Hᴇʟʟᴄʀᴀғᴛ: ᴰᵃᶰᶜᵉ ᵒᶠ ᵈᵉᵃᵗʰ

Nu știu de ce ma comportam asa, dar cumva cedasem si incetasem să-mi mai pun întrebări, acceptand situația asa cum e, fără sa ma împotrivesc.
I-am zâmbit în continuare, fiind axat pe zâmbetul și expresia lui blândă, de care nu ma mai saturam. Iar tonul lui cald nu ma făcea sa înțeleg decât ca nu greșesc în niciun fel. Dar brusc, mi-ai revenit gândurile legate de băutură. Acum voiam deodată sa fac chestii. Și nici nu știam cu care sa încep, însă mă simțeam asa energic...
- Pai vreau sa... Hm, sa beau. Vrei sa bem? Șiii mi-ai văzut paharul? Și mi-e cam cald. Și ai testat pervazul ala? Oare pot sa sar pana jos? Ah, ce as fuma o țigară. Isidius! vorbeam în mod incontrolabil, în timp ce cuvintele îmi ieșeau din gura fără sa le gândesc neapărat. Eram împins de atâtea impulsuri, iar eu le dădeam viu grai atât de ușor.
- Ce-i? mi-a răspuns roșcatul, în cele din urma.
- Unde mi-e paharul? Vreau sa beau, i-am răspuns, cat se poate de distrat, zâmbind în continuu.
- În mana la Mako, mi-a transmis, fără să-mi arunce vreo privire. El părea atât de degajat acum, iar eu nu mai știam încotro sa o apuc. Cert e ca am sfârșit prin a-mi întinde mana după pahar, în direcția indicata.
- Da-mi-l, da-mi-l, ii ceream, chiar dacă totul se cam învârtea.

Depitul lui verbal crescuse cu mult, e clar, și asta nu făcea decât să mă amuze mai tare. Îl ascultam, luându-i însă în calcul vorbele. Deci să bea voia el, și asta devinise chiar clar. Nu că eu aveam în cap să încetez, căci până acum alternasem țigările cu vodka și mă simțeam tare bine. Nu eram prea sigură unde avea să ajungă el, dar nici să stric cheful nu era în stilul meu, și bănuiesc că pot să am grijă și de mine și de Andreas, nu? Nu.
Că eu deja râdeam, chit că aruncasem o privire către Isidius când l-am auzit pomenit, doar așa, să mă asigur că mai trăiește. Și nici nu am stat mult cu ochii la el, că eram totuși preocupat de altcineva. Acum, era altă întrebare: putea oare să rezist? Pentru că părea să devină tot mai energic și dulce cu fiecare moment, și nu eram prea sigur că făceam nimic din ceea ce trebuie.
Totuși, am ridicat paharul lui, privind nu tocmai încrezător. Și tocmai atunci un rânjet mi-a înflorit, căci aveam o mică idee.
- De ce ți l-aș da? l-am întrebat degajat și calm, așpteptându-i răspunsul.
Prea mult zis că muream de curiozitate, dar chiar voiam să știu ce-mi va spune.

Aham. Deci jocul asta il juca. Ok, bun, m-am prins. Si da, fix in momentul ala am ranjit ca boul si l-am privit intens, de parca mi-as fi dorit sa ii dau de inteles ca aveam un raspuns tare bine pregatit. Mda, clar maine dimineata aveam sa-mi regret existenta.
- Ugh, pai... am inceput, mizand pe o oarecare inocenta, pe care stiam prea bine ca o am. Daca mi-l dai, te pup, veni raspunsul meu complet. Si cam asta era ceea ce planuiam eu. Chit ca in mod normal n-as fi fost de acord sa fac asa ceva atat de usor. Insa oricat as fi negat eu, Mako era superb si cam tot ce tinea de el parea sa imi fi atras ateantia. Si poate chiar mai mult decat mi-as fi dorit eu...
Prins in ganduri pe care deja nu le mai puteam controla si de-a dreptul cuprins de impulsuri irationale, n-am mai ezitat vreo secunda si, fara ca zambetul sa-mi dispara, i-am prins chipul in palme si l-am tras mai aproape pana cand buzele noastre s-au atins din nou. Si-am continuat sa-l sarut tot mai tare si mai apasat, dorindu-mi mai mult si mai mult, fara sa ma satur de gustul buzelor lui ori de sentimentul pe care doar apropierea asta dintre noi era capabil sa mi-l dea. Si, neluand in calcul cantitatea de alcool consumata ori eventualele mele reactii copilaresti redate de asta, puteam recunoaste cu usurinta ca oricum asta as fi ajuns sa fac. Citisem de mult in ochii lui dorinta de a sta cat mai mult in prezenta mea si puteam intelege de e atras de mine. Incercam sa nu ma las afectat de asta, crezand ca undeva acolo exista o mica sansa ca el sa nu fie interesat doar de aspectul meu aparent angelic. Dar imi placea la nebunie sa primesc toata atentia lui si sa observ cum ma priveste si-mi zambeste de fiecare data... Era de parca am fi fost conectati printr-o legatura resimtita doar de noi doi, iar eu deveneam usor dependent, axandu-ma doar pe el si tanjind dupa atentia lui. Dar chiar si asa, tot speram sa nu fi facut deja o mare greseala. Caci daca acum ma simteam bine si nu mai eram in stare sa realizez ori sa ma impotrivesc propriilor mele dorinte, maine aveam sa fiu, iar atunci lucrurile vor sta altfel...

