?” m-am abținut, concentrându-mă, asupra blondului ce tocmai mi se prezentase.
- De asemenea, i-am răspuns cu calm, strângându-i mână cât de puțin ezitant am putut la acel moment, căci Nyxis încă mă înghiontea, rânjind la ceva ce numai el ar fi putut înțelege, fără să ezite nicio clipă în a se apleca încă odată, pentru a-mi șopti vreo altă tâmpenie de-a lui.
- Îți cam place ce vezi, nu? mi se adresă numai mie, reușind încă odată să mă deranjeze numai prin câteva vorbe, fapt pentru care n-am avut de ales decât să-mi așez talpa peste piciorul său, călcându-l apăsat, cât să înțeleagă că e momentul să se ducă la orice alți priteni ar avea.
Nu suportam comentariile lui și era clar că deja își făcuse toate ideile greșite posibile, pentru că nu puteam vedea mai departe de copilăriile sale. Nici el și nici ceilalți doi, am să bănuiesc, întrucât nu le-am sesizat încă privirile. Eu unul însă preferam să discut cu persoane cu măcar un gram de maturitate.
- Cum se face că nu ne-am mai întâlnit până acum? am revenit la Astralyon, dorind să continui convorbirea, căci el părea să aibă mai multă minte decât ceilalți trei bufoni.