Nu eram prea sigur dacă jucam vreun joc ori nu. Eram oricum prea obișnuit să dau replici de genul, dar nu eram acum neapărat pornit pe obiceiurile mele cu el. Nu că nu aș avea de ce, pentru că, însă parcă nu eram interesat numai de aspectul lui. Mă fascinase băiatul ăsta, și aveam o plăcere deosebită să-i dau atenție, mai ales că acum rămăsesem total intrigat de viitorul lui răspuns.
Avusese însă el ceva în inocența cu care rostise ce avea de gând care mă făcuse să rânjesc tare larg, deși mai mult amuzat de situație, căci nu prea credeam că o să se întâmple mare lucru. Mă înșelasem, desigur. Fusese acel val de inițiativă din partea lui pe care nu puteam să-l refuz, iar apoi, odată ce buzele ni s-au întâlnit, știam deja că o să continuăm așa ceva timp. Era clar, de fapt, că jocul pornise de mult, cu sau fără știința mea, și acum mă distram și mă simțeam prea bine cât să mă desprind.
Îl lăsam să mă sărute și îl sărutam la rându-mi, fără intenția de a mă opri. Nu puteam să contest atracția dintre noi. Iar eu o resimțisem de la început, deși poate că mă gândisem că o să rămânem la sărutul de mai devreme și atât, doar pentru că eu eram probabil prea interesat de el și nu știam cun o să decurgă mai departe, mai ales pentru că el nu părea atât de dornic cum eram eu. Nu că aș ști ce-i în mintea lui, dar mi-e că are creierul prea îmbibat de alcool, iar eu nu prea vreau să profit de asta. Totuși, nu am de gând să-l refuz acum. Și simțeam cât de bine îi pare și cât de puternică era atracția dintre noi.
Fără să mai gândesc foarte limpede, brațele mele au ajuns să-i înconjoare talia, trăgându-l mai aproape de mine, până ce corpurile noastre ajunseseră lipite unul de celălalt, intensificând atât de tare momentul. Acum, nu eram prea sigur care avea să regrete asta dimineața, dar acum cumva savuram din plin momentul, uitând și de paharul golit până la jumătate ce mă aștepta pe pervaz și de țigara încă fumegândă, și, mai ales, de lumea din jur. Nu că nu aș fi făcut oricum abstracție de ei. Ce-i cert, însă, e că eu îl știam pe Andreas aici și atât.

Atat mi-a trebuit. Doar o mica apropiere pentru ca eu sa nu ma mai pot opri. Am simtit in continuare buzele lui peste ale mele, fiind cuprins de acelasi sentiment nemaipomneit de placut. Exista acea atractie irezistibila si eu nu mai voiam sa pun nicio bariera intre mine si dorintele mele. Cert era ca-l voiam pe Mako si nici macar eu nu stiam de ce mi-l doream atat de tare. Ceva ma facea sa nu pot sta departe de el si, in loc sa il dau la o parte, mi-am incolacit bratele in jurul gatului sau, absolut mandru de momentul nostru. Paream asa fascinat de fiecare clipa ce facea ca totul sa se intensifice ca aproape ardeam in preajma lui, imposibil de degajat si total prins intr-un joc pe care nu eu l-am inceput.
Continuam sa-l provoc si sa ma las provocat de tendintele mele disperate de a-l avea mai aproape, facand abstractie de tot ce se mai afla pe langa mine. Nu conta ca toti prietenii mei se aflau aici, nu conta cat de aiurea si nepotrivit ma purta, cat de mult am baut ori cat de tare avea sa ma doara capul maine. Lucrurile se intamplau acum, iar eu nu puteam sa-i rezist. Pierdusem de mult orice fel de control si nici macar nu ma mai deranja situatia, lasandu-l pe el sa ma atinga dupa bunul plac, in timp ce reactiile mele nu intarziau sa apara.

Făceam destule eforturi să încerc să mă controlez, și tot ce aveam eu acum în cap era că nu am voie să depășesc acea barieră pe care mi-am ridicat-o de la bun început când l-am văzut cât de departe de realitate e. Nu că nu aș fi știu că el probabil mă voia oricum, dar nu vreau să-i dau ocazia să regrete, tocmai pentru că are el ace ceva atât de atractiv pentru mine. Deși nu sunt sigur încă ce treabă am de fapt cu el.
Cert e că îmi place toată explozia de senzații lăsată în urma prezenței lui și mi-e atât de greu să mă țin pe mine însumi în frâu încât nu știu dacă o să-mi iasă. Dar nu vreau să profit de el, în niciun caz, și cu toate acestea iată-mă, izbindu-mi buzele de ale lui fără oprire, tot mai apăsat și mai haotic, fără să reușesc să-mi țin mâinile acasă. Îl atingeam poate prea senzual pentru ceea ce îmi doream și doar încercam să mă țin departe de orice altă tentație. Am încercat să-mi repet în minte că e destul de multă lume în jur, și probabil că m-am liniștit, fără să rup însă apropierea dintre noi, ori legătura, ori nimic.
Mă provoca, însă, iar acum mâinile mele coborâseră de-a lungul spatelui său, lipindu-l tot mai tare de mine. Mulțumeam ce-i drept reușitei mele de abținență către a scăpa de măcar primul rând de haine dintre noi, conștient și eu că nu se poate asta. Problema e că nici eu nu sunt complet treaz și nu am idee cât o să mă mai țină așa, pentru că nu vreau să-l doresc așa tare pentru mine acum, oricât de mult aș tânji poate după asta.
Mă bucuram în schimb că-i împărțeam starea de bine, căci eram atât de prins în jocul ăsta încât uitasem de tot ce-i în jur. Și-mi plăcea să-l simt aproape, iar buzele mele se jucau nestingherite, în timp ce se prea poate să fii pierdut un vag control al mâinilor mele.
Nu, nu trebuie să mă opresc - nu încă.

Cumva, acel "nu" gandit anterior, a devenit total opusul, iar eu am ajuns sa nu ma mai pot controla in prezenta lui. In prezenta nimanui, de fapt. Si nici nu stiam ce mi se intampla de fapt ori cum aveam eu sa ajung pana la finalul serii. Dar ceva imi zicea ca oricum asta avea sa devina memorabil si abia a doua zi aveam sa aflu si de ce.
Simteam felul in care lucrurile se intensificau, iar simturile mele o luau razna, tot mai tare, cu fiecare moment, facandu-ma sa ma intreb daca nu avea sa iasa urat. Luam foc din nou si din nou, iar buzele mele tanjeau dupa ale lui, in timp ce atingerile lui ma faceau sa ma simt bine, dar pierdut, total prins in joc si imi placea tot mai tare.
Nici macar nu am sesizat cum mainile mele au ajuns sa se plimbe pe sppatele lui fara incetare, dar cert e ca, la un moment dat, au ajuns lipite de piepul lui,
iar atunci l-am impins, dandu-l astfel la o parte. Buzele mele s-au desprins imediat de ale sale si de sarutarile fierbinti si pline de dorinta pe care le tot imparteam pana acum. N-am apucat sa il privesc decat pret de o secunda, dar respiram greu, iar inima imi batea prea tare ca sa ma concentrez si pe altceva. Nu stiam de ce faceam asta sau de ce ma oprisem, insa simteam ca-mi pierd controlul, cum ma lasam innebunit de toata persoana lui si cum eram dat peste cap in doar cateva clipe de el. Ce avea el atat de special si ce era toata legatura asta? Ma facea sa ma simt confuz, dar bine. Imi transmitea o oarecare... siguranta. Insa mintea mea devenise turbata, iar eu nu mai eram in stare sa fac fata atator emotii. Ma simteam coplesit. Si ma pierdusem cu firea, asta facusem.
Fara sa ii zic mai nimic, mi-am recuperat paharul de pe pervaz si am trecut pe langa el, fara sa ma opresc nici macar la iesire. Cert e ca ma simteam cuprins de o anumita furie interioara, care crestea. Dar, in acelasi timp, il voiam in continuare, iar asta ma facea sa nu mai stiu ce se intampla cu mine. Stiam ca greseam si ca nu ar fi trebuit sa se intample asta. Ca n-ar fi trebuit sa ma apropi de el atat de tare si atat de brusc, insa pur si simplu nu ma puteam abtine. Iar acela a fost gandul care m-a facut sa ma enervez tot mai tare, pana cand totul s-a finalizat cu linistea rupta de sunetul paharul acum spart in mii de bucati.
Ce naiba se intampla cu mine...? Nu trebuia sa-l las pe el sa se apropie de mine... Nu in felul asta.

Eram concentrat numai și numai asupra sa, și, cel mai probabil, complet scăpat de sub control, cel puțin pe moment. Încercam totuși să nu depășesc un anumit nivel prestabilit de dinainte, deși nici eu nu eram cel mai lucid și mai cu picioarele pe pământ. Nu, chiar din contră. Mă susțineau numai principiile, de care însă trupul meu nu ținea deloc cont.
Știam totușică trebuie să-mi impun o limită, și chiar încercam asta - nereușit, însă. Și poate că eram prea pornit cât despărțirea noastră să nu pară de-a dreptul violentă, căci acum respiram greu și, în secundele imediat următoare, putea să simt depărtarea actuală și golul lăsat.
Nu știam însă cum să reacționez, căci nu mi-era clar ce se întâmplase. Greșisem, asta era clar, și se prea poate ca realitatea să-i fi bătut prima dată lui la ușă și nu mie, chiar dacă eu încercam să mă dau acum matur și temperat. Știim cu toții însă că nu-s chiar deloc așa, iar asta e dovada clară.
Eram dintr-o dată atât de buimăcit de tot ceea ce se întâmplase încât mi-era greu să gândesc, iar un prin instinct total mizerabil m-a făcut să mă întind după propriul pahar lăsat până atunci la întâmplare, căci simțeam că îmi ard buzele. Am băut absent, și mă confruntam cu a nești cum să reacționez în continuare.
Iar apoi s-a spart - paharul lui, izbindu-se agresiv de podea. Resimțeam tot momentul, toată vina, toată neliniștea. Chiar mă întrebam ce dracu am făcut și îngrijorarea începuse să-mi marcheze profund privirea, fără însă să mă apropi prea tare ca să nu-i transmit altceva.
- Ești bine? i-am adresat probabil cea mai penibilă întrebare posibilă, fără să o fi gândit prea mult înainte - eu voiam doar să mă asigur de bunăstarea lui, de altfel.
Chit că-s idiot rău, rău de tot. Da' bine că mă apucă pe mine când nu trebuie și cu cine nu trebuie, mai ales că văzusem cum îmi oprea semnalele când era destul de treaz să facă asta.

Reacționasem stupid. Dar oare reacționasem la timp? El părea sa nu se oprească și chiar dacă eu pățeam cel respingător, la început, acum eu fusesem cel care l-a tras după mine, în jocul meu. Culmea, tot eu regretam și nu-mi plăcea deloc treaba asta. Era de parca ma trezisem exact în timpul unui sărut de care habar nu aveam de unde a apărut. Pur si simplu eu eram mult prea aproape, ma lăsăm atins și îl sărutam în continuu, de parca buzele mele nu si-ar mai fi dorit sa se dezlipească de ale lui.
Și când am crezut ca despărțirea noastră îmi va aduce dispariția lui, am sesizat ca ma înșelasem, caci Mako se afla acum la mai puțin de un metru de mine, total afectat de starea mea.
- Nu...
Doar atât am putut pronunța atunci când ochii mei s-au ațintit agresiva asupra lui. Și nu eram supărat pe el, ci eram cat se poate de nervos pe mine. Ma comportam ca un copil și nu știam cum avea sa se termine ori pana unde aveam sa ajung în felul asta. Dar cert era ca ruperea de Mako nu-mi făcea bine, iar asta se putea observa clar. Cat despre el, nu știam exact ce dorea sau de ce a venit după mine.

[

Căutam înnebunit momentul în care se petrecuse acel ceva ce a condus la momentul ăsta. Nu voiam să-l fixez prea radical, chiar deloc, căci i-aș fi transmis mesajul greșit, dar eu unul chiar voiam să știe că îmi pasă și că vreau să mă interesez de starea lui.
La naiba, vedeam și eu că lucrurile o luaseră rău de tot razna, și zău că nu știu cum să îndrept asta, pentru că eu unul nu-s obișnuit cu așa ceva. Nu că aș fi eu vreo persoană prea bună, dar parcă tindeam să-mi pese de puștiul ăsta nu de mult întâlnit, și-l vedeam acum dându-mi destule motive de îngrijorare, destule cât să mă simt căpcăunul povești și chiar nu-mi convine statutul ăsta, deci îmi e de ajuns cât să mă dau puțin înapoi.
Ce știu e că în seara asta nu pot să-l las așa, și chiar am de gând să-i arăt că sunt preocupat de ceva mai mult decât niște impulsuri iraționale și flirturi.
Fusese clar, dar eu vedeam fix prin privirea sa dură, vrând să o îmblânzesc, motiv pentru care m-am și apropiat tot mai tare de el, ca să știe că s-a întâmplat minunea să-mi pese și mie să-mi îndrept greșelile.
- Îmi pare rău dacă am făcut ceva ce tu consideri greșit, i-am vorbit serios, însă sincer și calm, sperând să-l liniștesc.
Și chiar spuneam adevărul, chit că nu regret sărutul și nimic din ce s-a întâmplat, doar pentru că m-am simțit incredibil de bine. Dar el are dreptul să facă asta, și nu-mi place să forțez lumea către lucruri cu care nu sunt de acord, ori să-i las cu amintiri neplăcute. Că eu numai așa nu sunt, și chiar sper să se reflecte asta și în percepția lui.

Ar fi trebuit sa am încredere în el? Ei bine, habar n-aveam. Ce-i drept, nu puteam să-l judec pe el pentru ce s-a întâmplat, doar pentru ca a avut toate acele porniri.
La urma urmei, nici eu nu ma comportasem prea exemplar, iar el nu părea sa aibă de gând sa facă ceva în privința asta. Ba chiar părea îngrijorat și mult mai interesat de starea mea decât de a lui.
Eram oricum foarte confuz și totodată agitat, dar cumva prezenta lui ma făcea să-mi revin și era bizar de înțelegător și de calm cu mine. Iar dacă cel din fata mea era asa cum îl credeam eu, atunci clar trebuia sa bat în retragere. În plus, nu vad de ce ar fi stat tocmai el după un pusti turbat și mai mult decât beat, în condițiile în care nu-mi știa altceva decât numele, iar eu nu cooperam deloc.
- E ok, tu n-ai greșit cu nimic, i-am răspuns ferm, în timp ce ii zâmbeam slab și ma mentineam la distanta.
Era probabil greșit ce-mi doream. Dar... De ce când ma uitam la el tot ce-mi doream de fapt era să-l sărut din nou? Tânjeam înnebunit după atingerile lui și stiam ca toate astea nu erau altceva decât efectele alcoolului, pe care încercam din răsputeri sa le ignor. Dar parca nu putam sa nu simt cum bratele mele și-ar fi dorit sa fie din nou înfășurate în jurul gatului sau, în timp ce-l sărut, iar trupul mi-e complet lipit de al sau. Nu știam de ce sau cum, dar as fi stat în bratele lui la nesfârșit, căci îmi transmitea acea siguranță și înțelegere de care aveam atâta nevoie. Ma făcea sa ma simt de parca indiferent ce as fi făcut, indiferent ce i-aș fi spus, el avea sa înțelege, fără sa ma privească vreo clipa cu răutate. Era o legătură pe care nu o înțelegeam și nu voiam sa înceteze, pentru ca o toată ființa mea îl voia pe el mai aproape și nu voiam să-l pierd. Dar poate ca ma înșelam. Poate ca făcea toate astea doar pentru ca ma privea ca pe un copil naiv și prost, însă exista ceva care ma făcea sa vad cum ma privea el de fapt. Și nu regăseam în ochii lui albastri acea privire, ci ceva care ma făcea sa vreau sa cred ca pentru el însemnam mai mult. Mult mai mult de atât...
Și dacă nu era așa...? Dacă îl lăsam sa intre în suflet meu, iar apoi avea sa plece? Oare... cat de ranit aveam sa fiu atunci?

Simțeam cumva că nu-i deloc așa cum spune el. Nu știu cum, dar parcă toată moralitatea care cumva nu mă părăsise până acum se războia cu obiceiurile mele, chit că acum poate că n-a fost neapărat așa mult.
Dar bun, eu eram de vină, că eu fusesem primul de l-am sărutat, și nici când mă prinsesem clar că nu-i cazul să insist eu tot nu puteam să încetez din a flirta cu el, de parcă eram greu de cap sau ceva. Și-i clar că acum cine știe ce idei are în minte bietul de el.
M-am simțit destul de prost cât să înghit în sec, deși parcă nici n-aș fi avut eu dreptul să fiu cel ce se victimalizează acum, căci eu eram inculpatul care s-a găsit să supre un tip de care chiar e interesat și nu neapărat numai din punct de vedere fizic. Nici nu prea știu de fapt ce gânduri mi-ar fi rămas mie cu Andreas, dar îmi plăcuse nespus să discut cu el. Și eram chiar gata să mă rezum la asta, căci nu-s disperat deloc și mă mândream că am control. Iar chiar dacă nu eu am pornit sărutul ăla, poate că aș fi fost mai în măsură să îl opresc dacă vedeam ceva greșit în asta. Eu însă am ignorat orice semnal de alarmă.
- Pe bune, dacă te-a deranjat ceva.... n-am mai terminat propoziția, căci se înțelegea de la sine ce aveam de spus și parcă mă simțeam prost cicălindu-l cu asta și mai rău mi-e că așa am să-l dezorientez mai tare. Mă rog, am băut amândoi cam mult, am continuat în total altă direcție, recunoscând fără sfială că și eu probabilo că am cam întrecut măsura, în ciuda faptului că nu mă simțeam decât puțin amețit, și sunt mai mult ca sigur cu mult mai experimentat cu el când vine vorba de alcool. Deci dacă pot cumva să te ajut... m-am oprit, căutând disperat după cuvinte. Să-ți aduc ceva să te mai trezească, sau ceva, tot căutam să-mi ofer ajutorul, deși era clar că asta era egal cu zero.
Deși n-aveam să-l las în starea asta.

Era fixat pe ideea de a ma ajuta. Nu stiam ce anume urmarea el. Nu eram sigur. Totul putea fi doar rodul unei iluzii al mintii mele. Dar exista ceva in atitudinea lui care imi tot dadea de inteles ca n-ar fi asa. Si totusi, nu voiam sa cred ca ar fi asa. Nu voiam sa cred ca Mako ar fi un baiat rau ori doar un tip care urmarea sa-si satisfaca placerile cu mine, iar apoi sa dispara si sa plece ca si cum n-ar fi existat niciodata acea pasiune si acea legatura dintre noi. Imi doream sa ramana, dar doar pentru ca ma facuse sa ma simt mai bine ca oricand si simteam ca nimeni nu m-ar fi putut face vreodata sa ma simt asa bine sau chiar mai bine de atat. Dar imi doream si sa plece. Si-mi era teama... Mi-era teama ca ar fi putut sa ma lase si ca as fi putut sa sufar. Insa nu stiam ce fel de atractie mai era si asa. Era doar alcoolul sau mai mult de atat?
- Nu... Sunt bine, dar ma cam doare capu'... iar asta era raspunsul care dadea clar de inteles ca acum ar fi trebuit sa ma fi aflat de mult intr-un pat, toalnit si probabil dormind de ceva timp. Si nu era ca si cum n-ar fi stiut ca aveam sa ma trezesc cu aceeasi durere de cap maine - ba chiar mai aprofundata - doar ca acum eram chiar penibil, si-l mai voiam si pe el dormind langa mine. Ba chiar indrazneam sa ma gandeasc la ce s-ar fi intamplat daca ajungeam sa adormim impreuna, in acelasi pat. Oare am fi ramas amandoi pana dimineata ori Mako ar fi sters-o imediat dupa ce as fi inchis ochii? Nu stiu de ce ma tot gandeam la asta, insa, dintr-un motiv sau altul, chiar durea sa stiu ca el ar fi putut pleca imediat de langa mine. Era greu de crezut ca eu eram afectat de asta, dar chiar o faceam si, oricat as fi negat si as fi dat vina pe bautura, stiam ca era mai mutl de atat. Dar negam. Negam oricat de tare puteam faptul ca el ar fi reusit sa ajunga cumva in sufletul meu...

Știam că nu-i atât de bine pe cât spunea, căci asta se vedea pe chipul lui. Încercam totuși să nu-l analizez prea mult, temându-mă că dacă ar fi observat și-ar fi făcut alte idei, iar eu nu voiam decât să-l ajut în momentul de față.
Acum, e clar că cel mai bine pentru el ar fi să se retragă și poate să tragă și un pui de somn. Iar eu chiar nu-mi dădeam seama cum ar fi trebuit eu să-i propun asta fără să sune complet ieșit din context, căci din anumite motive nu-mi doream deloc să-l las cu impresia asta greșită că eu aș fi aici să profit de el. Nu eram genul, oricum, deși nici să spun că nu-mi place să-mi fac de cap nu merge. Dar știu când e cazul și când nu. Nu are niciun sens să spun că eu nu mă simt atras de el, dar nu-s prea sigur care-i treaba și acum mi-am cam pus de o parte scăpările de așa zis cuceritor, doar pentru că nu pot să-l las așa și îmi doresc nespus să îl ajut.
- În cazul ăsta de conduc în cameră, m-am hotărât în cele din urmă să spun ce aveam de zis, însă având grijă să îi transmit și lui cât de bine-voitor eram. Și nu accept refuz, i-am adăugat, parte pentru că voiam să mă asigur că o să fie bine, și parte pentru că îmi făcea plăcere să mă aflu în compania asta, chiar și în starea asta.
Era ceva legat de personalitatea lui tare plăcută, ori de aerul pe care îl avea, care mă făcea să vreau să fiu în preajma sa. Ce mă îndoiam eu, însă, era faptul că prezența mea i-ar face vreun bine. Căci doar eu am problemele și nebuniile mele care să-l dea peste cap când nu-i cazul, și, deși acum sunt concentrat pe a avea grijă de el, poate că după ar trebui să stau în banca mea.

Bine, acum era clar ca eram un ciudat si ca tipul asta nu voia decat sa ma ajute. Mai ales ca nu-mi placea sa am incredere in oameni si, totusi, iata ca ajungeam sa o fac si sa ma contrazic singur. Dar nu cred ca era atat de mare tragedia daca il lasam pe el sa vina cu mine. Oricum il voiam acolo si instinctele imi spuneau ca nu avea intentii ascunse. Nu il puteam vedea facandu-mi ceva rau. Iar daca se intampla, iar eu ma inselam, atunci inseamna ca am baut atat de mult incat am reusit sa-mi dau pana si instinctele peste cap. Si chiar si asa, ar fi trebuit sa in incetez sa mai fiu atat de sceptic. Ca daca incerca ceva, puteam oricand sa refuz si imi placea sa cred ca nu ma subestima in deajuns de tare incat sa mai insite dupa.
- Nu e ca si cum m-as fi gandit sa refuz, i-am raspuns, zambind slab si pornind deja intr-o anumita directie. Mda, aia buna, sper. Pentru ca, daca nu m-a lasat memoria inca, puteam sa jur ca-mi alesesem ieri ultima camera din capatul cordorului, aflata fix pe dreapta.
L-am lasat sa se tina dupa mine, fiiind captat si multumit de prezenta lui. Imi aducea o stare placuta si avea ceva care ma facea sa il doresc in continuare aici. Asa ca imediat ce am deschis usa, m-am intors dupa el si l-am privit inca odata in ochi.
- Stai cu mine... aproape i-am soptit, cu glas scazut, lasandu-l astfel sa observe cata nevoie aveam de el aici.

Posibil să mă fi gândit că va fi mai greu. Ori asta, ori mă așteptam să-mi dea și una doar că am propus asta, sau să arunce în mine cu vreun pantof, ori ceva. Nu că n-ar fi avut de ce. În general lumea găsește ușor motive să mă lovească, și jur că-i înțeleg.
N-a fost totuși cazul. Mă gândeam că-i politețe, însă Andreas aparent nici că se gândise la vreun refuz, iar eu i-ar răspuns negreșit zâmbetului în același fel, mulțumit de situație.
N-am mai staționat, deci, mergând în urma lui, neștiind care ar fi camera sa. Nici că mai era altceva de spus, dar eram bizar de încântat că mă lăsase să-l însoțesc acum. Nu prea pot eu să-mi explic ce am în minte, dar îmi părea tare bine că începuse să prindă încredere în mine. Totuși, nu avea să fie mare lucru, pentru că eu tot nu vreau să îl rănesc și poate că ar trebui să mă retrag înainte să se întâmple altceva, căci mi-e să nu ia totul greșit. Acum însă nu prea are rost să mă consum din treaba asta, căci am altceva în minte.
Ajunsesem în dreptul camerei ce probabil îi aparținea în cele din urmă, și, cunva din imitația aia de politețe, am ales să rămân în prag, deși aveam de gând să intru după el, ca să mă asigur că va fi bine în continuare.
Nu mă așteptam totuși să-mi mai spună nimic. Și, cu toate acestea, i-am auzit glasul stins, căci cuvintele sale au ajuns direct la mine, și, pentru vreo secundă, m-au înghețat, luat fiind pe nepregătite. Am înghițit însă în sec, fixându-l cald cu privirea. Nu mă așteptam, dar simțeam nevoia impimată în vocea sa și știam că n-o să am cum să-l refuz.
- Desigur că stau, am aprobat în cele din urmă, revenit cuva pe pământ.
Abia după ce am mai respirat adând încă odată, însă, am intrat, cu privirea încă fixată asupra sa.

- Stii... Nu voiam sa iasa asa. Eu chiar... nu sunt asa, am inceput direct, imediat ce m-am asezat pe pat. Nu stiam cum eram privit in momentul de fata, dar eu chiar tineam neaparat sa inteleaga ca eu nu obinuiam sa fac toate astea si ca eram foarte sincer cu el. Habar nu aveam de ce ma comportam cu el asa, cand era clar ca ma impotriveam si incercam sa tin piept propriilor ganduri, care roiau in mintea mea si nu-mi dadeau pace. Ma simteam gatuit. Atat de gatuit incat aproape ca cedam, pentru ca-mi venea sa plang si parca simteam cateva lacrimi fierbinti care-mi incercau ochii tristi.
Putea sa plece oricand. Stiam ca probabil la asta se gandea, insa nici ca stiam cum as fi putut opri toate astea. Insa cuvintele imi ieseau fara voie din gura si nimic nu iesea asa cum mi-as fi dorit eu.

L-am lăsat să mi se scuze, deși eu clar nu aveam nevoie să-mi spună el asta ca să știu că apșa este. Îl văzusem de la început și mi-era clar că nu e genul. Dar fusese mult alcool, și poate prea mult flirt și așa mai departe. Dar chiar înățelegeam de avea el de zis, și, cu un zâmbet încurajator, m-am așezat lângă el, calm și vrând măcar să par cât se poate de sigur.
Îl simțeam terminat, și parcă nici nu știam ce să fac.
- Știu asta, Andreas, am vorbit tare hotărât, căutându-i privirea, atent la el și doar atât. Dar e în regulă să te descarci.
Mă gândisem că poate ar fi deplasat acum, însă chiar simțeam că el ar avea nevoie de o îmbrățișare. Și asta am și făcut, trecându-mi brațul pe după spatele său, doar ca să-l trag ceva mai aproape, fără să las impresia de intimitate. În schimb, speram să resimtă căldura, ca să știe că nu voiam decât să îi fac bine.

Sa ma descarc? Eram patetic. Iar asta era un motiv in plus sa plece. Dar cumva simteam siguranta din tonul lui, care a ajuns imediat la mine. Si atunci cand m-am simtit iar lipit de el, n-am mai ezitat. De data asta l-am strans foarte tare si, fara sa ma pot controla, deja tremuram, cu capul ingropat in pieptul lui.
- Dar stiu ca sunt penibil acum... Si-am incercat, chiar am incercat sa nu fiu... Doar ca totul iese pe dos si e aiurea, pentru ca tu sigur nu ai problema astam, dar imi pare rau, iar eu chiar nu sunt asa. Si... Stiu ca probabil ma crezi vreun copil mic si prost si-mi pare rau...
Cuvintele ieseau fara incetare, iar glasul imi era tot mai stins si mai trist, de parca ar fi urmat sa izbucnesc in plans. Si chiar si asa, oricum nu aveam cum sa fiu mai penibil de atat.

Era trist. Chiar tare trist, și eu nici că mă gândeam să-i mai dau drumul, căci chiar avea nevoie de îmbrățișarea asta. Eram și sigur că va izbucni în plâns, dar nu știam dacă aș fi putut să văd asta, căci pe cât de dur mă dau eu, pe atât de emoțional sunt și să-mi bag de nu îmi vine parcă să-mi dau un pumn că probabil eu l-am făcut să se simtă asta.
Dar nu era cazul să fac eu pe victima aici, căci n-are nicio treabă.
- Dar nu crede nimeni asta, i-am vorbit tare sigur, și oarecum uimit că i-aș fi lăsat impresia asta - ceea ce cred că vine mai mult de la insecuritățile lui. N-are rost să te consumi tu pentru asta acum.
Nici nu vreau să-mi imaginez ce-i în mintea lui acum, dar probabil nu-i cel mai drăguț lucru, și parcă ți se strânge și sufletul când te gândești că un om așa special cum s-a dovedit a fi Andreas avea niște idei așa greșite despre el.
- Ar fi bine să dormi, știi? i-am sugerat cu blândețe, plimbându-mi liniștitor mâna de-a lungul spatelui său.

Am inghitit in sec, simtind deja cum una dintre lacrimi e deja eliberata, curgand acum mai departe pe obrazul meu.
Siguranta lui nu putea fi transmisa, iar mie-mi era cat se poate de clar. N-as fi putut sa-mi revin atat de usor si asta nu putea decat sa ma faca sa ma simt si mai prost. Ori asta, ori poate el chiar astepta sa il las in pace si sa iasa pe usa. Ca doar cine ar sta sa-si bata capul cu dramele unui copil beat?
- Dupa ai sa pleci, nu-i asa...?
Cautam un raspuns in ochii lui. Si nu stiam care era adevarul, dar nu era nici prost ca sa-mi zica "nu". Si totusi... Puteam sa fiu si eu mai putin penibil si mai putin dependent de oameni? Macar asa, umpic...?

- N-o să plec nicăieri.
Vorbisem extrem de convins de cuvintele mele, și poate că nu ar fi trebuit să zic asta, căci văd și eu că prezența mea nu prea îi face bine și știu că-i cazul să-l las în pace, dar nici nu aveam de gând să-l părăsesc acum, căci probabil singurătatea i-ar face și mai rău.
Deci chiar aveam de gând să rămân cu el, până dimineață, să știe că mi-a păsat. Nu că nu ar fi clar, deși nu știu cât puteam să-l conving de asta. Totuși, o să încerc să nu-mi las prea mult amprenta asupra sa, și, cumva, o să reușesc să fac asta.
Momentan, însă, eram ocupat să-l strâng în brațe, vrând parcă să șterg cu buretele orice lacrimă pe care mai avea să o verse.

Ma gandeam ca poate era cazul s-o las mai moale cu toata apropierea asta. Dar, pentru prima data in viata mea, nu mai voiam sa ma indepartez de ceva care-mi facea bine. Si desi nu parea cea mai buna idee, nu vedeam ce altceva ar fi trebuit sa mai fac ca sa inchei seara asta intr-un mod decent.
Atata timp cat nu-mi dadea drumul, ma simteam mai in siguranta. Insa... De ce tot aveam nevoie de atata singuranta? Imi era greu sa ma deschid cand stiam ca voi fi din nou ranit, doar ca el nu era asa. Ii pasa, vedeam asta.
- Sigur...?

Nu mai era cale de întoarcere, și, de fapt, nici nu aveam de gând să mai refuz asta. Speram doar să nu fi făcut mai rău, pentru că știu eu bine că sunt un idiot și mie nu prea îmi ies lucruile cum trebuie. Dar pur și simplu nu poate să nu-mi pese de el, și chiar eram convins că vreau să rămân în compania sa până când o să fie bine.
Am simțit însă nevoia să trag odată aer adânc în piept, ca mai apoi să-i pot răspunde.
- Foarte sigur, l-am asigurat.
Și știam că așa o să fie. Pur și simplu nu se putea altfel.

Imi facea doar jocul sau pur si simplu ar fi trebuit sa-l cred, fara sa mai caut motive ascunse? Ca puteam sa cred si ca o spune doar ca sa tac si sa incetez, ceea ce parea mai aproape de adevar dacat oricare alta optiune.
Intr-un final, am cedat si, odata ce mi-am privit confirmare pe care o voiam, m-am intins pe pat, ceranndu-i lui acelasi lucru:
- Stai cu mine...
Si iata-ma fiind patetic din nou. Insa apreciam ca macar avea sa ramana cu mine pana adormeam. Nu meritam nici macar atat, doar ca gandul asta, cat si prezenta lui, ma linisteau.